Summary of „Strămoşi pe alese. Călătorie în imaginarul genealogic al boierimii române” („Choosing Your Ancestors. A Journey in the Genealogical Imaginary of the Romanian Boyars”) by Filip-Lucian Iorga, Bucharest, Humanitas Publishing House, 2013 (forward by Neagu Djuvara)

Situated at the meeting point between the science of genealogy and the history of the imaginary, the book focuses on the concept of the imaginary, as it is manifest in genealogies. When defining this concept, I have adopted Lucian Boia’s vision, according to which the imaginary is an independent reality, detached of whatever exists outside of our mental perception, a reality that has its own structures and dynamics, acting upon the outer world and, at the same time, being influenced by the latter.

Stramosi pe alese

One of the permanent manifestations of the imaginary is the individual and collective need to place oneself in some sort of continuity, to define oneself as an element within a filiation chain. The genealogical imaginary is a subcategory of the imaginary referring to the origin, the history and the structure of various families and it comprises a wide range of genealogical myths: fictitious ancestors, whether divine or human, fabulous kinships, invented genealogies, descendancies which are impossible to certify with documents, erroneous interpretations of certain degrees of kinship, the imaginary transformation of data which can be attested by documents, real genealogies that have received unexpected interpretations and historiographic clichés grown on more or less attestable genealogies. The genealogical imaginary has produced effects on the inventors and the owners of the respective filiations, on those people they got in touch with and, eventually, on the social network of the epoch when these filiations functioned as “useful myths”.

Invented genealogies may prove to be of interest both as a method to obtain or consolidate social prestige, but also as vehicle and consequence of the incipient process of modernization and occidentalization of the Romanian principalities.

The first part of the book shows what the genealogical imaginary implies and it proposes an interdisciplinary analysis of the concept, discussing the theses of researchers such as Roland Mousnier (social stratification) or Pierre Bourdieu (symbolic capital).

The second part is a short chronology of the genealogical imaginary, from ancient Egypt up to 20th century America, going through Homer’s epic poems, biblical or medieval genealogies.

In order to dominate, sovereigns needed ancestors that should be as illustrious as possible, sometimes even of divine nature. On the other hand, aristocrats were also rarely satisfied with genealogies which were attestable in documents, even if they were more than honorable. They used to look for distant ancestors, shrouded in legends, or they hastened to adopt the “discoveries” of certain specialists in genealogies, specially hired to adjust the filiation of the commissioner. Access to memory, whether historical or mythological, was a privilege which conferred legitimacy. Once adopted by the peers, false or impossible to prove filiations came into force and thus became relevant. Self image and the way they were perceived by those around them, personality, ideas and ideals, types of sensitivity and of reaction, social presence and status were also modeled by the awareness of placement in the lineage of various ancestors. The verdict stipulating that certain genealogies are fake does not entitle us to ignore them, as long as they have played, for millennia, a major role in the creation of prestige.

The third part deals with the avatars of the Romanian genealogical imaginary, from the genealogical mythologies of families reigning in Moldavia and Wallachia, to authors whose works became a rich source for the genealogical imaginary.

In the Romanian principalities, the interest for genealogy in the Middle Ages was rather modest. Lineages were drawn up only for practical purposes, if they were needed for some trial related to estate ownership. But contacts with the kingdoms of Poland and Hungary will also stimulate the interest of several reigning families in the Romanian principalities for illustrious genealogies. The Corvin and Movilă families allegedly had ancestors in ancient Rome, Despot-Vodă claimed to descend from Hercules whereas the Cantemir family pretended to have Tatar princes among their ancestors.

The Craiovescu, Brâncoveanu and Bibescu families take over the symbolic capital of the founding dynasty of Wallachia, the Basarabs, by means of alliances with women and adoption.

The second half of the 18th century and the 19th century witness a huge diversity of genealogical inventions in Moldavia and Wallachia. Their multiplication can be put down to the increasingly developed contacts with the Western world, but also with Russia and to the process of modernization started by the Phanariot princes and enhanced during the whole course of the 19th century. The boyars’ self-consciousness and their need to resemble the Western aristocrats become all the more powerful. The birth of an entire series of imaginary genealogies is also due to the beginnings of genealogy as a science, tributary to Romantic historiography and to an incipient national ideology, which, in their turn, will need their own set of filiations impossible to attest with documents, but meant to confirm the theories of the Roman origin and of the continuity of Romanians.

