Paul P. Străjescu (1848-1887), fiul serdarului Petre (Petrachi) Străjescu şi al Eugeniei Mavrogheni (sora după tată a ministrului Petre Mavrogheni) a fost judecător şi avocat, primar al oraşului Roman (1876), deputat liberal în două legislaturi (1883-1884). A fost căsătorit cu Olimpia Makarovitsch, fiica lui Vasile (1810-1891, fiul lui Ion Makarovitsch şi al Ecaterinei Haşdău) şi a Ruxandrei (1815-1868, născută Kuharsky).
Necrologul lui Paul Străjescu din ziarul „Romanu” (director Emanuel Arghiropol), Anul VIII, no. 11, duminică 15 februarie 1887:
Paul P. Străjescu
S’a născut la Iassy în anul 1848 luna Noemvrie în 22 zile, din părinţi: Petru Străjescu coborâtor al unei vechi şi ilustri familii, recunoscute în Istoria ţerei, şi Eugeniea Mavrogheni, sora Dlui Petru Mavrogheni, plenipotenţiar al ţerei la Wiena.
Încă de mic, Paul Străjescu arăta predisposiţiuni de inteligenţă şi energie. Caractere de acestea, de la început, nu sunt statornice. De aceia, Paul Străjescu nu avu un şir regulat de studii: aci în pensionate private, aci în şcoale publice şi în cele din urmă în şcoala de Cadeţi de la Iassy. Însă nu cariera militară era destinată spiritului său, care căta a se desvolta şi a lucra în deplină libertate. Pentru aceia îl găsim mai târziu figurând în magistratura ţerei; întâi ca judecător de pace la Ploesci, apoi membru supleant pe lângă Tribunalul de Roman.
Dacă Străjescu, urmă a acestui început, desigur ar fi ajuns departe, dar nu era dat lui de a sta într-un cerc restrâns, el a vroit deplina libertate şi nu întârzie de părăsi magistratura, îmbrăţişând cariera de advocat.
Era în anul 1872 când, bucurându-se deja de o bună opiniune, se căsători cu Olimpia Macarovici, una din fiicele celei mai vechi şi onorabile familii din Roman. De aice, Străjescu se stabili cu totul în Roman.
Nu târziu, căpătând încrederea Romaşcanilor, fu ales în 1876 primar al oraşului Roman. Aceasta este una din cele mai frumoase epoce ale vieţii sale. În această calitate, Străjescu a avut ocasiunea să-şi pună la lucru toate predisposiţiunile sale, care avură de resultat nenumărate îmbunătăţiri de la care a şi pornit progresul dobândit până astăzi în reformarea şi propăşirea oraşului Roman.
Pe timpul resbelului din 1877, Străjescu fiind primare şi comandant al gardei civice, devenise în acelaşi timp omul cel mai filantrop, împărţind timpul său între datoriile funcţiunilor sale şi căutarea şi ajutarea bolnavilor militari care se internau în spitalul anume înfiinţat în Roman pentru acest sfârşit. Acestui zel, Străjescu datoreşte decoraţiunile: Sf. Ana rusească, Tacova serbească, Apărătorii Independenţii şi Steaua României în gradul de oficier.
Pe urmă în 1883 şi în 1884, Străjescu fu succesiv onorat cu sufragiile alegătorilor colegiului II din Roman, alegându-l deputat, demnitate în care a şi rămas până la sfârşitul său.
Dar dacă Străjescu avea acestea în partea vieţii sale publice, avea cu mult mai multe calităţi în viaţa sa privată. Onest şi strict în toate afacerile sale; prietinos şi îndatoritor pentru toţi; un părinte de familie din cei mai iubitori şi vrednici de imitat. Era stimat şi iubit atât în familie cât şi în societate, unde el era pe atâta de vesel, atrăgător, pe cât şi de folos pentru toţi şi în toate împrejurările.
Când cineva a avut fericirea de a-şi îndeplini cu atâta succes şi bună voinţă misiunea sa în lume, poate să treacă în viaţa sfârşirei, fără să zică că a murit, căci faptile lui îl ţin în viaţă pentru totdeauna.
