Doctorul Poenaru şi portretul moşnenilor din Poiana-Ialomiţa

Paul Georgescu (1923-1989) a fost un romancier talentat, subtil şi erudit. Dacă scrisul lui a fost aşezat iniţial sub zodia realismului socialist, scriitorul a reuşit, fără să renunţe la ideile lui de stânga, să se elibereze de canoanele ideologice şi să devină, spre sfârşitul vieţii, unul dintre pionierii postmodernismului literar românesc.

Scriitorul Paul Georgescu

Scriitorul Paul Georgescu

Unul dintre cele mai importante romane ale lui Paul Georgescu, Doctorul Poenaru, publicat în 1976, evocă, sub chipul doctorului Mitică Poenaru, personalitatea medicului Dumitru Georgescu, fondatorul spitalului din Ţăndărei, tatăl scriitorului, un om foarte iubit şi foarte respectat. Dincolo de nota ideologică sau de perspectiva idilică asupra ilegaliştilor comunişti, Paul Georgescu reuşeşte un personaj intransigent, idealist, cu o rigoare morală fără fisură şi cu spirit de sacrificiu, care reuşeşte să “sfinţească locul”, punând pe picioare, din nimic, şi luptând cu birocraţia, corupţia, demagogia şi violenţa ideologică din perioada interbelică, un spital rural care va salva sute şi sute de vieţi.

Coperta romanului "Doctorul Poenaru" (Ed. Eminescu, 1976)

Coperta romanului „Doctorul Poenaru” (Ed. Eminescu, 1976)

Dumitru Georgescu se născuse la Poiana de Ialomiţa şi aparţinea uneia dintre ramurile neamului de moşneni stăpâni ai satului, înrudită cu Bărbuleştii, Vasileştii, Răduleştii, Dineştii, Vetu etc.

Bustul medicului Dumitru (Mitica) Georgescu (doctorul Poenaru), din fata Spitalului din Tandarei.

Bustul medicului Dumitru (Mitica) Georgescu (doctorul Poenaru), din fata Spitalului din Tandarei.

Neamul de moşneni din Poiana a fost norocos, fiindcă un reprezentant al lui avea să devină nu numai erou de carte, ci şi de film, şi să fie interpretat de unul dintre cei mai mari actori români din toate timpurile, Victor Rebengiuc. În 1978, regizorul Dinu Tănase a realizat filmul Doctorul Poenaru, cu Victor Rebengiuc (în rolul titular), Ştefan Iordache, Vasile Niţulescu, Elena Dacian, Gheorghe Dinică.

Afisul filmului "Doctorul Poenaru"

Afisul filmului „Doctorul Poenaru”

Dumitru Georgescu (Doctorul Poenaru), un mosnean din Poiana-Ialomita interpretat de Victor Rebengiuc.

Dumitru Georgescu (Doctorul Poenaru), un mosnean din Poiana-Ialomita interpretat de Victor Rebengiuc.

La începutul romanului Doctorul Poenaru există, probabil, cea mai frumoasă descriere literară a unui sat de moşneni din Ialomiţa şi un portret plin de umor şi de duioşie al moşneanului ialomiţean de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Să vedem ce scrie Paul Georgescu despre familia doctorului Poenaru, aşadar despre neamul de moşneni din Poiana-Ialomiţa şi despre bătrânul lor sat:

Satul tot, aflat în vale, se strânsese între dealul galben şi râul lent, verde vara, umbrit cum era în placiditatea lui de salcii şi stejari, şi vatra se tot strâmta fiindcă râul mânca din sat, care acum se-nghesuise de tot sub deal, în timp ce dincolo, peste mal, se tot lăţea pădurea lui naş’ Nicu [probabil, moşierul Nicu Poenaru-Iatan, moşnean bogat din Poiana; n.n.], iar această pornire a râului leneş şi indiferent părea o alegorie a situaţiei sociale a poenarilor. Un proces dura, de optzeci de ani, împotriva boierului a cărui moşie era sporită de râu (…)