A minor boyar, Costandin Sion, writes, between 1840 and 1857, what appears to be rather a chronicle of his contemporaries than a documented record of boyar families. Nevertheless, the work is very useful because it accounts for the existence of a particular type of genealogical imaginary, which obstinately opposes family traditions by selecting the least creditable information, especially about the “new people”. The writing is a real “massacre” born out of grudge and targeted especially against the boyars of humble origin.

Numerous genealogical mythologies can be found in a false Moldavian chronicle, Huru’s Chronicle (Izvodul lui Clănău) drawn up by the Sion family and ascribed to a fictitious author, Arbore, from the 3rd century AD.

The first genealogical synthesis belongs to Octav-George Lecca, at the end of the 19th century. He actually remains to date as the only one who managed to carry out an attempt to collect in a book the genealogies of most of the boyar families in Moldavia and Wallachia. Even though, in terms of genealogical science, he did not go beyond the stage of a “well-meant, but inefficient amateur”, his works represent for the study of the genealogical imaginary a first-hand source, especially by their major deficiencies: historical inaccuracy, inventions and the uncritical use of family traditions. By means of Lecca’s book, we gain direct access to the faiths of some members of boyar families related to their own origins and hence, to their identity.

Relying on Elena Siupiur’s research, I drew up a list of the young sons of Romanian boyars who studied in German universities during the 19th century. They added nobiliary particles to their names or changed the way their names were written so that they could emphasize abroad the fact that they belonged to the nobility of the Romanian principalities.

Out of the comparison with Western aristocratic families there stems a legitimate frustration among the descendents of the illustrious Romanian families: the absence of nobiliary titles. That is why, apart from the authentic titles owned by some Romanian families, cases of “usurpation” of aristocratic titles equally appear.

On many occasions, women brought within the family a symbolic capital which was richer than the men’s. Moreover, in the Romanian principalities, unlike the Western world, the transmission of names and family identity was often accomplished by means of women.

The Romanian boyars managed successfully to carry out their own modernization, thus fully contributing to the modernization of the Romanian society as a whole. The boyars’ modernization was triggered by their wish to integrate themselves rapidly into the European aristocracy and to resemble as much as possible the Western aristocrats.

Getting in touch with European aristocrats, the boyars invent illustrious ancestors and they build fanciful heraldry. They transform themselves and change the mentalities and the attitudes of a category that plays an emblematic role for the entire society.

The fourth part provides a typology of the genealogical mythologies among the Romanian boyars. I have applied a convention in order to divide the families under discussion into “native” and “Phanariot”. There are few Romanian boyar families that are not allied to Phanariot families, and, eventually, these Greek families gradually become Romanian in all aspects, too.

The native boyar families produce, under the influence of the incipient national ideology, genealogies that will connect them to ancient Roman families (the cases of the Grădişteanu, Jianu-Cesianu, Lecca families) or to country founders (the Costaki or Bălăceanu families). This trick ensures them a privileged position among the boyars, offering them political and social superiority over other families with less noble origins. This process also endorses the theory about the Romanians’ Latin origin and about the Romanians’ continuity in the regions north of the Danube.

The second category of genealogical myths refers to the native families which, influenced by contacts with Phanariot Greeks, with Russian officers and Western aristocrats, invent illustrious “exotic” ancestors: Hungarian (the Beldiman and Sturdza families), Polish and Baltic (the Berindei and Macedonski families), French (the Balş family pretended to descend from the counts of Baux whereas the Lămotescu family found its nobiliary roots in an aristocrat of the La Motte lineage), Italian, Tatar (the Sion family) or Turkish. The goal was to obtain mundane and political legitimacy, especially in relationship with the Western aristocracy.

The third category of genealogical mythologies refers to the Greek families in Phanar, which, in their turn, “discover” their ancestry among Byzantine aristocratic dynasties and families (the Cantacuzino, Paleologu, Lascaris families, etc.) or among Western noble families (the Cantacuzino considered themselves descendents of the Valois, and the Mavrogheni family claimed to originate from the Venetian doge Francesco Morosini). Motivated by the need for legitimacy within their own community, but also within their rapports with the Sultan and with Russia, the Phanariot families place themselves, with or without documentary grounding, in the lineage of the ancient Byzantine aristocracy. Their purpose was mundane and political legitimacy, especially in order to revive the dream of recreation of the Byzantine Empire.

