La colindat, în perioada interbelică

Mircea Stănescu (1923-2000), Buniţu cum îi spuneam eu, mi-a povestit multe despre România şi despre Bucureştii de altădată. Poveştile lui au fost poarta mea de acces către un trecut lipsit de răceala manualelor şi a multor cărţi de istorie. Am strâns conversaţiile noastre şi notiţele lui memorialistice în textul Spre neuitare. Copilăria şi adolescenţa lui Mircea Stănescu, care a câştigat, în 2000, Premiul I al concursului „Istoria mea – Eustory”, organizat de Fundaţia „Noua Istorie”, cu sprijinul Institutului de Cercetări Interdisciplinare Româno-Germane, al Körber Stiftung şi al Ministerului Educaţiei Naţionale. Fragmente din amintirile bunicului meu au fost publicate în volumele Istoria României în texte (Editura Corint, Bucureşti, 2001; coordonator Bogdan Murgescu) şi Copilăria şi adolescenţa altădată (Editura Dominor, 2003; volum îngrijit de Mirela-Luminiţa Murgescu şi Silvana Rachieru). Buniţu mi-a povestit şi despre Sărbători:

„La noi în familie se sărbătorea, cu un fast mai deosebit, în afară de Crăciun şi de Paşte, ziua de Sf. Nicolae, onomastica tatei. Nu numai că tata era pater familias, dar era şi cel mai mare dintre fraţii lui şi toate neamurile care se aflau în Bucureşti erau nelipsite de la această sărbătoare. Venea atunci şi Didina, o rudă îndepărtată, proprietara unui important atelier de confecţii şi casă de modă din Bucureşti. Cei mici preferam, în loc să stăm la masă cu adulţii, să ieşim la joacă cu verii de vârsta noastră, mai ales în anii în care Moş Nicolae era cu barbă albă. Aşa spuneam noi: când ningea în acea zi, moşul avea barbă albă; când nu ningea, Moş Nicolae era cu barbă neagră. După ce mâncam şi cei mari beau şi un pahar de vin, mai prindeau curaj şi începeau să cânte, de cele mai multe ori în cor, cântece populare şi romanţe, storcătoare de lacrimi pentru cei mai sensibili. La fel era de Sfântul Ştefan, când mergeam la unchiul Fănică Bărbulescu.

Mircea Stanescu scolar, cca. 1930.

Mircea Stanescu scolar, cca. 1930.

Când se apropia vacanţa de Crăciun eram nerăbdător, nu numai pentru că scăpam de şcoală, dar şi pentru că se apropiau zilele în care mergeam cu colindul. Începeam cu Moş Ajunul, continuam cu Steaua, urma Pluguşorul şi, la urmă, Sorcova. Cu traista la Moş Ajun şi cu sorcova am mers numai când eram mai mici. Mai târziu, am început să alcătuim mici coruri, în care cântam două-trei cântece, pe cel puţin două voci. De regulă, colindam numai pe la rude şi cunoştinţe. Uneori mergeam şi la străini, atunci când aceştia ne întâlneau pe stradă şi ne pofteau în casă. O impresie extraordinară ne făcea când ne duceam la un vecin din zona Liceului Şincai, domnul Riga, care făcea parte din consiliul de administraţie al Băncii Naţionale; avea o figură distinsă, cu cioc, şi semăna cu Mihail Kogălniceanu. Domnul Riga ne oferea întotdeauna hârtii de 20 de lei, nou-nouţe, de care ne era parcă milă să ne atingem.

Pomii de Crăciun îi împodobeam cu nuci învelite în poleială, cu mere şi cu lumânări. Pe crengi puneam vată, care imita zăpada.

Liceanul Mircea Stanescu.

Liceanul Mircea Stanescu.

Aveam un unchi, Costache Bărbulescu, fratele tatei, care avea o întreprindere de odăjdii şi haine bisericeşti, la Patriarhie. Era un om respectabil, care nu călătorea decât cu trăsura şi avea o barbă care te putea face uşor să-l confunzi cu feţele bisericeşti. Sigur că mergeam şi la el cu colindul, dar eram nelipsiţi mai ales în ajun de Sf. Dumitru, hramul Patriarhiei, când se distribuia credincioşilor artosul. Avea acest artos un gust specific, care nouă ni se părea mai plăcut decât cel al cozonacului. Când ne vedea, unchiul Costache apărea pe uşa din spate a bisericii, care ieşea direct din altar, şi ne dădea la fiecare câte un artos întreg. Ţinea mult la noi, atât pentru faptul că eram mulţi copii în familie, cât şi pentru că el nu avea niciunul.