Moartea
Paul P. Străjescu era un om corpolent, de o înfăţoşare bărbătească, cu privirea vie şi blândă, o figură deschisă, pe care se citea inteligenţa şi energia: vesel cu un exterior complectamente plăcut.
Nimic în persoana lui nu lăsa să se bănuească germenul vreunui morb şi cu atâta mai puţin ceva care să merite o temere serioasă. Acuma doi ani, un început de suferinţă fizică, al cărei caracter nu se putea determina, sili pe Străjescu a începe o cură care îl obliga de a merge doi ani de-a rândul la băile de la Slănic. Ori că tratamentul de la aceste băi – asupra cărora se tânguea el cătră amicii săi – nu se potrivea cu caracterul boalei sale, ori că obosala peste măsură a necontenitelor sale drumuri, contribuiră la a-i accentua o adivărată boală, care se manifesta, de un timp încoace, prin o îngălbineală a figurei şi prin o grea respirare. Încă în sara de 27 Decemvrie anul trecut, el ne înveselea pe toţi cu presenţa sa de spirit obiciniuită, la balul Societăţei de binefaceri Caritatea.
La 23 Ianuarie anul curent, s-a dus la Bucuresci, luând parte la lucrările Camerei, de unde s-a întors la Roman într-o stare deplorabilă, în dimineaţa a 6-a a curentei, iar Duminică 8 Februarie 1887, la orele 11 noaptea, a încetat din viaţă în mijlocul familiei neconsolate, sprijinit de braţul soţiei sale sdrobite de durere şi încunjurat de 5 copii mici, a căror privire storcea lacrimi din ochii cei mai împietriţi.
După Moarte
Îndată ce se răspândi trista ştire despre încetarea din vieaţă a domnului Paul Străjescu, toată familia, din diferitele părţi ale ţerei, amicii şi notabilităţile din localitate sosiră şi se grăbiră a aduce condoleanţile lor dureroase doamnei Olimpia Străjescu. Cel întâi şi mai de aproape sârguitor a fost domnul deputat Andrei Vizanti, care a contribuit prin o neobosită vigilenţă la pompa înmormântărei şi la mângâerea familiei.
Iată şi telegramile sosite imediat:
Telegrame
Via Florica, 10 Februarie
Domnului Andrei Vizanti
Rog fii interpretul meu lângă nenorocita d-na Străjescu, căria presint condolenţele mele şi să-i spui că astăzi nu pot face mai mult decât să iau o vie parte la durerea D-nei.
I. C. Brătianu
Bucureşti, 9 Februarie
D-lui Deputat Andrei Vizanti
În numele biroului Adunărei, sunteţi rugat a-l representa la înmormântarea regretatului nostru coleg, Paul Străjescu, asociindu-vă şi pe toţi deputaţii de Roman ce se vor afla în localitate. Vă anunţ, totodată, că Ministerul Financelor a dat ordin Casierului Roman de a libera suma de 3000 lei pentru cheltuielile de înmormântare.
Preşedinte D. Lecca
Bucureşti, 9 Februarie
Doamnei Olimpia Străjescu,
Adunarea Deputaţilor, adânc mişcată la ştirea despre încetarea din viaţă a soţului dv., Paul Străjescu, a însărcinat pe Biuroul său de a vă esprima din parte-i cele mai vii şi profunde regrete pentru această pierdere mult dureroasă. Îndeplinindu-mi această însărcinare, în numele unanimităţii adunărei, vin, doamnă, şi ca amic personal al mult regretatului nostru coleg, a uni simţirile mele de durere către acele ale mult desolatei sale familii, şi a vă ruga, doamnă, să agreaţi espresiunea celor mai vii sentimente de condolenţă.
Preşedinte D. Lecca
Bucureşti, 10 Februarie
Doamnei Străjescu
Doamnă!
Permiteţi-ne a împărtăşi durerea mare ce aţi simţit, prin pierderea nereparabilă a iubitului de noi toţi, Paul Străjescu, şi a vă supune sentimentele noastre de mâhnire şi condolenţă.