Don Mişu [tatăl doctorului Poenaru; n.n.] era potrivit de statură, cam puţintel, slab şi oacheş, mergea cu pieptul în afară, se purta – şi pe zăduf – cu vestă, cravată şi guler înalt, scorţos. Tatăl se purta ras, dar îşi cruţase o discretă mustaţă. Se ţinea drept, băţos, în scaun, ca şi când salonul ar fi fost umplut tot cu lume aleasă. (…) Don Mişu trase adânc un fum şi sorbi din cafea. Era atâta linişte şi gesturile tatălui atât de asemenea lor, încât, acasă, băiatul se simţea la marginea cea mai subţiată a timpului. Pe masă, pe o tăviţă de argint, dăinuia solitară o ceaşcă mare, cu flori albastre, inutilizată şi fudulă – “ceaşca lui Marghiloman” [Alexandru Marghiloman era, la Poiana, vecin de moşie cu moşnenii satului; n.n.]. Şeful conservator venea uneori la conacul de peste gârlă, al lui naş’ Nicu, şi atunci făcea o vizită şi primarului liberal, şi acolo îşi avea ceaşca lui de care nu se atingea nimeni altul. Don Mişu, liberal, era primar de mult [Mişu Georgescu, tatăl doctorului Dumitru Georgescu, a fost primar al satului Poiana vreme de trei decenii; n.n.] şi nici partidul advers nu-l clintea: era rudă cu şefii lor locali şi, apoi, oricum, tot satul de moşneni era liberal, fiindcă partidul băncilor şi al băcanilor îi ţinea, ziceau ei, moşnenii, pe ciocoi în frâu, fiindcă marile moşii aveau tendinţa ancestrală de a se revărsa şi, de trei secole, poenarii, ghimpaţii şi perieţenii îşi apărau moşii, deşi curelele de pământ li se tot subţiaseră prin sciziparitate; ca să nu se topească de tot curelele, băieţii erau trimişi la carte, la oraş, sloboziţi în lume, să se descurce, doar fetele primeau pământ şi puţinii flăcăi prea certaţi cu cartea, aşa că satul, de la un timp, se rărise. (…)

Moşneanul, şi la zece pogoane, nu se socotea ţăran, îşi dădea pământurile în parte la golanii de prin prejur – golani, aşa-i numeau cojanii pe mocanii care, târâţi de oi, se lipiseră de Bărăgan şi se-nhămaseră la lucrarea pământului. Ei, moşnenii, aveau alte ocupaţii! Asemenea detaşare superioară ducea direct la calicire, dar nici unul nu-şi bătea capul. (…) Fiul se simţea mâhnit: nu-l interesa nici grâul, nici comercializarea caiselor, dar îl supăra tândăleala fudulă, risipa, râia boierească fără moşii, totul i se părea vag şi fals. (…) Ceea ce-l îngrijora cel mai mult era nepăsarea voioasă a tatălui care părea el să ştie ceva, dar nu ştia nimic, pur şi simplu refuza să-şi bată capul: nu se sinchisea. Don Mişu reprezenta acea stare denumită kief (ce avea să degenereze, în alte straturi, în vulgarul chef), acea stare de linişte voioasă, tacla prelungită şi indiferenţă amuzată faţă de ce se întâmpla în jur, un răsfăţ de sine până la inconştienţă, tihnă îndelung stătătoare, eternitate narcotizată în care orice efort era privit drept caraghiozlâc şi gugumănie, prilej de batjocură subţire. (…) Dar nu-şi putea lăsa tatăl, nu era posibil să li se scoată în vânzare la licitaţie pământurile lor date de Mihai Vodă. (…)

Moşnenii erau oameni cârcotaşi, puşi pe harţă şi zeflemea subţire, se căsătoreau doar între ei şi nici jandarm nu sufereau să le vină din alte locuri; îl tăiau. Cum erau puţini, în cele trei sate, şi tot însurându-se ei înde ei, ajunseseră ca la o rudenie veche, mai de departe, să adauge o alta, nouă, mai strânsă, aşa că arborele genealogic, pe care-l păstrau bine în cap, avea o încâlceală de groază. Cu generaţiile, unii făcuseră avere multă, alţii sărăciseră, dar se ţineau neamuri, şi pomeneau de obşte, care de mult nu mai era, dar le şi plăcea să se tragă în procese unii pe alţii, erau “procesivi”, uneori judecata se moştenea generaţii, uitându-se pricina, doar vrajba veche, nu. Aveau bâzdâc, le plăceau judecăţile, la tribunal îşi ţineau discursuri lungi şi-şi arătau îndreptările, hârtii răscoapte cu peceţi, de pe care nici dracu nu mai ştia citi ceva. Colţoşi şi clănţăi între ei, erau, înspre afară, uniţi.(…)

