Cum se sărbătoreau Sfintele Paști în Ploieștiul interbelic: amintirile Alexandrinei Stănescu

Hristos a înviat! Adevărat a înviat! Sfintele Paști sunt unul dintre momentele în care suntem împreună cu familia, în care reedităm tradițiile și în care ne reamintim de cei dinaintea noastră. Întotdeauna am ascultat cu încântare fermecătoarele istorii ale bunicii mele, Alexandrina Stănescu născută Costache, despre cum se sărbătorea Paștele, între cele două războaie mondiale, la Ploiești, în casa străbunicilor Nicolae și Ivanca:

„Începând din duminica Floriilor şi până în Vinerea Mare, mergeam în fiecare seară la Biserică, la denii. Post ţineam cam două săptămâni, iar în Săptămâna Mare mâncam, de exemplu, ciorbă de lobodă (despre care bietul Titi zicea: „Mă, dacă mănânci ciorbă de lobodă, poţi să stai şi-n vârful pelinului, că nu cazi!”) cu cartofi prăjiţi. Părinţii mei, în tinereţe, ţinuseră tot postul. Mergeam la Biserică, făceam repetiţie pentru Prohod, pentru că eu cântam în cor, la Prohod dădeam chiar tonul.

În Joia Mare, Mămica ducea la Biserică o colivă făcută din grâu sfinţit la începutul Postului Mare. În Vinerea Mare, ţinea post negru până după maslul de la ora 12, când mergea la Biserică cu o farfurie pe care avea făină şi, în mijlocul ei, candela. Abia pe la 2 sau 3 după-amiaza lua ceva în gură.

Mămica roşea ouăle şi făcea cozonacii sâmbăta. Tot sâmbăta mergea la cimitir. La noi, nu se roşeau niciodată mai puţin de 200 de ouă. Erau numai ouă roşii, nu existau alte culori, iar roşitul se făcea cu băcan, nişte firişoare de lemn roşu, pe care le punea la fiert şi din care ieşea culoarea. Fraţii mai mari făceau şi ouă încondeiate: se puneau pe ou o frunzuliţă sau alte modele, se punea peste ele ceară şi pe urmă erau legate în ciorapi de mătase şi băgate aşa în vopsea. Cozonaci făcea mulţi, vreo 10, din 5 kilograme de făină, şi îi cocea la vatră. Ce frumos era când scotea Mămica cozonacii din vatră, cu lopata… În toată curtea mirosea a cozonac. Şi ce bun era, chiar şi fără nucă. A fost odată, ca niciodată. Dacă n-ar fi, nu s-ar mai povesti…

La Înviere se ducea doar Tăticu’ la Biserică, la 5 dimineaţa, şi aducea anafura, Paştele. Pe la 8 şi ceva, când se întorcea el, luam aghiasma, anafura şi mâncam câte un ou roşu şi cozonac.

La prânz, în prima zi de Paşti, se mânca în familie. Dacă era vreme frumoasă, întindeam masa afară, în curte. Întâi se mâncau ouă roşii şi peşte, scrumbii care erau puse pe grătar, împachetate şi, după ce se frigeau, se despachetau şi erau puse într-un vas, unde se turnau peste ele ulei, lămâie şi pătrunjel verde. Pe urmă, veneau ciorba şi friptura de miel, drobul, spanacul sau stufatul cu carne de miel, cozonacii, pasca. Nu lipsea mămăliga. Pe urmă, după-amiază se făcea foc în curte şi se frigea pastramă de oaie, pe care o mâncam cu mămăligă rece şi ouă roşii, toate udate cu vin.

În a doua zi de Paşte, ca şi în a doua zi de Crăciun, veneau totdeauna la noi finii Florica şi Gheorghe Ungureanu. Înainte de Paşti, ne aduceau un miel, care se tăia şi pe care îl mâncam împreună. Mai avea Tăticu’, din partea mamei lui, o verişoară, Elvira, care avea un soţ cizmar şi care locuia pe strada Traian. Ea avea o soră, Lenuţa, care nu mai ştiu dacă a avut ea un băiat sau l-a înfiat, dar ştiu că părinţii mei îi tăiaseră moţul. Şi ei ne aduceau miel şi veneau la masă de Paşte.

De Paşti, ca şi de Crăciun, ne înnoiam. Mămica ne făcea câte o rochiţă nouă. Cumpăra material şi ne ducea la croitoreasă.

În vinerea de după Paşti, de Izvorul Tămăduirii, mergeam la Ghighiu. Era hramul mănăstirii. Mergeam acolo cu Tuşica şi cu unchiul Marinache, cu camionul lor, care era o platformă trasă de cai. Mai veneau fiica cea mare a Tuşicăi, Steluţa, cu bărbatul şi copiii (ea a avut un băiat, Nicu, şi două fete), şi nişte rude ale lui Marinache, un frate al lui, cu copiii. Stăteam pe o pajişte, se făceau focuri, se frigea pastramă, se mâncau ouă roşii şi cozonaci, se bea vin, se tocmeau lăutari. Apă nici nu puteai să bei de acolo, fiindcă era sălcie. Pentru masă, luam de acasă pahare, farfurii, tacâmuri. Era acolo şi bâlci, Tăticu’ s-a şi dat în lanţuri şi Mămica râdea de el: „Ce faci, măi omule, te spânzuri?”. M-am dat şi eu mai târziu în lanţuri, cu un coleg de şcoală, eram cred prin clasa a VII-a. M-a răsucit şi îmi plăcea atunci, acum nu m-aş mai da nici să mă omori”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s