The last category includes the Levantine families that assert their ancestry from native dynasties. The Cantacuzino place themselves in the lineage of the Basarabs, and the Mavrocordat in the lineage of the Muşat.

In all epochs, every human community is first of all legitimized by its origins. Whether we talk about tribes, nations, ideologies or families, the appeal to founding myths is universal and essential in the crystallization of identity. However, these origins are not an immutable fact. Although they are often prone to being disguised as inherited and unquestionable truths, origins are actually, to a great extent, a matter of option.

The genealogical mythologies of the boyar families in Moldavia and Wallachia are not isolated cases, but can be easily integrated into a universal outlook on the genealogical imaginary; they are not rare (I have identified over 100 of such mythologies); neither are they mere curiosities meant to be exiled into a discredited anecdotic type of history. On the contrary, they represent a phenomenon which can help us define self-consciousness and social awareness among the Romanian boyars. The “falsity” of certain genealogical myths should not impede their study as manifestations of a specific imaginary, as “weapons” in the race for prestige, for the accumulation of symbolic capital and as instruments used to crystallize family identity. Genealogical mythologies, as part of a whole arsenal used by the boyars in both principalities who were eager to resemble western aristocrats, also become a ferment, all too often ignored, of the modernization of the entire society.

Beyond “true” or “false” genealogies, family identity equally proves to be a mental fact. The ancestors invented or selected by people deserve our attention as much as those automatically certified by the documents indicating one’s civil status. Especially so when genealogical fiction generates patterns of behaviour, options and concrete actions which change biographies and consolidate or modify social relations.


Text by Filip-Lucian Iorga

Translated into English by Eduard Bucescu


STRĂMOȘI PE ALESE. Călătorie în imaginarul genealogic al boierimii române

Joi, 7 februarie 2013, între orele 19.00 și 21.30, a avut loc, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, lansarea cărții mele, Strămoși pe alese. Călătorie în imaginarul genealogic al boierimii române. Au vorbit despre carte Iustina Croitoru (redactorul cărții, la Ed. Humanitas), Lucian Boia, Neagu Djuvara și cu mine.

Coperta Stramosi pe alese

Au luat parte, la evenimentul la care au fost prezente cca. 200 de persoane, Prințul Mihai Dim. Sturdza, Prințul Grigore Ghika, Prințesa Anca Ghika, Principesa Eleonore de Schaumburg-Lippe, acad. Gheorghe Chivu, prof. Nicolae Constantinescu, Georgeta Penelea-Filitti, Dinu Zamfirescu, Anda Văllimărescu, Marilena Rotaru, Aneta Bogdan, Cristian „Kit” Paul, Mirela Nagâț, Constantin Laurențiu Erbiceanu, Costin Popa, Ruxanda Beldiman, Andrei Muraru.

Anuntul lansarii

Anuntul lansarii

Din intervențiile vorbitorilor:

Lucian Boia: Mă bucur că lansăm în seara asta cartea unui tânăr istoric. La 30 de ani, un istoric e foarte tânăr, fiindcă istoria pretinde foarte mult timp, o mare acumulare de informație și o mare muncă de ordonare a acesteia. Poți să fii mare poet la 20 de ani, dar nu am auzit de mari istorici la această vârstă. La 30… mai negociem cu dl. Iorga, vom vedea.

L. Boia la lansarea Stramosi pe alese

Ce pot să spun este că Filip-Lucian Iorga a parcurs deja o bună bucată de drum în istorie și asta fiindcă a fost perseverent, a știut ce vrea, a avut un drum pe care l-a urmat cu siguranță. A și început foarte devreme, ca elev de liceu la Colegiul „Spiru Haret”. În anul 2000 a scris o lucrare dedicată însemnărilor bunicului său, Mircea Stănescu, lucrare care a luat Premiul I la primul concurs „Istoria mea – Eustory” din România. Îmi amintesc că am făcut atunci parte din juriu. Filip-Lucian Iorga era încă de pe atunci preocupat de aceste raporturi între generații, de genealogii, de istoria de familie. Pe urmă, la un moment dat, în timpul facultății, a avut o idee, aceea de a ajuta studiul genealogiilor să se întâlnească cu domeniul imaginarului, ceea ce sigur că m-a bucurat. Eu mă ocupam de imaginar de o bună bucată de timp. Fiecare începe studiul imaginarului cu ceea ce i se pare a fi mai apropiat de preocupările lui. Eu începusem, în anii ’80, cu marțienii. Dl. Iorga a început cu genealogiile boierești.