Strat social vechi dar subţiat mereu, răzeşimea transmitea o mândrie arogantă, dar lipsită de mijloace, tindea spre clasa suprapusă, care o respingea cu politeţuri, dar ferm. Semeţia lor de altădată, necesară atunci, devenise inadecvată, întoarsă contra firescului instinct de apărare. (…)

(…) moftureala unei categorii închistate, chichiricioase şi măcinate, dintr-un sat mâncat de un râu şi de o moşie, fudulia unor oameni lipsiţi de mijloacele orgoliului lor, toate aceste realităţi pe care doctorul Poenaru le privise critic şi întristat ca fenomene cu totul exterioare şi de care se simţise liber, iată că ele, constituite în trecut, deveneau acum o forţă ce-l devia de la destinul pe care şi-l gândise, toate aceste trecuturi ale altora deveniseră propriul său trecut.

(Paul Georgescu, Doctorul Poenaru, Bucureşti, Editura Eminescu, 1976, pp. 6-26, 102)

 

 

STRĂMOȘI PE ALESE. Călătorie în imaginarul genealogic al boierimii române

Joi, 7 februarie 2013, între orele 19.00 și 21.30, a avut loc, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, lansarea cărții mele, Strămoși pe alese. Călătorie în imaginarul genealogic al boierimii române. Au vorbit despre carte Iustina Croitoru (redactorul cărții, la Ed. Humanitas), Lucian Boia, Neagu Djuvara și cu mine.

Coperta Stramosi pe alese

Au luat parte, la evenimentul la care au fost prezente cca. 200 de persoane, Prințul Mihai Dim. Sturdza, Prințul Grigore Ghika, Prințesa Anca Ghika, Principesa Eleonore de Schaumburg-Lippe, acad. Gheorghe Chivu, prof. Nicolae Constantinescu, Georgeta Penelea-Filitti, Dinu Zamfirescu, Anda Văllimărescu, Marilena Rotaru, Aneta Bogdan, Cristian „Kit” Paul, Mirela Nagâț, Constantin Laurențiu Erbiceanu, Costin Popa, Ruxanda Beldiman, Andrei Muraru.

Anuntul lansarii

Anuntul lansarii

Din intervențiile vorbitorilor:

Lucian Boia: Mă bucur că lansăm în seara asta cartea unui tânăr istoric. La 30 de ani, un istoric e foarte tânăr, fiindcă istoria pretinde foarte mult timp, o mare acumulare de informație și o mare muncă de ordonare a acesteia. Poți să fii mare poet la 20 de ani, dar nu am auzit de mari istorici la această vârstă. La 30… mai negociem cu dl. Iorga, vom vedea.

L. Boia la lansarea Stramosi pe alese

Ce pot să spun este că Filip-Lucian Iorga a parcurs deja o bună bucată de drum în istorie și asta fiindcă a fost perseverent, a știut ce vrea, a avut un drum pe care l-a urmat cu siguranță. A și început foarte devreme, ca elev de liceu la Colegiul „Spiru Haret”. În anul 2000 a scris o lucrare dedicată însemnărilor bunicului său, Mircea Stănescu, lucrare care a luat Premiul I la primul concurs „Istoria mea – Eustory” din România. Îmi amintesc că am făcut atunci parte din juriu. Filip-Lucian Iorga era încă de pe atunci preocupat de aceste raporturi între generații, de genealogii, de istoria de familie. Pe urmă, la un moment dat, în timpul facultății, a avut o idee, aceea de a ajuta studiul genealogiilor să se întâlnească cu domeniul imaginarului, ceea ce sigur că m-a bucurat. Eu mă ocupam de imaginar de o bună bucată de timp. Fiecare începe studiul imaginarului cu ceea ce i se pare a fi mai apropiat de preocupările lui. Eu începusem, în anii ’80, cu marțienii. Dl. Iorga a început cu genealogiile boierești.

