Satul mosnenesc Poiana – Ialomita

Localitatea Poiana din judeţul Ialomiţa (din 1968, sat în cadrul comunei Ciulniţa) este, astăzi, izolată şi aproape părăsită. De când vechea biserică din lemn a fost strămutată, din motive de calitate a conservării şi de vizibilitate turistică, la Slobozia, aproape nimic, în afara crucilor din cimitirul vechi, nu mai aminteşte de aşezarea prosperă din secolul al XVIII-lea, populată de moşneni, oameni liberi şi stăpâni ai pământului.

Aşezată pe malul drept al râului Ialomiţa, în plină câmpie a Bărăganului, înconjurată cândva de păduri de stejar, Poiana are, ca şi alte aşezări de moşneni, o vârstă greu de determinat şi ne-o putem imagina ca existând încă dinaintea „descălecatului” ţării (săpăturile arheologice au scos la lumină, la Poiana, un vas datând din secolele X-XI)[1]. Prima atestare certă datează din 1594, din timpul domniei lui Mihai Viteazul, când un Ignat ot Poiană apare ca martor la cumpărarea unei ocine la Sărăţenii de lângă Ţăndărei[2]. La 1617, un „Belcio din Poiană din Ialomniţa” apare ca stăpân de ocină la Poiana, care propune un schimb cu Mănăstirea Sfânta Troiţă din Bucureşti; la 15 decembrie 1675, Colţea din Poiana este atestat printre hotarnicii moşiei Bueşti; la 17 noiembrie 1706, Miteacă ot Poiana semnează ca martor pentru o hotărnicie din Broşteni. În 1709, domnitorul Constantin Brâncoveanu întăreşte Mănăstirii Vaideei (Slobozia) ocine donate de Gheorghie portar şi de soţia lui, Mariea, „fata Neculii, nepoata lui Nestor ot Poiană”[3].

Dintre moşnenii din Poiana s-a ridicat, în secolul al XVIII-lea, familia boierilor Târcă (Bărbulescu, Poenaru-Bordea), ctitorii bisericii de lemn din Poiana. Localitatea apare pe harta Ţării Româneşti, alcătuită de stolnicul Constantin Cantacuzino, în 1700. La începutul secolului al XIX-lea, o parte a moşiei moşneneşti din Poiana intra în posesia serdarului Scarlat Urlăţeanu[4]. În 1829, Poiana apare, sub numele de „Pojana”, pe o hartă militară realizată de sublocotenentul Franz von Weiss, din cadrul Marelui Cartier General al armatei imperiale austriece şi editată la Viena; în 1835 apare pe o hartă rusă, care menţionează şi existenţa a 65 de gospodării (la 1833, în Poiana fuseseră încartiruiţi militari ruşi); în 1864, Poiana apare pe harta alcătuită de maiorul D. Pappasoglu, ca una dintre comunele judeţului Ialomiţa.

Imagine

Poiana este un „sat vechi moşnenesc”[5]. Chiar dacă afirmaţia conform căreia, în timpul lui Mihai Viteazul, aici s-ar fi aflat „singura şcoală din judeţ” nu are acoperire documentară, studiul publicat de Mircea Stăncescu, în revista Sociologie Românească a lui Dimitrie Gusti, conţine informaţii valoroase despre istoria aşezării şi mai ales despre realităţile de la data publicării articolului (anul 1938). Chiar exagerarea amintită mai sus îşi poate găsi explicaţia într-o proiecţie mitologică bazată pe un fapt demonstrat istoric, despre care vom vorbi ceva mai târziu. În momentul la care scrie, Stăncescu numără la Poiana aprox. 1.250 de locuitori în 188 de case[6]. Condiţia moşnenească a aşezării este argumentată prin faptul că, la reforma agrară a domnitorului Cuza, în 1864, doar 40 de săteni din Poiana au fost împroprietăriţi, restul fiind deja proprietari de pământ. Autorul articolului analizează şi tipurile de moşii aflate în raza localităţii: călugăreşti (moşiile Erciuleasca şi Poieni, care aveau să fie preluate, după secularizarea averilor mănăstireşti, de Ion Marghiloman, tatăl lui Alexandru Marghiloman; familia Marghiloman a păstrat peste 2000 ha., până la reforma agrară de după Marea Unire, când terenurile au fost împărţite sătenilor; aproape 3000 ha. a deţinut, din moşia Erciuleasca, la un moment dat, Petre Orbescu), particulare (moşia Frunzoaica, de 1500 ha., aparţinând unor mari proprietari, primul dintre ei fiind Răducanu Târcă, ctitor al bisericii de lemn; moşia Băneasa Cacaleţi, deţinută parţial de N. Maltezeanu şi Maria Mănescu) şi moşneneşti (moşia Pisculeasca, 620 ha. pământ arabil, 25 ha. islaz şi 56 ha. pădure, pe care a ajuns să o stăpânească, prin cumpărări succesive, de la alţi moşneni, un Nae Poenaru, din care va descinde bogata familie Iatan, proprietară de moară; moşia satului Poiana, 1.050 ha. teren arabil, 150 ha. pădure şi 35 ha. islaz, care aparţinuseră moşnenilor din Poiana, urmaşi ai lui Tudor şi ai lui Stan Târcă şi care se judecaseră, spre a ieşi din indiviziune, cu întreruperi, între anii 1812 şi… 1906, pentru ca, până la sfârşit, moşia să rămână tot în indiviziune!). În timp, mulţi dintre moşneni au sărăcit, iar pământurile au început să se concentreze în mâinile câtorva proprietari mai înstăriţi, despre care exista tradiţia că s-ar fi îmbogăţit prin fapte nu tocmai paşnice: Poiana fiind popas în calea mocanilor coborâţi de la munte, cu oile, pentru a ierna în balta Ialomiţei, unii dintre moşnenii din Poiana i-ar fi atacat pe aceştia şi şi-ar fi însuşit turmele lor.