Sturdza, Stătescu, Nacu, Pherekidy, Angelescu, Radu Mihai
Iassy, 10 Februarie
Vizante Deputat
Pierderea amicului nostru m-a mâhnit adânc. Presentează, rog, doamnei Străjescu, espresiunea condolenţei mele. Voi fi la înmormântare.
N. Ionescu
Bucureşti, 10 Februarie
Doamnei Olimpia Străjescu
Regretele noastre pentru pierderea scumpului dv. soţ, le unim cu acele ale întregei familii, fiindu-ne tot atât de scumpă pierderea defunctului dintre noi.
Agarici, Al. V. Morţun
Iassy, 9 Februarie
Doamnei Olimpia Străjescu
Rugăm, primiţi espresiunea condolenţelor noastre, pentru pierdirea scumpului dv. soţ şi regretatului nostru coleg.
A. Liteanu, N. Gane
Ceremoniea Înmormântărei
Ceremoniea înmormântărei a fost ficsată pentru Mercuri 11 Fevruarie, orele 12. Încă de dimineaţă, o mare afluenţă de oameni se observa pe strade, care devenea mai compactă cu cât te apropiai de casa de doliu. Aice, toate rudele, amicii şi cunoscuţii erau de faţă şi convoiul plecă în ordinea următoare:
Două rânduri de serjenţi de oraş, mergând pe dreapta şi pe stânga, apoi praporile şi pomenile precum se obicinuieşte. Preoţii şi arhimandritul Stamatin. Carul funebru tras de şase cai şi precedat de un călăraş funebru cu crucea în mână. Gordonile de la car erau purtate de cătră domnii deputaţi Andrei Vizanti şi Nicu Drăghici, de cătră primarile oraşului, G. I. Drăghici şi, din partea baroului advocaţilor, de cătră domnii G. Gheorghiade şi Şadbey, pe rând. Carul funebru era împodobit cu douăsprezece frumoase cununi, purtând fiecare din ele inscripţiunea lor respectivă, şi anume:
1) Din partea soţiei defunctului, cunună de violete de Parma cu pansele, având inscripţiunea “Olimpiea, regretatului său soţ, Paul”.
2) Cunună bătută în mărgele albe, cu inscripţiunea General Lecca, Ion Agarici, Andrei Vizanti, Enache Cantemir, G. Urzică, Al. V. Mortzun: “Neuitatului lor amic, Paul Străjescu”.
3) Consiliul comunal din Roman.
4) Baroul advocaţilor din Roman.
5) Familia Macarovici.
6) Fraţii Străjescu.
7) Simion Donic Simionescu.
8) Amploeaţii ambelor gări din Roman.
9) Societatea de asigurare Naţionala.
10) Familia Ştefan Bogdan Buicli.
11) Todiraş Pipi.
12) Societatea de Economie Concordia.
Domnii sublocotenenţi Miclescu şi Balmeş purtau pe cultuce de catifea şi atlas, decoraţiunile, asistaţi aceşti domni ofiţeri de către domnii locotenenţi Zamfirescu şi Buzdugan, din arma Artileriei şi de domnii sublocotenenţi de Dorobanţi, Ionescu şi Voeşel.
După musica regimentului, urma un pluton de Dorobanţi sub comanda domnului locotenent Tăutu, cu sublocotenentul Racovitză.
Cortegiul se opri la biserica Precista-Mare, unde făcându-se prima rugăciune, se începură cuvântările:
Domnul Locotinent Stamatopol a rostit întăia cuvântare:
Întristată Adunare,
Ziua de astăzi, care ne aduce la această dureroasă întâlnire, este şi trebuie să fie, pentru noi, o zi de o adâncă durere şi de un doliu neşters din inimile noastre.
Astăzi ne despărţim pentru totdeauna: de un bun părinte de familie, de un bun şi onorabil cetăţean, de un sincer şi loial amic, colegul meu încă de pe băncile şcoalei primare, Paul Străjescu.
Bunul nostru amic fu născut la anul 1848 din părinţi foarte oneşti; când abia numera 14 roze, se destinase de onorabilii săi părinţi pentru cariera militară. Aci nu şezu mult, căci Paul Străjescu era chemat la un alt destin al jocului social.