L. Boia vorbind la lansare

Lucian Boia vorbind la lansarea volumului „Stramosi pe alese”

În epoca modernă, istoricii au încercat să se dezbare de imaginar. Tot ce era fabulos, mitologic trebuia eliminat, pentru a se ajunge la nucleul adevărat, la realitatea lucrurilor. Or, iată că noi trăim o mișcare de balans. De câtva timp, imaginarul revine. Sigur că, pe de o parte, imaginarul nu e adevărat sau e doar parțial adevărat, dar s-ar putea ca, în alt sens, să fie mai adevărat decât realitatea. Ce e în mintea oamenilor, ce e în sufletul oamenilor, visurile noastre, idealurile, utopiile, ceea ce ne închipuim că suntem sau că vom face în viitor pot fi așezate în zona imaginarului, a mitologicului, dar sunt cât se poate de adevărate.

Din dorința de a cerceta acest teritoriu al imaginarului a rezultat o carte foarte interesantă, foarte documentată și foarte amuzantă. Și când spun asta, nu o depreciez. Dimpotrivă! Din păcate, istoricii nu sunt întotdeauna foarte amuzanți, sunt deseori destul de plicticoși sau, în orice caz, solemni. Strămoși pe alese nu e o carte solemnă, e o carte care se citește ușor și cu plăcere, în ciuda faptului că e o lucrare erudită. Cartea lui Filip-Lucian Iorga dovedește că se poate să faci o carte erudită care să nu plictisească.

Avem aici tot felul de genealogii fabuloase. Nu românii au inventat genul ăsta de genealogii. În cazul românesc, ne aflăm în principal în secolul al XIX-lea, secolul modernizării și al occidentalizării. Modelul e cel occidental, iar occidentalii își inventaseră pe bandă rulantă genealogii fabuloase. Asta fac și oamenii noștri: boierii români care vor să pară încă și mai aristocrați, dar și cei care nu aparțin nobleței autohtone dar vor și ei să pară cât de cât aristocrați. E, până la urmă, un document psihologic foarte interesant, vedem în toate dimensiunile și manifestările ei această vanitate omenească, această dorință de a părea mai mult decât ești. E aici materie de gândit nu numai pentru istoric, ci și pentru psiholog.

Și este, totodată, o incursiune în istoria culturală, în istoria socială, îndeosebi a secolului al XIX-lea. Prin construirea acestor genealogii, mai mult sau mai puțin fictive, se adoptă un model occidental, se caută stabilirea unor raporturi între boierimea noastră și aristocrația vestică. Ceea ce se întâmplă pe tărâm genealogic e, în fond, un aspect al modernizării și occidentalizării societății românești.    

E o carte cu multe calități, bine documentată, erudită dar și bine scrisă, plăcută, calități care se întâlnesc nu foarte des izolat, dar care se întâlnesc încă și mai rar împreună. Or, le întâlnim în cartea lui Filip-Lucian Iorga, o carte pe care o recomand cu căldură oricui.

Neagu Djuvara: Îl felicit pe Filip Iorga, care a scris o carte care este o noutate la noi în țară. El a studiat suficient în străinătăți ca să ne vină de acolo cu niște concepții avansate privitoare la această problemă interesantă din istoria noastră. Subiectul nu privește doar pe cei interesați de genealogii, ci pe toată lumea, fiindcă aflăm dintr-o dată că la foarte multe familii istorice, chiar la cele mai mari, precum Basarabii, Movileștii, Corvineștii, Cantemireștii, Cantacuzinii există fantezii privitoare la primii strămoși. Familia mamei mele, Grădiștenii, ar fi putut să se mulțumească cu faptul că erau boieri vechi și înrudiți cu neamul voievodal, dar un văr al bunicului meu a inventat că ar fi coborât dintr-un ofițer roman, Gratidianus. E o boală foarte generalizată.

Neagu Djuvara

De altfel, fenomenul nu apare doar la noi, ci este universal: Cezar cobora din Venus, mai totdeauna primul strămoș atestabil al unei mari familii cobora din zei sau din eroi fabuloși, din strămoși imaginari. Interesant e că Filip-Lucian Iorga coboară de la generalități către cazuri concrete din Țările Române.

Multe istorii sunt chiar hazlii prin amploarea fantazării. Dar nu sunt de neînțeles. Cum mi-am petrecut adolescența în Franța, am putut constata un lucru care era foarte supărător pentru români. Aristocrații francezi nu prea acceptau că în Țările Române existase o aristocrație: « C’est quoi, les boyards? » Adică, ce sunt ăia boieri? Echivalarea între boieri și nobili nu prea era acceptată de mintea occidentalului, ceea ce sigur că era absurd și nu putea să nu-i deranjeze pe boierii noștri. E evident că toată istoria țărilor noastre e făcută, cu bune și cu rele, de marii boieri, care nu sunt cu nimic mai prejos decât aristocrații occidentali. Ăsta nu e un compliment pentru boierii noștri, e un fapt.