Imagine

Odată cu fărâmiţarea pământurilor, viaţa devine tot mai grea şi cei mai mulţi dintre descendenţii moşnenilor pleacă spre oraşe. Sărăcirea este accentuată şi de lichidarea vadului comercial pe care îl reprezentase Poiana. Dacă în secolul al XVIII-lea aceasta putuse rivaliza cu Slobozia, iar pe la 1870 încă era un centru negustoresc important (unde veneau locuitori de pe o rază de 30 de kilometri din jurul satului, pentru a se aproviziona de la prăvăliile unor Costache Stănescu, Irimia Mitulescu, Vasile Răuţă sau de la prăvălia muntenegreanului Ivan Ivanovici), construcţia podului peste Ialomiţa, de către Ion Marghiloman, a dat câştig definitiv de cauză Sloboziei[7], în timp ce sătenii din Poiana au rămas doar cu veniturile nesigure obţinute din agricultură, viticultură, grădinărit şi, mult mai puţin, din negoţ sau meserii. Din concluzia articolului scris în 1938 de Mircea Stăncescu reiese că situaţia locuitorilor comunei, dar şi a celor care o părăsiseră, pentru a practica diverse meserii la oraş, nu era deloc una prosperă.

Imagine

Imagine

Imagine

[1] Stelian Ivăncioiu, Comuna Ciulniţa. File de monografie, Slobozia, Editura Helis, 2007, p. 94.

[2] Ştefan Grigorescu, Aşezări şi monumente ialomiţene, Slobozia, Editura Helis, 2006, p. 229.

[3] Ibidem.

[4] Ibidem.

[5] Mircea Stăncescu, „Un sat de foşti moşneni din Câmpia Românească: Poiana de lângă Ialomiţa”, în Sociologie Românească, Anul III, nr. 7-9, iulie-septemvrie, 1938, Institutul Social Român – Secţia Sociologică, Fundaţia Regală Culturală Principele Carol, p. 344.

[6] În procesul-verbal de înfiinţare a Căminului Cultural Regele Carol I din Poiana, datat 11 iunie 1939, sunt numărate la Poiana 208 familii, cu 1.230 locuitori, dintre care 574 bărbaţi şi 656 femei. Cf. Stelian Ivăncioiu, op. cit., pp. 114-120.

[7] Mircea Stăncescu, loc. cit., p. 347.

15 thoughts on “Satul mosnenesc Poiana – Ialomita

  1. nelucraciun spune:

    Ma apuca un sentiment de disperare ori de cate ori aud de cate un sat parasit sau pe cale de a deveni astfel.

    • filipiorga spune:

      Asa e, aveti mare dreptate. Disperarea mea e cu atat mai mare, cu cat acest sat e satul stramosilor mei, unul dintre cele mai vechi din Ialomita, salas mosnenesc care a rezistat, pastrandu-si mosiile pana la capat, pana la destructurarea finala de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Biserica de lemn a fost stramutata la Slobozia (dureros pentru sat, dar poate salvator pentru superba bisericuta a mosnenilor). Mosnenii au plecat, mai sunt acolo vreo 2-3 descendenti, ceilalti locuitori (cati mai sunt) nu au prea multe legaturi cu istoria locului si nu ii intereseaza nici casele vechi, nici vechiul cimitir lasat in paragina. Visul meu este sa infiintez un mic muzeu al vietii mosnenesti din Ialomita, intr-una dintre casele vechi supravietuitoare. Sper sa o pot face inainte ca aceste case sa dispara si ele…

  2. nelucraciun spune:

