Blazonul familiei Onou

Despre familia Onou, urmaşii boierilor moldoveni Străjescu, ştiam că se integraseră în cea mai înaltă aristocraţie rusă. Căsătoria diplomatului Mihai Constantinovici Onou, reprezentant al Ţarului la Constantinopol şi Atena, cu nepoata generalului Antoine-Henri baron de Jomini a condus, la generaţia următoare, la înrudirea familiei Onou cu principii Trubeţkoy, principii Şahovskoy sau conţii Chreptowicz-Buteniev. Nu cunoşteam însă însemnele heraldice ale familiei.

Tudor-Radu Tiron, unul dintre cei mai valoroşi heraldişti români, a descoperit descrierea blazonului Onou într-un armorial al nobilimii Imperiului Rus. Heraldistul basarabean Silviu Tabac a tradus textul din limba rusă în română.

top

Blazonarea sună cam aşa: În scut de azur damaschinat şi cu bordură de argint, un sul desfăcut de argint. Scutul este timbrat de coif încoronat nobiliar. Cimier: două coarne de bivol, încrucișate; cel din dreapta de argint şi azur, cel din stânga de azur şi argint. Lambrechini de azur cu argint.

Iar graţie artei rafinate a lui Tudor-Radu Tiron, care a desenat blazonul, memoria heraldică a neamului Onou a prins din nou viaţă.

Blazonul familiei Onou, boieri moldoveni si nobili rusi. Studiu heraldic si desen de Tudor-Radu Tiron.

Blazonul familiei Onou, boieri moldoveni si nobili rusi. Studiu heraldic si desen de Tudor-Radu Tiron.