Scoala din Poiana – Ialomita

Legenda şcolii din timpul lui Mihai Viteazul are sâmburele ei de adevăr istoric: satul de moşneni Poiana a avut prima şcoală atestată documentar pe teritoriul actualului judeţ Ialomiţa şi una dintre cele mai vechi şcoli rurale din Ţara Românească (atestată la 1775, 1792, 1797, 1798, 1799, 1803, în hrisoave ale domnitorilor Ţării Româneşti). Printr-un hrisov de la 8 iunie 1803, emis de domnitorul Constantin Ipsilanti, se instituie scutiri de taxe şi facilităţi pentru şcoala de pe lângă biserica din Poiana:

Zemli Vlascoe. Fiindcă sfânta şi dumnezeiasca biserică din Poiana sud Ialomiţa, unde se cinsteşte şi se prăznuieşte hramul sfântului şi făcătorului de minuni Ierarhului Nicolae, iaste la loc cu primejdie de ale răsmiriţii întâmplări, din care pricină rămăsese la dărăpănare, şi prin silinţa ctitorilor s-a adus la stare, care fiind depărtată de oraşe s-a întocmit şi şcoală de învăţătura copiilor, şi pentru a se putea ţine biserica şi şcoala în starea lor, avu mila Domnească, prin cărţile ce le văzurăm, însă de la Măria Sa părintele Domniei Mele, prin cartea de la leat 1797, aprilie 10, i de la Domnia Sa răposatul Constandin Vodă Hangeri, prin cartea de la leat 1798 mai 22 şi de la Domnia Sa fratele Alexandru vodă Moruz, prin cartea de la leat 1799, septembrie 16, ca să ţie doi preoţi, ce se află slujind la numita biserică, anume Popa Iordache i Popa Mincul, scutiţi de toate dările şi orânduirile ţărei, şi un dascăl al şcoalei de la numita biserică, să fie scutit de toate dăjdiile şi orânduielile ţărei, cum şi drepte bucatele preoţilor şi ale dascălului să fie scutite de vinăriciu şi dijmărit. Aşijderea să ţie şi doi lude străini şi fără de pricină de dajdie scutiţi şi apăraţi de toate dajdiile şi orânduielile Visteriei, cărora, după cercetarea ce li se va face de către ispravnicii judeţului să li se dea şi pecetluituri Domneşti. Deci învrednicindu-mă Domnul Dumnezeu cu Domnia acestei pravoslavnice ţări, ne-am milostivit de am înnoit mila aceasta, după cum se coprinde mai sus, să se păzească nestrămutat, spre a fi sfintei biserici şi şcoalei de ajutor şi de întărire, iar Domniei Mele şi părinţilor Domniei Mele, vecinică pomenire. Rugăm dar şi pe alţi fraţi Domni, cari în urma noastră se vor învrednici cu oblăduirea acestei ţări, să binevoiască a învoi şi a întări mila aceasta, ca şi ale Domniilor Sale mili şi faceri de bine să fie în urmă de alţii ţinute în seamă[1].

La începutul secolului al XIX-lea, cei mai mulţi dintre locuitorii din Poiana ştiau carte, lucru deloc obişnuit în contextul mai larg al lumii rurale româneşti.

 Imagine          


[1] Apud V. A. Urechia, Istoria Scolelor de la 1800-1864, tomul I, Bucureşti, Imprimeria Statului, 1892, p. 87. Grafia din citat a fost adusă la zi de către noi, spre facilitarea lecturii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s