L. Boia vorbind la lansare

Lucian Boia vorbind la lansarea volumului „Stramosi pe alese”

În epoca modernă, istoricii au încercat să se dezbare de imaginar. Tot ce era fabulos, mitologic trebuia eliminat, pentru a se ajunge la nucleul adevărat, la realitatea lucrurilor. Or, iată că noi trăim o mișcare de balans. De câtva timp, imaginarul revine. Sigur că, pe de o parte, imaginarul nu e adevărat sau e doar parțial adevărat, dar s-ar putea ca, în alt sens, să fie mai adevărat decât realitatea. Ce e în mintea oamenilor, ce e în sufletul oamenilor, visurile noastre, idealurile, utopiile, ceea ce ne închipuim că suntem sau că vom face în viitor pot fi așezate în zona imaginarului, a mitologicului, dar sunt cât se poate de adevărate.

Din dorința de a cerceta acest teritoriu al imaginarului a rezultat o carte foarte interesantă, foarte documentată și foarte amuzantă. Și când spun asta, nu o depreciez. Dimpotrivă! Din păcate, istoricii nu sunt întotdeauna foarte amuzanți, sunt deseori destul de plicticoși sau, în orice caz, solemni. Strămoși pe alese nu e o carte solemnă, e o carte care se citește ușor și cu plăcere, în ciuda faptului că e o lucrare erudită. Cartea lui Filip-Lucian Iorga dovedește că se poate să faci o carte erudită care să nu plictisească.

Avem aici tot felul de genealogii fabuloase. Nu românii au inventat genul ăsta de genealogii. În cazul românesc, ne aflăm în principal în secolul al XIX-lea, secolul modernizării și al occidentalizării. Modelul e cel occidental, iar occidentalii își inventaseră pe bandă rulantă genealogii fabuloase. Asta fac și oamenii noștri: boierii români care vor să pară încă și mai aristocrați, dar și cei care nu aparțin nobleței autohtone dar vor și ei să pară cât de cât aristocrați. E, până la urmă, un document psihologic foarte interesant, vedem în toate dimensiunile și manifestările ei această vanitate omenească, această dorință de a părea mai mult decât ești. E aici materie de gândit nu numai pentru istoric, ci și pentru psiholog.

Și este, totodată, o incursiune în istoria culturală, în istoria socială, îndeosebi a secolului al XIX-lea. Prin construirea acestor genealogii, mai mult sau mai puțin fictive, se adoptă un model occidental, se caută stabilirea unor raporturi între boierimea noastră și aristocrația vestică. Ceea ce se întâmplă pe tărâm genealogic e, în fond, un aspect al modernizării și occidentalizării societății românești.    

E o carte cu multe calități, bine documentată, erudită dar și bine scrisă, plăcută, calități care se întâlnesc nu foarte des izolat, dar care se întâlnesc încă și mai rar împreună. Or, le întâlnim în cartea lui Filip-Lucian Iorga, o carte pe care o recomand cu căldură oricui.

Neagu Djuvara: Îl felicit pe Filip Iorga, care a scris o carte care este o noutate la noi în țară. El a studiat suficient în străinătăți ca să ne vină de acolo cu niște concepții avansate privitoare la această problemă interesantă din istoria noastră. Subiectul nu privește doar pe cei interesați de genealogii, ci pe toată lumea, fiindcă aflăm dintr-o dată că la foarte multe familii istorice, chiar la cele mai mari, precum Basarabii, Movileștii, Corvineștii, Cantemireștii, Cantacuzinii există fantezii privitoare la primii strămoși. Familia mamei mele, Grădiștenii, ar fi putut să se mulțumească cu faptul că erau boieri vechi și înrudiți cu neamul voievodal, dar un văr al bunicului meu a inventat că ar fi coborât dintr-un ofițer roman, Gratidianus. E o boală foarte generalizată.