La vrâsta de 22 de ani, prea june încă, l-am fost întâlnit în braţele carierei celei mai laborioase, cariera de advocat. El, prin sârguinţa sa, prin aplicaţiunea sa, prin zel şi laboria sa, căpătă dreptul şi stagiul de advocat în Roman, unde se şi stabili. Iată omul cum şi până unde devine prin sârguinţa sa, creându-şi prin sine însuşi o carieră ajunsă la treapta cea mai satisfăcătoare.
Acest bun amic recunoscut de advocat în Roman, prin blândeţa sa, prin amabilitatea sa şi prin cunoştinţele sale, a ştiut a câştiga iute afecţiunea, simpatia şi iubirea nu numai ale amicilor, dar ale tuturor acelor care abia îl cunoşteau.
Paul Străjescu, în ultimele sale momente, a fost încongiurat de rudele sale, sub îngrijirea prea iubitei şi virtuoasei sale consoarte, D-na Olimpia Străjescu, ale cărei îngrijiri i-au uşurat mult suferinţele sale; în agonia boalei sale, zic că au cerut continuu, cu stăruinţă, ca noi să fim cu toţi pe lângă el; nici unul nu l-am părăsit nici un moment.
Iată caracterul lui iubit şi stimat de toată lumea. Paul Străjescu era un bun cetăţean, un bun advocat, un bun birocrat şi aceasta nu i-o poate nimenea contesta.
Pentru onorabilitatea sa şi a cunoştinţilor sale capătă încrederea tuturor cetăţenilor din Roman în 1877, când se alege şi se confirmă de Primar al urbei Roman, în acel timp când ţara era în cea mai mare situaţiune critică şi timpuri grele.
El, cu o voinţă de fer, s-au fost achitat cu mult devotament şi inteligenţă, cu abnegaţiune chiar, de îndatoririle şi însărcinarea ce i s-au încredinţat de cetăţeni şi ţară. Şi pentru serviciile aduse, ţara l-a fost recompensat, numindu-l oficier al Stelei României.
Onoare ţie binemeritată, Paul Străjescu! În urmă fu ales în două rânduri, în 1883 şi 1884, ca representant al Romanului în Adunarea Naţională.
Iată valoarea sa.
Acesta este trecutul şi viaţa regretatului nostru amic.
Cu toţii să plângem, să-l regretăm, căci acela care abia număra 39 de ani, când steaua fericirei surâdea bine pe fruntea sa, atât de forte şi june încă, plin de speranţă, fu atât de curând chemat la o altă predestinaţiune a legei.
Ne părăseşti, Paul Străjescu, fără voia ta, cu durere, o ştim cu toţii: din pământ eşti, în pământ intri.
Numele tău, însă, iubirea ta vor fi întotdeauna etern înscrise în adâncul inimilor noastre, unde ai lăsat un deşert, atât de dureros şi plin de lacrămi. Memoria ta va fi neştearsă pentru noi, amicii tăi şi cetăţeni ai Romanului, care te-au iubit şi te vor iubi chiar dincolo de mormântul tău. Ne părăseşti, cu amărăciune siliţi suntem, cu constrângere, a o face şi noi astfel.
Surâsul tău, însă, rămas pe buzele tale mortuare, ne spune îndeajuns ce doresci a spune; te asigur, ochii amicilor tăi vor fi întotdeauna aţintiţi asupra iubiţilor tăi copilaşi, speranţa şi bucuria vieţii tale. Rude şi amici, în unire cu toţi, să părăsim acest locaş sfânt şi să mergem cu toţii până la ultima sa treaptă de mormânt; unde, cu ochii în lacrămi, să ne îndeplinim ultima datorie la care suntem chemaţi şi adunaţi astăzi de el, sărmanul.
Ca amici ai săi, dăm ceea ce se cuvine oricărui muritor în ultimul moment; împovărând sarcofagiul său, dimpreună cu aceşti sfinţi şi cinstiţi părinţi, cu câte o mână de ţărână, ca semn de depunere a unei ultime sărutări şi regret de eternă dispărţenie, zicând: “Du-te, amice, unde eşti chemat de lege şi Dumnezeu să te ierte!”