Neagu Djuvara la lansare Stramosi pe alese

Neagu Djuvara vorbind la lansarea volumului „Stramosi pe alese”

Cartea e pasionantă și reușește să aducă o temă universală la nivelul țărilor noastre. Comparațiile cu alte epoci și cu alte spații, cu Egiptul antic, Grecia, Roma, Evul Mediu occidental fac ca Strămoși pe alese să fie o carte interesantă și pentru marele public. Plus micile anecdote despre boierii români, care sunt savuroase și care fac cartea hazlie, pe ici pe colo.

Filip-Lucian Iorga: Pentru că vorbim aici despre o carte care tratează un material genealogic, poate că ar fi nimerit să spun câteva lucruri și despre „genealogia” cărții. Dl. profesor Boia, coordonatorul tezei mele de doctorat, din care a rezultat cartea, a făcut parte, cu ani în urmă, și din acel juriu care a judecat lucrarea mea dedicată amintirilor bunicului meu. Dar tot dl. Boia mi-a spus, în primii ani de facultate, că ar fi bine să mai cercetez și altceva decât istoria propriei familii. Așa că m-am îndreptat și către poveștile altor familii, ceea ce nu înseamnă că propriul meu imaginar genealogic lipsește din Strămoși pe alese. Spun câteva „răutăți” și despre mitologiile genealogice din familia mea.

Apoi, o altă sursă, un alt „strămoș” al cărții a fost îndemnul adresat de dl. Gabriel Liiceanu, în 2005, după publicarea cărții de convorbiri cu Alexandru Paleologu: „Vă mai așteptăm și cu altceva!”

În fine, dl. profesor Djuvara mi-a spus, cândva, pe când îl agasam cu solicitări de interviuri: „Dragă, tu ai făcut multe interviuri, ai publicat cartea cu Alecu, ai debutat foarte devreme, acum ar fi bine să te concentrezi și să scrii, până la 30 de ani, o carte serioasă”. Mă tem să nu fi picat examenul, pentru că Strămoși pe alese nu e chiar o carte „serioasă”. Dar cred că e bine să ne și amuzăm de lucrurile din trecutul nostru, e bine să le privim cu deschidere și relaxare.

Filip Iorga la lansare Stramosi pe alese

Am trăit destul de mulți ani împreună cu personajele din Strămoși pe alese și le datorez foarte mult. M-am gândit dacă e bine să public acum o carte despre mitologiile genealogice. Noi nu cunoaștem suficient genealogiile documentabile ale familiilor boierești, ne lipsesc enciclopediile, instrumentele de lucru, venim după decenii de comunism în care s-a încercat distrugerea oricăror urme ale rolului boierimii în istoria noastră. În acest context, e oare momentul să discutăm despre genealogiile imaginare? Eu cred că da, pentru că istoria nu trebuie să aibă astfel de sfieli. Merită cercetate și acele subiecte care pot părea „destabilizatoare”, distrugătoare ale unor tradiții.

Strămoși pe alese nu vrea însă să distrugă niciun mit, cu atât mai mult cu cât eu sunt absolut îndrăgostit de mitologiile genealogice. Faptul că le-am inclus în carte nu vrea decât să arate că sunt construite cu mult talent, că au avut un rol în istoria noastră și că merită cunoscute mai bine. Existența acestor mitologii genealogice nu diminuează cu nimic rolul esențial al familiilor boierești în trecutul Țărilor Române. Dimpotrivă, intenția mea e să aduc un argument în plus pentru importanța rolului lor, pentru că forța imaginarului genealogic dă seamă de influența politică, economică și culturală a acestei categorii sociale. E o luptă pentru prestigiu și pentru legitimitate a unor familii care se vor, mai cu seamă în secolul al XIX-lea, o elită socială stabilă și legată de lumea occidentală.