Costache Barbulescu.

Costache Barbulescu.

Un moment hazliu s-a petrecut la un Revelion organizat, la noi acasă, de către fraţii mei mai mari. Astfel, în complicitate cu una dintre invitate, am servit ca desert, înainte de miezul nopţii, bucăţi de rahat. Acesta, însă, nu era nici pe departe ce părea a fi, ci erau bucăţele de mămăligă, tăvălite prin făină. Şi, ca şi cum nu ar fi fost suficient, le-am oferit păcăliţilor, pentru a se clăti în gură, un şpriţ în care nu era vin, ci… oţet. Până la urmă, gluma a fost apreciată de toţi şi au purces, în continuare, la adevărata petrecere. La una dintre seratele organizate de fraţii mei mai mari am învăţat şi eu, pe la 13-14 ani, să dansez vals…”

Mircea Stanescu.

Mircea Stanescu

Amintirile Venerei Vasilescu

Venera Vasilescu s-a născut la 18 ianuarie 1932, în oraşul Codlea – jud. Braşov, ca fiică a lui Constantin M. Vasilescu-Doru, urmaş de moşneni ialomiţeni, proprietar de sere, şi a Rosei von Kraus, aristocrată săsoaică.

Venera impreuna cu fratele ei, Harry

Venera impreuna cu fratele ei, Harry

Venera Vasilescu (dreapta), impreuna cu mama ei, Rosa von Kraus

Venera Vasilescu (dreapta), impreuna cu mama ei, Rosa von Kraus

A practicat mai multe sporturi, printre care ciclismul, motociclismul, schiul şi tirul. Prima cursă de ciclism la care a luat parte a avut loc la Braşov, în 1948. În 1950 s-a mutat în Bucureşti şi s-a înscris la secţia de ciclism a Clubului Sportiv “Dinamo”, dominând probele feminine de şosea şi de velodrom. A realizat timpul de 14 secunde la 200 metri lansat şi 13 secunde 6 sutimi la 200 m. în serie, pe velodromul din Budapesta.

p4

La 10 septembrie 1953 a realizat, pe velodromul Dinamo din Bucureşti, un record mondial la 500 m. de pe loc, cu timpul de 37 de secunde şi 8 sutimi. Recordul mondial în proba de velodrom a rămas multă vreme necunoscut, pentru că Federaţia Română de Ciclism nu l-a anunţat la Federaţia Internaţională de la Paris. În perioada 1950-1955 a câştigat 28 de campionate naţionale de ciclism. Împreună cu Aurelia Drăghici, a ocupat locul al doilea pe echipe, la Festivalurile Mondiale ale Tineretului de la Bucureşti (1953) şi Moscova (1954). În anul 1953 (în care a devenit campioană naţională la ciclo-cros şi ciclism fond), Venera Vasilescu a parcurs, cu bicicleta, la concursuri şi antrenamente, un total de nu mai puţin de 2.650 de kilometri. În perioada 1955-1961 a practicat motociclismul, participând la numeroase competiţii din ţară şi străinătate.

p8

A concurat cu succes în întrecerile de motociclism de viteză pe şosea şi de motocros, egalând performanţele bărbaţilor. În 1955 şi 1956 a devenit campioană naţională a clasei 150 cmc, în cadrul campionatului de motociclism viteză pe circuit. A fost faimoasă în epocă şi şi-a câştigat admiraţia românilor, pentru dârzenia ei şi insistenţa de a nu pierde în competiţiile sportive, în favoarea adversarelor din Uniunea Sovietică. A primit titlurile de Maestră a sportului, la ciclism şi motociclism.

p7

p5

IMG_5221

IMG_5224

IMG_5226

S-a măritat cu driver-ul de trap Mircea Teodorescu-Ştefănescu. În prezent, locuieşte în Germania, la Offenbach, lângă Frankfurt/Main şi este membră a Federaţiei Române de Ciclism şi Triatlon.

Venera Vasilescu

Venera Vasilescu

Amintirile Venerei Vasilescu:

Amintirile Venerei Vasilescu               

Impreuna cu tanti Venera, Offenbach, decembrie 2010.

Impreuna cu tanti Venera, Offenbach, decembrie 2010.