Neagu Djuvara

De altfel, fenomenul nu apare doar la noi, ci este universal: Cezar cobora din Venus, mai totdeauna primul strămoș atestabil al unei mari familii cobora din zei sau din eroi fabuloși, din strămoși imaginari. Interesant e că Filip-Lucian Iorga coboară de la generalități către cazuri concrete din Țările Române.

Multe istorii sunt chiar hazlii prin amploarea fantazării. Dar nu sunt de neînțeles. Cum mi-am petrecut adolescența în Franța, am putut constata un lucru care era foarte supărător pentru români. Aristocrații francezi nu prea acceptau că în Țările Române existase o aristocrație: « C’est quoi, les boyards? » Adică, ce sunt ăia boieri? Echivalarea între boieri și nobili nu prea era acceptată de mintea occidentalului, ceea ce sigur că era absurd și nu putea să nu-i deranjeze pe boierii noștri. E evident că toată istoria țărilor noastre e făcută, cu bune și cu rele, de marii boieri, care nu sunt cu nimic mai prejos decât aristocrații occidentali. Ăsta nu e un compliment pentru boierii noștri, e un fapt.

Neagu Djuvara la lansare Stramosi pe alese

Neagu Djuvara vorbind la lansarea volumului „Stramosi pe alese”

Cartea e pasionantă și reușește să aducă o temă universală la nivelul țărilor noastre. Comparațiile cu alte epoci și cu alte spații, cu Egiptul antic, Grecia, Roma, Evul Mediu occidental fac ca Strămoși pe alese să fie o carte interesantă și pentru marele public. Plus micile anecdote despre boierii români, care sunt savuroase și care fac cartea hazlie, pe ici pe colo.

Filip-Lucian Iorga: Pentru că vorbim aici despre o carte care tratează un material genealogic, poate că ar fi nimerit să spun câteva lucruri și despre „genealogia” cărții. Dl. profesor Boia, coordonatorul tezei mele de doctorat, din care a rezultat cartea, a făcut parte, cu ani în urmă, și din acel juriu care a judecat lucrarea mea dedicată amintirilor bunicului meu. Dar tot dl. Boia mi-a spus, în primii ani de facultate, că ar fi bine să mai cercetez și altceva decât istoria propriei familii. Așa că m-am îndreptat și către poveștile altor familii, ceea ce nu înseamnă că propriul meu imaginar genealogic lipsește din Strămoși pe alese. Spun câteva „răutăți” și despre mitologiile genealogice din familia mea.

Apoi, o altă sursă, un alt „strămoș” al cărții a fost îndemnul adresat de dl. Gabriel Liiceanu, în 2005, după publicarea cărții de convorbiri cu Alexandru Paleologu: „Vă mai așteptăm și cu altceva!”

În fine, dl. profesor Djuvara mi-a spus, cândva, pe când îl agasam cu solicitări de interviuri: „Dragă, tu ai făcut multe interviuri, ai publicat cartea cu Alecu, ai debutat foarte devreme, acum ar fi bine să te concentrezi și să scrii, până la 30 de ani, o carte serioasă”. Mă tem să nu fi picat examenul, pentru că Strămoși pe alese nu e chiar o carte „serioasă”. Dar cred că e bine să ne și amuzăm de lucrurile din trecutul nostru, e bine să le privim cu deschidere și relaxare.

Filip Iorga la lansare Stramosi pe alese

Am trăit destul de mulți ani împreună cu personajele din Strămoși pe alese și le datorez foarte mult. M-am gândit dacă e bine să public acum o carte despre mitologiile genealogice. Noi nu cunoaștem suficient genealogiile documentabile ale familiilor boierești, ne lipsesc enciclopediile, instrumentele de lucru, venim după decenii de comunism în care s-a încercat distrugerea oricăror urme ale rolului boierimii în istoria noastră. În acest context, e oare momentul să discutăm despre genealogiile imaginare? Eu cred că da, pentru că istoria nu trebuie să aibă astfel de sfieli. Merită cercetate și acele subiecte care pot părea „destabilizatoare”, distrugătoare ale unor tradiții.