Cele câteva personaje pe care nu m-am putut abține, uneori, să le ironizez îmi sunt, în același timp, foarte dragi. De exemplu, Mateiu Caragiale, care își inventează o genealogie cu totul fantezistă, dar care rămâne unul dintre modelele perfecte de aristocratism. Poate că nu avea „pedigree”-ul necesar, dar a adoptat de minune atitudinile, credințele, comportamentele specifice aristocratului. Noblețea nu e numai o chestiune de acte de stare civilă, ci și o realitate mentală. Poate în primul rând asta. Părerea noastră despre noi înșine, părerea celorlalți despre noi contează cel puțin la fel de mult ca documentele care pot atesta sau demonta o filiație.

Filip Iorga vorbind la lansare

Filip-Lucian Iorga vorbind la lansarea volumului sau, „Stramosi pe alese”

Principala mea miză nu este numai să ne amuzăm – deși tare important e și asta! – ci să înțelegem mai bine cât de importante sunt rădăcinile de familie. Contează din cine descindem, e important cine au fost bunicii și străbunicii noștri. De asta merită să ne ocupăm, fiecare dintre noi, păzindu-ne cu amuzament de capcanele sau de darurile propriului imaginar, de redescoperirea propriilor strămoși. Din păcate, rămânem o comunitate cu memorie genealogică foarte scurtă și aici ar trebui noi să lucrăm.

Autografe la Stramosi pe alese

Prezentările volumului de pe coperta a patra:

Îndemn pe cititor să se cufunde în lectura cărţii, care nu e numai interesantă şi adesea hazlie, ci şi cu adevărat pasionantă. (Neagu DJUVARA)

În genere, fanteziile genealogice au fost tratate mai curând drept curiozităţi, evocate în note marginale, pentru pitorescul lor anecdotic. Este meritul lui Filip-Lucian Iorga de a introduce subiectul cu adevărat în istorie: în istoria mentalităţilor şi a reprezentărilor sociale. El arată în chip convingător că lucrul care contează până la urmă nu este atât realitatea strictă a unei descendenţe, cât propria reprezentare a acesteia şi mai ales receptarea publică. Ne aflăm în faţa unor strategii de legitimare, oglindind dorinţa de afirmare şi lupta pentru întâietate între familiile boiereşti, şi nu mai puţin efortul acestora de a se integra în aristocraţia europeană. E în fond o preluare, şi sub acest aspect, a modelului occidental, odată cu procesul de modernizare şi occidentalizare declanşat după 1800. (Lucian BOIA)

Fascinantă este evoluţia tipului de fabulaţie genealogică. Anticii îşi căutau strămoşii printre zei. În Antichitatea târzie şi în Evul Mediu, devine preponderentă raportarea la Antichitatea propriu-zisă. În epoca modernă, se încerca legarea fie de începuturile medievalităţii, fie de Antichitate. În toate cazurile, strădania de a găsi strămoşi iluştri a mers mână în mână cu şarlatania, cu impostura, cu falsul. Socotesc că prin cartea lui, Filip-Lucian Iorga pune bazele unui mod (poate chiar ale unei direcţii) de cercetare, pentru care ea constituie o abordare preliminară, ale cărei continuare şi dezvoltare suntem îndreptăţiţi să le aşteptăm cu tot interesul. Cu asemenea cercetări, ştiinţa genealogică însăşi se află la o răscruce. (Ştefan S. GOROVEI)

Recenzii ale cărții:

Cristian Preda (pe blogul personal): A apărut la Humanitas un volum semnat de istoricul Filip-Lucian Iorga, despre „imaginarul genealogic” al boierimii române.

Cercetând imaginarul legat de originea, istoria și structura familiilor” ca un capital simbolic”, Iorga e influențat în egală măsură de Pierre Bourdieu și de Lucian Boia.
Rezultatul e o analiză foarte bine documentată a felului în care boierii români și-au clădit un prestigiu, recurgând la origini inventate.

Mi-au atras atenția paginile consacrate regilor României, care nu au fost scutiți de tentația unei descendențe inventate. Spre ilustrare, F.-L. Iorga reproduce un scurt fragment din textul lui Otto Baron Dungern, care scria la 1913 că regele Carol are mai mulți strămoși francezi decât Ducele de Orléans, mai mulți germani decât Împăratul Germaniei, mai mulți poloni, boemi și unguri decât Împăratul Austriei, mai mulți spanioli decât Regele Spaniei, mai mulți englezi, danezi, olandezi, italieni decât Regi sau Principi moștenitori ai Marii Britanii, Danemarcei, Olandei și Italiei, ba chiar mai mulți strămoși greci decât însuși Regele Greciei”.