Iar tu, muma copiilor lui, curagiu! Căci bunul Dumnezeu, amicii tăi şi ai lui sunt cu tine.
Amicul meu Străjescu, niciodată nu m-am gândit că de aşa timpuriu eu voi lăcrăma la mormântul tău. Prea Sfinte Părinte, dă-i buna ta cuvântare!
Domnul advocat Gh. Gheorghiade:
Onorată Adunare!
Moartea lui Străjescu a produs asupra noastră, colegii săi, o impresiune de durere încât, cu toate că ştiam că discursuri de valoare însemnată urmau să se rostească cu ocasiunea ceremoniilor înmormântărei, noi, corpul advocaţilor, nu numai din punctul de vedere al datoriei, dar nici nu ne-am putut abţinea să nu manifestăm regretele noastre acum, în acest moment suprem, când încă-l mai avem înaintea noastră, deşi fără viaţă, dar într-o clipă are să dispară pentru totdeauna, lăsându-ne amintiri foarte plăcute din viaţă şi cu atât durere mai mare pentru pierderea lui.
Însărcinarea a căzut asupra mea, pentru că o legătură de colegialitate mai veche mă unea cu dânsul; am fost colegi de şcoală la Iassy, câtva timp.
Dacă acum trebuie să mai vorbim despre Străjescu, cum era el în societate şi cu colegii lui, este numai pentru a recapitula scurta lui viaţă în Roman şi pentru a ni-l întipări mai tare în memoria, în mintea noastră; pentru că astfel ne este tuturor asistenţilor cunoscut.
Aşa, la 1871, venit în acest oraş ca Judecător supleant la tribunal, nu trecu mult şi, în Mai 1872, prin căsătorie s-a legat cu una din familiile de însemnătate din societatea Romaşcană, a demisionat în urmă din funcţiune şi a îmbrăţişat cariera de advocat, cu intenţiunea de a se fixa pentru totdeauna aici.
Era blând şi amabil, bun amic, bun coleg şi foarte îndatoritor; şi pentru acestea era simpatic, era iubit.
Amicii lui şi în genere Romaşcanii, la fiecare ocasiune, îşi manifestau aceste sentimente pentru dânsul. De aceea, îl vedem îndată, la 1876, ales în consiliul comunal, alegere reiterată în urmă şi ca primar al oraşului, aproape cu unanimitate de voturi, pe urmă deputat în două legislaţiuni succesive, aproape cu aceeaşi majoritate. Ajuns în Cameră, n-a încetat cu amabilităţile şi cu îndatoririle lui către romaşcani. Şi acolo şi-a dobândit simpatii însemnate, precum dovedesc profundele regrete exprimate de Cameră la trista ştire despre perderea iubitului ei membru.
Toate acestea, de care vorbesc foarte scurt, pentru că mi-ar trebui prea mult timp să fac o enumerare complectă, nu sunt alta decât simpatii pentru Străjescu.
Acum nu-mi rămâne decât ca, în aceste momente de dureroasă despărţire, să-l recomandăm memoriei noastre, să ne aducem cu drag aminte de dânsul, să adresăm familiei sfâşiate condolenţile noastre şi s-o rugăm să creadă că Străjescu se duce, da, dar ea tot va găsi totdeauna, în noi, pe fraţii lui!
Dl deputat Andrei Vizanti, foarte emoţionat, se esprimă în următorii termeni:
Prea Sfinte Părinte! Rog binecuvântează-mă ca să-mi pot stăpâni durerea în cuvântarea celor ce simte şi agită sufletul meu…
Jalnică Adunare,
În faţa acestui cadavru, care ne recheamă o existenţă valoroasă şi plină de viaţă, ce până mai alaltăieri se mişca şi trăia în mijlocul nostru, în faţa acestei transiţiuni neaşteptate şi premature de la viaţă la moarte – ce zic la moarte ? La Eternitate! – îmi vine în minte un vers al poetului nostru popular, care sună astfel:
“Câte flori sunt pe pământ,
Toate se duc la mormânt;
Numai floarea lacului
Stă la uşa raiului,
De întreabă florile:
Ce-au făcut miroasele?”