    Eu va doresc, din inima, succes in tentativa de infiintare a muzeului. Asta presupune, pe langa suflet, pasiune si foarte multi bani.
    Dar pana atunci, sau in paralel cu aceasta, cred ca este f. bine si ceea ce ati inceput sa intreprindeti cu acest blog.
    Memoria radacinilor trebuie conservata macar asa.
    Acum sunt in Germania. Ma uimeste (desi sunt a treia oara in aceasta tara) cata grija au nemtii de conservarea si punerea in valoare a marturiilor trecutului, cat de mici ar fi acestea.
    Ma uimesc sutele de case, construite mai ales din materiale perisabile, lemn, nuiele, cu umplutura de lut si caramizi, care rezista si de peste 500 de ani.
    Ma uimeste grija cu care au reconstituit catedrale bombardate de aliati sau cu care au transformat in memoriale ruinele ramase, daca n-au mai avut resurse.
    Este adevarat, ei au resurse materiale enorme, comparativ cu noi!

    • filipiorga spune:

      Da, unul dintre comentarii a intrat la Spam, e cel de mai sus, am remediat situatia. Va multumesc mult pentru incurajari. Pentru un muzeu la Poiana, ar fi nevoie, la inceput, de aprox. 10.000 EUR, pe care sigur ca eu nu-i am. Dar nu renunt la proiect si poate ca intr-o zi voi reusi sa materializez muzeul. Pana atunci, voi continua sa scriu aici despre mosnenii din Tara Romaneasca, de care merita sa ne amintim.
      Aveti toata admiratia mea pentru ceea ce faceti pe propriul Dvs. blog!
      Cat despre nemti si occidentali in general, e adevarat ca au resurse mai multe. Dar respectul lor pentru patrimoniu vine si din educatie, si din faptul ca stiu mult mai bine cine sunt, care e identitatea pe care trebuie sa si-o apere. Romanii au uriase probleme identitare si de memorie. Semanam, din pacate, ca natiune, cu un om amnezic, care si-a pierdut si actele de identitate…

  3. nelucraciun spune:

    O sugestie, daca-mi permiteti: fotografii cu o buna rezolutie, astfel incat inscriptiile sa poata fi citite, ale crucilor din cimitir.
    Fotografii vechi ale oamenilor, din care vad ca deja ati pus pe blog, fotografii de case vechi, obiecte de uz cotidian, daca mai gasiti, unelte, liste de nume care au fost, liste de porecle si multe altele…

  4. filipiorga spune:

    Multumesc pentru sugestii, sunt foarte utile. In timp, voi incerca sa dezvolt cat mai mult acest blog, inclusiv in directiile pe care le mentionati.
    Toate cele bune!

  5. iordanescu virgil spune:

    Tot in satul poiana nu au fost si familia mosierilor doicescu? Cand veneam la bunca, ( mama lui tatal meu) era satul superb, stiu scoala, dealul spre cimitir sau ocoleai, ma fascina podul legat cu sufe de pari de beton. sunt 17 ani de cand nu am mai fost in sat.

  6. filipiorga spune:

    V-ati gandit sa intocmiti un arbore genealogic al Doicestilor dvs.? Eu am gasit, in articolul „Un sat de fosti mosneni din Campia Romaneasca: Poiana de langa Ialomita” de Mircea Stancescu, publicat in revista „Sociologie romaneasca” (director Dimitrie Gusti), anul III, nr. 7-9, iulie-septembrie 1938, referiri la un Alexandru Doicescu, locuitor din Poiana care a cumparat mult pamant, de la alti locuitori din Poiana, dupa improprietaririle de dupa Primul Razboi Mondial.
    Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Slobozia (cartierul Bora) este ctitorita de o Smaranda (Manda) Fre nascuta Doicescu, in 1863. Biserica a fost ridicata spre pomenirea fratelui ei, Teodorache Doicescu, proprietarul mosiei Bora de Sus. De altfel, pe locul actual al Sloboziei a existat si o asezare Doicesti.
    Am mai identificat, in raza comunei Ivanesti (locuita tot de mosneni) o „padure a lui Doicescu”.
    In 10 aprilie 1837, o catagrafie a satelor din plasa Ialomita era intocmita de epistatul Constantin Doicescu.
    In comuna Cioara Mica, devenita Cioara Doicesti, actuala comuna Baraganul – jud. Braila, a fost proprietar boierul Dinu Doicescu (cu sotia Tudora).
    In vechime, Doicestii ialomiteni au fost boieri mari, cu intinse proprietati la Bucuresti (chiar numele Bisericii Coltea din Bucuresti provine de la un Coltea Doicescu). Greu insa de identificat legatura dintre acesti mari boieri si mosnenii din Poiana. Nu e insa imposibil ca o legatura sa existe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s