(http://cristianpreda.ro/2013/04/02/iorga/)

Bedros Horasangian (alias Cristina Manole; „Lecturi în vremuri de austeritate. Între real și irealitate”, în Observator cultural, Nr. 665, martie 2013): Cîteva cărţi de o factură mai aparte mi-au atras atenţia cu asupra de măsură. (…) Doar două-trei vorbe despre ritmul lecturii. Sînt cărţi care se citesc alene, cum este şi volumul Strămoşi pe alese, despre imaginarul genealogic, al lui Filip-Lu­cian Iorga (…)

Într-un registru serios şi savant, de această dată, glosează despre bărbaţii şi femeile care au populat istoria românilor Filip-Lucian Iorga. Strămoşi pe alese. Călătorie în imaginarul genealogic al boierimii române (Editura Humanitas, 2013, cu un amical-condescendent cuvînt înainte al lui Neagu Djuvara) este un studiu erudit şi aplicat unui teren fertil – unde îşi găsesc locul, între alţii, nu puţini autori de bazaconii… Istoricul Filip-Lucian Iorga – o simplă potriveală de nume cu bunicul lui Andrei Pippidi – face apel la documente certe şi la interpretări ferme pentru a risipi fabulosul creat de fantasmele ce au alimentat istoriile genealogice ale familiilor româneşti. Nu doar româneşti, evident, spaţiul de manevră, în timp şi spaţiu, este halucinant. Poveştile reale se îngemănează cu ficţiuni dintre cele mai spumoase. Într-o manieră cvasiromanescă, istoricul bucureştean ne plimbă prin Europa de odinioară. Pentru cei interesaţi de genealogie, o carte extrem de utilă; pentru cei interesaţi doar de o lectură plăcută, un prilej de relaxare, ca un vin vechi de Cotnari. De la surorile Terente.

(http://www.observatorcultural.ro/LECTURI-IN-VREMURI-DE-AUSTERITATE.-Intre-real-si-irealitate*articleID_28352-articles_details.html)

Ioana MoldovanRevista 22, Anul XXIV, Nr. 1222, 20-26 august 2013:

Strămoși pe alese. Călătorie în ima­gi­na­rul genealogic al boierimii române este o carte esențială, importantă și captivantă, care recuperează boierimea română, cu naivitățile, ambițiile și aspirațiile ei. Scrii­tura este plăcută, deloc încărcată. Fraza curge ușor, ca o discuție la un ceai într-o grădină de vară. Stilul elegant și rafinat te trimite cu gândul la numeroasele întâlniri și vizite pe care autorul, Filip-Lucian Ior­ga, le-a făcut membrilor familiilor pe care le analizează. Cu rigoarea unui om de ști­in­ță, a păstrat lucrurile relevante din ace­le discuții, dar curiozitatea cititorului, du­pă ce închide cartea, se duce la detaliile pi­cante neamintite. Poate subiectul unei alte cărți despre indiscreții boierești?

(http://www.revista22.ro/stramo537i-pe-alese-30140.html)

Prezentarea cărții în revista Cațavencii:

Recenzie Catavencu

Prezentarea cărții, pe site-ul Editurii Humanitas:

http://www.humanitas.ro/humanitas/str%C4%83mo%C5%9Fi-pe-alese

Citiți aici Cuprinsul, Cuvântul înainte scris de Neagu Djuvara și câteva pagini din carte:

http://www.humanitas.ro/files/media/stramosi-pe-alese.pdf

Prezentarea cărții, în ziarul Adevărul:

http://adevarul.ro/cultura/carti/stramosii-alese-intr-o-carte-calatorie-istoricul-boierimii-romane-1_510fe01d4b62ed5875d56fc1/index.html

Anunțul lansării, pe Hotnews:

http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-14165459-lansare-carte-stramosi-alese-calatorie-imaginarul-genealogic-boierimii-romane-filip-lucian-iorga.htm

Anunțul lansării, la Radio România Cultural:

http://www.radioromaniacultural.ro/intalnire_cu_neagu_djuvara_lucian_boia_si_filip_lucian_iorga_la_libraria_humanitas_de_la_cismigiu-5182

Prezentarea lansării, pe Realitatea.net:

http://www.realitatea.net/stramosi-pe-alese-calatorie-in-imaginarul-genealogic-al-boierimii-romane_1108905.html

De la minutul 44:35, știrea despre lansare, la Ora de știri de la TVR 2 (8 februarie 2013):

http://www.tvrplus.ro/editie-ora-de-stiri-82353

Stramosi pe alese

Fotografii de Mihnea Ratte

Arhiva Onou de la Merate

O familie din înalta burghezie italiană păstrează memoria unei familii aristocratice rusești de origine română. Destul de derutant, de fapt limpede dacă mergem pe firul genealogiilor și al poveștilor de familie.