O! Tu, floare iubită, pe care coasa neînduplecată a morţii te-a secerat atât de timpuriu!… Iată-te la pragul eternităţei, la uşele raiului!… Răspunde: Ce-ai făcut miroasele? Ce-ai făcut în scurtul interval de timp ce ţi-a fost dat să parcurgi în spinoasa cale a vieţei? … Ce-am făcut? Ce-a făcut Paul Străjescu? O! La aceasta, domnii mei, răspund toţi amicii şi cunoscuţii săi; răspunde un oraş întreg; mai mult încă: răspunde representaţiunea naţională care a privit cu adâncă mâhnire dispariţiunea din sânul ei a unui coleg atât de drăgălaş, a unui cetăţean atât de activ şi dotat cu cele mai nobile aplecări.
Nu voi vorbi aici de fostul magistrat şi actual membru al baroului, nici de fostul primar al Romanului, care a dat oraşului o impulsiune puternică pe calea îmbunătăţirilor şi a înfrumuseţării lui reale; căci antevorbitorii mei v-au spus îndestul ce a fost şi ce a făcut ca atare. Nu voi zice, aseminea, nimic nici despre bunul părinte de familie, căci îmi este peste putinţă a descrie ceea ce simte şi deplânge o numeroasă familie consternată de durere. Voi încerca să înfăţişez în faţa Dvoastră pe cetăţeanul valoros şi devotat binelui public, pe amicul cel bun şi îndatoritor, căutând prin aceasta a îndeplini şi o distinsă misiune ce mi-a încredinţat-o Camera României.
Omul ce-l onorăm noi astăzi, jalnică adunare, este caracterizat mai cu deosebire prin calităţile sale sufleteşti, prin zelul, corectitudinea şi devotamentul cu care îşi îndeplinea mandatul său de reprezentant al acestui oraş.
Străjescu nu era un ambiţios vulgar; mandatul de deputat, ca şi alte sarcini onoratoare ce i-au fost încredinţat urbea Romanului, erau considerate de dânsul cu toată seriositatea şi importanţa ce comportă o misiune atât de înaltă. Angajamentele şi ideile pe care le profesa de pe tribuna Primăriei formau pentru dânsul obiectul preocupărilor şi al activităţei de toată ziua. Cine va foileta procesele verbale ale Adunării din care a făcut parte, va vedea că el era un liberal convins din raţiune şi din inimă; naţionalist şi patriot luminat, care nu pierdea o singură ocasie în care să nu se distingă la susţinerea nevoilor şi intereselor generale ale ţării, ca şi acelor particulare ale oraşului şi ale judeţului nostru, punând în aceasta toată râvna şi toată energia de care era capabil.
Mai presus de toate, domnii mei, Străjescu este expresiunea acelei generaţiuni tinere şi viguroase care a înţeles şi a respectat pe bătrânii luptători, care nu le-a precupeţit concursul său leal şi desinteresat, aducând la capitalul de activitate al vechilor luptători, odată cu modestia manierelor şi constanţa caracterului, o inteligenţă energică şi o voinţă neînduplecată.
Aceste calităţi, unite cu frumuseţea şi blândeţea caracterului, cu predisposiţiunea sa de a servi şi a îndatora pe oricine ar fi făcut apel la concursul său, cum şi cu sinceritatea sentimentelor sale amicale, fac din el un adevărat tip a cărui amintire nu se va pierde niciodată dintre noi.
Iată pentru ce, onor cetăţeni, întreg oraşul Romanului se găseşte astăzi în doliu; iată pentru ce însăşi Representaţiunea populară a ţării, cu preşedintele ei, dl General Lecca şi cu primul-ministru, dl I. C. Brătianu, au fost adânc mişcaţi la vestea dureroasă a pierderii unui cetăţean atât de valoros şi distins cum a fost prea iubitul meu amic şi coleg Paul Străjescu…
Dragă amice! Tu te duci de la noi, dar frumuseţea înţelegerii şi nobleţea caracterului rămân adânc săpate în mintea şi în inimile noastre; căci a zis un scriitor al Antichităţei: “forma corpului este muritoare, pe când forma minţii este eternă şi nemuritoare” !