Strămoși pe alese nu vrea însă să distrugă niciun mit, cu atât mai mult cu cât eu sunt absolut îndrăgostit de mitologiile genealogice. Faptul că le-am inclus în carte nu vrea decât să arate că sunt construite cu mult talent, că au avut un rol în istoria noastră și că merită cunoscute mai bine. Existența acestor mitologii genealogice nu diminuează cu nimic rolul esențial al familiilor boierești în trecutul Țărilor Române. Dimpotrivă, intenția mea e să aduc un argument în plus pentru importanța rolului lor, pentru că forța imaginarului genealogic dă seamă de influența politică, economică și culturală a acestei categorii sociale. E o luptă pentru prestigiu și pentru legitimitate a unor familii care se vor, mai cu seamă în secolul al XIX-lea, o elită socială stabilă și legată de lumea occidentală.

Cele câteva personaje pe care nu m-am putut abține, uneori, să le ironizez îmi sunt, în același timp, foarte dragi. De exemplu, Mateiu Caragiale, care își inventează o genealogie cu totul fantezistă, dar care rămâne unul dintre modelele perfecte de aristocratism. Poate că nu avea „pedigree”-ul necesar, dar a adoptat de minune atitudinile, credințele, comportamentele specifice aristocratului. Noblețea nu e numai o chestiune de acte de stare civilă, ci și o realitate mentală. Poate în primul rând asta. Părerea noastră despre noi înșine, părerea celorlalți despre noi contează cel puțin la fel de mult ca documentele care pot atesta sau demonta o filiație.

Filip Iorga vorbind la lansare

Filip-Lucian Iorga vorbind la lansarea volumului sau, „Stramosi pe alese”

Principala mea miză nu este numai să ne amuzăm – deși tare important e și asta! – ci să înțelegem mai bine cât de importante sunt rădăcinile de familie. Contează din cine descindem, e important cine au fost bunicii și străbunicii noștri. De asta merită să ne ocupăm, fiecare dintre noi, păzindu-ne cu amuzament de capcanele sau de darurile propriului imaginar, de redescoperirea propriilor strămoși. Din păcate, rămânem o comunitate cu memorie genealogică foarte scurtă și aici ar trebui noi să lucrăm.

Autografe la Stramosi pe alese

Prezentările volumului de pe coperta a patra:

Îndemn pe cititor să se cufunde în lectura cărţii, care nu e numai interesantă şi adesea hazlie, ci şi cu adevărat pasionantă. (Neagu DJUVARA)

În genere, fanteziile genealogice au fost tratate mai curând drept curiozităţi, evocate în note marginale, pentru pitorescul lor anecdotic. Este meritul lui Filip-Lucian Iorga de a introduce subiectul cu adevărat în istorie: în istoria mentalităţilor şi a reprezentărilor sociale. El arată în chip convingător că lucrul care contează până la urmă nu este atât realitatea strictă a unei descendenţe, cât propria reprezentare a acesteia şi mai ales receptarea publică. Ne aflăm în faţa unor strategii de legitimare, oglindind dorinţa de afirmare şi lupta pentru întâietate între familiile boiereşti, şi nu mai puţin efortul acestora de a se integra în aristocraţia europeană. E în fond o preluare, şi sub acest aspect, a modelului occidental, odată cu procesul de modernizare şi occidentalizare declanşat după 1800. (Lucian BOIA)

Fascinantă este evoluţia tipului de fabulaţie genealogică. Anticii îşi căutau strămoşii printre zei. În Antichitatea târzie şi în Evul Mediu, devine preponderentă raportarea la Antichitatea propriu-zisă. În epoca modernă, se încerca legarea fie de începuturile medievalităţii, fie de Antichitate. În toate cazurile, strădania de a găsi strămoşi iluştri a mers mână în mână cu şarlatania, cu impostura, cu falsul. Socotesc că prin cartea lui, Filip-Lucian Iorga pune bazele unui mod (poate chiar ale unei direcţii) de cercetare, pentru care ea constituie o abordare preliminară, ale cărei continuare şi dezvoltare suntem îndreptăţiţi să le aşteptăm cu tot interesul. Cu asemenea cercetări, ştiinţa genealogică însăşi se află la o răscruce. (Ştefan S. GOROVEI)

Recenzii ale cărții:

Cristian Preda (pe blogul personal): A apărut la Humanitas un volum semnat de istoricul Filip-Lucian Iorga, despre „imaginarul genealogic” al boierimii române.

