Arhiva Onou de la Merate

O familie din înalta burghezie italiană păstrează memoria unei familii aristocratice rusești de origine română. Destul de derutant, de fapt limpede dacă mergem pe firul genealogiilor și al poveștilor de familie.

Katia Sozzani, care ne-a primit cu gentilețe și prietenie, pe Ana și pe mine, în casa familiei de la Merate, în apropiere de Milano, este soția lui Vincenzo Sozzani, fost vice-președinte al grupului Pirelli.

Însă Ekaterina (Katia) Sozzani are rădăcini rusești. E născută Maltzoff, într-o familie de mari industriași de pe vremea Țarului. Tatăl ei, Nikolai Sergheievici Maltzoff, era fiul Principesei Irina Vladimirovna Bariatinski. Mama Katiei Sozzani, Prascovia (1911-1969), era născută Chreptowicz-Buteniev. Bunicul, contele Apollinari Constantinovici Chreptowicz-Buteniev (1879-1946), a fost diplomat al Țarului la Constantinopol, Londra și Tokio și a fost căsătorit cu Principesa Maria Sergheievna Trubețkoy (1888-1934), fiica unei prințese Obolensky.

Una dintre surorile contelui Apollinari Chreptowicz-Buteniev a fost Ekaterina (Catherine, Katia) Onou (1878-1966), soția diplomatului Constantin Mihailovici Onou (1875-1950), fiul diplomatului Michel Constantinovici Onou (urmașul Străjeștilor moldoveni) și al Louisei baroană de Jomini (nepoata generalului Antoine-Henri baron de Jomini, faimosul strateg militar elvețian).

Katia si Kostia Onou

Katia si Kostia Onou

Katia Onou, femeie blândă și inimoasă, și-a însoțit soțul în misiunile lui diplomatice la Roma, în Olanda și Statele Unite ale Americii, l-a urmat la Novorossisk în timpul Războiului Civil din Rusia, pe când curajosul Kostia Onou a fost cancelar diplomatic al Armatelor Albe conduse de generalii Denikin și Wrangel. S-au stabilit apoi în Franța și au locuit la Meudon, la Clamart și, mare parte din timp, în vechiul castel al familiei Onou din La Châtre, de pe Valea Loirei. Katia Onou nu a fost numai persoana în jurul căreia se strângeau rudele, liantul familiei, ci și memoria familiei. Și-a scris memoriile, a păstrat și a inventariat documentele de familie, jurnalele, diplomele, fotografiile și a lăsat arhiva nepoatei favorite, tizei ei, Katia Maltzoff-Sozzani care, la rândul ei, s-a îngrijit cu atenție de memoria familiei.

Fila din memoriile Katiei Onou.

Fila din memoriile Katiei Onou.

Aflând de înrudirea mea cu familia Onou, Katia Sozzani a fost încântată să-mi deschidă tezaurul de amintiri din mansarda casei din Merate. O întreagă epopee de familie, supraviețuitoare miraculoasă a unui șir nesfârșit de drame, de rupturi, de exiluri. Povestind însă și despre iubiri, despre fidelități, despre curaj, despre rezistență și memorie.

Cercetand arhiva de la Merate.

Cercetand arhiva de la Merate.

Familia Onou: diplomatul Michel Constantinovici Onou, impreuna cu copiii sai. In costum de marinar, Kostia Onou.

Familia Onou: diplomatul Michel Constantinovici Onou, impreuna cu copiii sai. In costum de marinar, Kostia Onou.

Am citit, am vorbit cu Katia Sozzani, am făcut mii de fotografii și am luat cu noi o poveste pe care o voi spune, în anii care vin, cum mă voi pricepe mai bine: corespondența frumoasei Maria Chreptowicz-Buteniev;

Corespondenta Marie Chreptowicz

amintirile Coconei Buteniev-Bariatinsky; corespondența dintre Hélène de Nesselrode și Michel Chreptowicz;

P1130308

decorațiile lui Michel Onou;

Brevetul unei decoratii otomane primite de Michel Onou.

Brevetul unei decoratii otomane primite de Michel Onou.

corespondența lui Michel Onou și a Louisei baroană de Jomini;

Scrisoare Chreptowicz

documente ale baronului Antoine-Henri de Jomini;

Liste de cheltuieli ale baronului de Jomini.

Liste de cheltuieli ale baronului de Jomini.

cartea inedită a diplomatului Michel Onou despre druzi; decorațiile și ordinele primite de Kostia Onou; caietele de memorii ale Katiei Onou; meniuri, invitatii la baluri;

meniu M. Onou 1

meniu M. Onou 2

Meniu M. Onou 3

Invitatie la bal Michel Onou

casele familiei Buteniev (inclusiv inventarul obiectelor de la castelul Bordebure); fotografii.

Familia Onou la castelul familiei Buteniev de la Bordebure: in stanga, Kostia Onou si fratele lui, Andre (fost diplomat al Tarului in Elvetia). In dreapta, Katia Onou.

Familia Onou la castelul familiei Buteniev de la Bordebure: in stanga, Kostia Onou si fratele lui, Andre (fost diplomat al Tarului in Elvetia). In dreapta, Katia Onou.

O poveste care merită spusă.

Fotografiile publicate provin din Arhiva Katia Sozzani.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s