Pleacă, mergi liniştit şi fericit, căci precum tu te-ai silit să-ţi serveşti cu râvnă şi devotament familia cea mare, ca şi familia cea mică, aşa şi noi acuma, cu toţii, plângând amar sborul tău în alte regiuni, onorăm precum se cade memoria ta scumpă şi din însăşi absenţa ta dureroasă formăm un exemplu de nobilă îmboldire pentru toţi cetăţenii români! Da! Fie ca toţi cetăţenii să-şi îndeplinească misiunea precum ai înţeles să ţi-o îndeplineşti tu! Fie ca oraşele şi ţara să poată zice despre fiii lor ceea ce au de zis despre tine şi ceea ce noi cu toţii repetăm într-un singur glas: Uşoară să-ţi fie ţărâna şi eternă amintirea dulcelui tău nume!
Iar tu, iubita lui soţie, şi voi, dragii lui copilaşi, fraţi, surori şi ceilalţi membri ai familiei, nu mai plângeţi, nu mai suspinaţi; căci, iată, un oraş întreg împarte cu voi durerea ce vă consumă. Şi fiţi încredinţaţi că nu vor lipsi suflete nobile şi amice care să aducă curaj şi mângâere acolo unde moartea neînduplecată a aruncat pentru moment descurajarea şi întristarea cea mai profundă.
După dl Vizante, cuvântarea din urmă s-a ţinut de către dl deputat Nicolae Ionescu, venit anume, după cum promisese printr-o telegramă a sa, publicată mai sus. Cuvântarea dlui Ionescu, îşi poate închipui oricine, că a trebuit să fie din cele mai influente şi mai mişcătoare asupra auditoriului. Regretăm că plecarea imediată a dlui Ionescu nu ne-a dat timpul să ne procurăm întreg discursul său, astfel că nu putem da decât o mică prescurtare a vorbelor dlui Ionescu, pe cât memoria noastră ne ajută:
Pe mine, a zis dl Ionescu, o sântă datorie mă cheamă aicé, atât pentru regretatul meu coleg, Paul Străjescu, cât şi pentru cele două familii, una ilustră, Străjeştii, şi alta nobilă şi onorabilă, Macaroviceştii.
Domnul Ionescu aminteşte câteva epoce din viaţa defunctului, care i-au atras cu drept cuvânt simpatia tuturor acelora care l-au cunoscut:
Străjescu era un liberal convins şi sincer, apoi avea o inimă bună şi îndatoritoare. Eu am avut ocasiunea de a-l vedea obosindu-se în dreapta şi în stânga, pentru a face servicii la nevoile multora din concetăţenii săi romaşcani. Am admirat cu drag această calitate a lui şi îmi amintesc, adaugă dl Ionescu, de cuvintele sale adresate mie: “Dumitale trebile mari, iar mie trebile mici”. Şi avea dreptate, căci un reprezentant, pe lângă alte datorii ale sale, nu trebuie să uite nici pe acei din sânul cărora a ieşit. Astăzi, continuă a zice dl Ionescu, se face judecata lui, căci faptele omului se judecă numai după ce el moare. Eu am plăcerea a constata multe bunuri în viaţa regretatului meu coleg, smuls aşa de timpuriu dintre noi. Eu cred că, împreună cu mine, toţi vor păstra o plăcută aducere aminte de dânsul. Dar, în mijlocul acestei jelanii şi mai presus de toate, nu trebuie să se uite că Străjescu lasă după el o nemângâiată soţie, cu cinci copilaşi fără de altă avere decât virtuţile defunctului. La aceştia trebuie să ne gândim de azi înainte şi această sfântă datorie o au cu deosebire oraşul şi judeţul Roman.
Terminând dl Ionescu, s-a făcut prohodul de cătră părintele arhimandrit Iorgu Stamatin, asistat şi de alţi preoţi. La ieşirea sicriului din biserică, s-a făcut prezentarea armei, cântându-se imnul naţional, apoi cortegiul a plecat în aceeaşi ordine, cătră cimitir. De la Biserică, lumea se adunase atâta de multă, încât cortegiul abia înainta. Toate clasele societăţei romaşcane erau cu abondenţă representate. Un şir de echipaje şi diferite trăsuri, în care erau membrii familiei şi aproape întreaga societate romaşcană, se ţinu de convoi până la cimitir.