Cercetând imaginarul legat de originea, istoria și structura familiilor” ca un capital simbolic”, Iorga e influențat în egală măsură de Pierre Bourdieu și de Lucian Boia.
Rezultatul e o analiză foarte bine documentată a felului în care boierii români și-au clădit un prestigiu, recurgând la origini inventate.

Mi-au atras atenția paginile consacrate regilor României, care nu au fost scutiți de tentația unei descendențe inventate. Spre ilustrare, F.-L. Iorga reproduce un scurt fragment din textul lui Otto Baron Dungern, care scria la 1913 că regele Carol are mai mulți strămoși francezi decât Ducele de Orléans, mai mulți germani decât Împăratul Germaniei, mai mulți poloni, boemi și unguri decât Împăratul Austriei, mai mulți spanioli decât Regele Spaniei, mai mulți englezi, danezi, olandezi, italieni decât Regi sau Principi moștenitori ai Marii Britanii, Danemarcei, Olandei și Italiei, ba chiar mai mulți strămoși greci decât însuși Regele Greciei”.


Bedros Horasangian (alias Cristina Manole; „Lecturi în vremuri de austeritate. Între real și irealitate”, în Observator cultural, Nr. 665, martie 2013): Cîteva cărţi de o factură mai aparte mi-au atras atenţia cu asupra de măsură. (…) Doar două-trei vorbe despre ritmul lecturii. Sînt cărţi care se citesc alene, cum este şi volumul Strămoşi pe alese, despre imaginarul genealogic, al lui Filip-Lu­cian Iorga (…)

Într-un registru serios şi savant, de această dată, glosează despre bărbaţii şi femeile care au populat istoria românilor Filip-Lucian Iorga. Strămoşi pe alese. Călătorie în imaginarul genealogic al boierimii române (Editura Humanitas, 2013, cu un amical-condescendent cuvînt înainte al lui Neagu Djuvara) este un studiu erudit şi aplicat unui teren fertil – unde îşi găsesc locul, între alţii, nu puţini autori de bazaconii… Istoricul Filip-Lucian Iorga – o simplă potriveală de nume cu bunicul lui Andrei Pippidi – face apel la documente certe şi la interpretări ferme pentru a risipi fabulosul creat de fantasmele ce au alimentat istoriile genealogice ale familiilor româneşti. Nu doar româneşti, evident, spaţiul de manevră, în timp şi spaţiu, este halucinant. Poveştile reale se îngemănează cu ficţiuni dintre cele mai spumoase. Într-o manieră cvasiromanescă, istoricul bucureştean ne plimbă prin Europa de odinioară. Pentru cei interesaţi de genealogie, o carte extrem de utilă; pentru cei interesaţi doar de o lectură plăcută, un prilej de relaxare, ca un vin vechi de Cotnari. De la surorile Terente.


Ioana MoldovanRevista 22, Anul XXIV, Nr. 1222, 20-26 august 2013:

Strămoși pe alese. Călătorie în ima­gi­na­rul genealogic al boierimii române este o carte esențială, importantă și captivantă, care recuperează boierimea română, cu naivitățile, ambițiile și aspirațiile ei. Scrii­tura este plăcută, deloc încărcată. Fraza curge ușor, ca o discuție la un ceai într-o grădină de vară. Stilul elegant și rafinat te trimite cu gândul la numeroasele întâlniri și vizite pe care autorul, Filip-Lucian Ior­ga, le-a făcut membrilor familiilor pe care le analizează. Cu rigoarea unui om de ști­in­ță, a păstrat lucrurile relevante din ace­le discuții, dar curiozitatea cititorului, du­pă ce închide cartea, se duce la detaliile pi­cante neamintite. Poate subiectul unei alte cărți despre indiscreții boierești?


Prezentarea cărții în revista Cațavencii:

Recenzie Catavencu

Prezentarea cărții, pe site-ul Editurii Humanitas:

Citiți aici Cuprinsul, Cuvântul înainte scris de Neagu Djuvara și câteva pagini din carte:

Prezentarea cărții, în ziarul Adevărul:

Anunțul lansării, pe Hotnews:

Anunțul lansării, la Radio România Cultural:

Prezentarea lansării, pe

De la minutul 44:35, știrea despre lansare, la Ora de știri de la TVR 2 (8 februarie 2013):

Stramosi pe alese

Fotografii de Mihnea Ratte