Numeroşi erau, atât acei din familie cât şi amicii defunctului care, cu toată grosimea zăpadei, au petrecut pe jos, în urma carului, până la cimitir, pe ruda şi amicul lor iubit.
Dna Olimpia Străjescu, într-o durere consternată, cum şade femeii nobile şi simţitoare, era într-un cupeu de doliu, însoţită de buna doamnă Aneta I. G. Buicliu şi de doi copilaşi, având la oblonul cupeului pe dl. Neculai Coroiu, rudă prin alianţă cu familia Străjescu.
La capul carului funebru se găsea cel mai mare dintre fiii dlui Străjescu (12-13 ani), a cărui dezolare sfâşia inima. Acest copil nemângâiat era părinteşte susţinut de către dl Vasile Ioachim, care căzuse în o aşa de profundă durere încât nu se ştia care din doi avea mai multă nevoie de îmbărbătare.
Printre numeroşii petrecători ai convoiului, am observat din familie, osebit de membrii din Roman, pe dl Costachi Balaiş de la Galbeni, cu soţia sa Ortansa, sora defunctului, dl Leonida Panopol, deputat de la Iassy, rudă prin alianţă, dl Theodor T. Vasiliu din Iassy, asemenea aliat, dl locotenent colonel Macarovici, directorul şcoalei fiilor de militari din Iassy, cumnat defunctului.
Dintre amici şi cei mai cu stăruinţă, am observat, afară de persoanele care purtau cordoanele de la car, pe domnii: General C. Pilat, Colonel Crupenschi, Locotenent Colonel Groza, Locotenent Colonel Ghenovici, G. Miclescu, G. Aslan, I. Stroescu, Ion Gh. Buicliu, Ioan Ştefănescu, Mihai Iorgulescu, G. I. Gheorghiu, preşedintele Tribunalului, Petrovici, Fabian, Al. Giosanu, Fain, inspector al societăţii de asigurare Naţionala şi alţii mulţi ale căror nume ne scapă.
Ceremonia înmormântărei la cimitir s-a făcut cu tot cerimonialul obicinuit, având o parte atingătoare, depunerea cununei de violete a doamnei Olimpia Străjescu pe sicriul care a luat cu dânsul în mormânt această dulce expresiune a iubirii unei soţii virtuoase. Aşadar, în acestea s-a încheiat despărţirea noastră din urmă, de iubitul şi stimatul nostru amic comun, Paul P. Străjescu, a cărui ţărână să-i fie uşoară!
În toată această împrejurare tristă, sufletul nostru a fost întrucâtva mângâiat, văzând viile dovezi de iubire şi simpatie generală, manifestate din toate părţile şi de către toate stratele societăţii. Cu deosebire se cuvin mulţumiri călduroase acelora care au simţit nu numai cu inima şi sufletul, dar au fost şi neobosiţi conducători ai îndeplinirei celei din urmă datorii, pentru un bun amic şi bun creştin.
Aceste suflete zeloase şi nobile sunt domnii: Andrei Vizanti deputat, George S. Bogdan, G. Botez avocat, Nicu T. Naum şi G. Turbure.
Anunţ din acelaşi ziar “Romanu” (director Emanuel Arghiropol), Anul VIII, no. 11, duminică 15 februarie 1887:
Pe când dl deputat Neculai Ionescu era în Roman, cu ocazia înmormântărei domnului Paul Străjescu, am avut plăcerea a-l auzi exprimându-se cum că Camera ar face bine să acorde familiei defunctului o pensiune viageră; acuma cu o deosebită plăcere videm că o aseminea idee a venit şi în Cameră. Domnul deputat Cristodul Cerchez a depus un proiect de lege pentru a se acorda un ajutor de 250 lei pe lună doamnei Străjescu şi orfanilor răposatului, asupra cărei propuneri Camera a admis urgenţa şi a trimis proiectul la secţiuni.
Poiana Moșnenilor. Blogul oamenilor liberi 