Katia Sozzani, care ne-a primit cu gentilețe și prietenie, pe Ana și pe mine, în casa familiei de la Merate, în apropiere de Milano, este soția lui Vincenzo Sozzani, fost vice-președinte al grupului Pirelli.

Însă Ekaterina (Katia) Sozzani are rădăcini rusești. E născută Maltzoff, într-o familie de mari industriași de pe vremea Țarului. Tatăl ei, Nikolai Sergheievici Maltzoff, era fiul Principesei Irina Vladimirovna Bariatinski. Mama Katiei Sozzani, Prascovia (1911-1969), era născută Chreptowicz-Buteniev. Bunicul, contele Apollinari Constantinovici Chreptowicz-Buteniev (1879-1946), a fost diplomat al Țarului la Constantinopol, Londra și Tokio și a fost căsătorit cu Principesa Maria Sergheievna Trubețkoy (1888-1934), fiica unei prințese Obolensky.

Una dintre surorile contelui Apollinari Chreptowicz-Buteniev a fost Ekaterina (Catherine, Katia) Onou (1878-1966), soția diplomatului Constantin Mihailovici Onou (1875-1950), fiul diplomatului Michel Constantinovici Onou (urmașul Străjeștilor moldoveni) și al Louisei baroană de Jomini (nepoata generalului Antoine-Henri baron de Jomini, faimosul strateg militar elvețian).

Katia si Kostia Onou

Katia si Kostia Onou

Katia Onou, femeie blândă și inimoasă, și-a însoțit soțul în misiunile lui diplomatice la Roma, în Olanda și Statele Unite ale Americii, l-a urmat la Novorossisk în timpul Războiului Civil din Rusia, pe când curajosul Kostia Onou a fost cancelar diplomatic al Armatelor Albe conduse de generalii Denikin și Wrangel. S-au stabilit apoi în Franța și au locuit la Meudon, la Clamart și, mare parte din timp, în vechiul castel al familiei Onou din La Châtre, de pe Valea Loirei. Katia Onou nu a fost numai persoana în jurul căreia se strângeau rudele, liantul familiei, ci și memoria familiei. Și-a scris memoriile, a păstrat și a inventariat documentele de familie, jurnalele, diplomele, fotografiile și a lăsat arhiva nepoatei favorite, tizei ei, Katia Maltzoff-Sozzani care, la rândul ei, s-a îngrijit cu atenție de memoria familiei.

Fila din memoriile Katiei Onou.

Fila din memoriile Katiei Onou.

Aflând de înrudirea mea cu familia Onou, Katia Sozzani a fost încântată să-mi deschidă tezaurul de amintiri din mansarda casei din Merate. O întreagă epopee de familie, supraviețuitoare miraculoasă a unui șir nesfârșit de drame, de rupturi, de exiluri. Povestind însă și despre iubiri, despre fidelități, despre curaj, despre rezistență și memorie.

Cercetand arhiva de la Merate.

Cercetand arhiva de la Merate.

Familia Onou: diplomatul Michel Constantinovici Onou, impreuna cu copiii sai. In costum de marinar, Kostia Onou.

Familia Onou: diplomatul Michel Constantinovici Onou, impreuna cu copiii sai. In costum de marinar, Kostia Onou.

Am citit, am vorbit cu Katia Sozzani, am făcut mii de fotografii și am luat cu noi o poveste pe care o voi spune, în anii care vin, cum mă voi pricepe mai bine: corespondența frumoasei Maria Chreptowicz-Buteniev;

Corespondenta Marie Chreptowicz

amintirile Coconei Buteniev-Bariatinsky; corespondența dintre Hélène de Nesselrode și Michel Chreptowicz;

P1130308

decorațiile lui Michel Onou;

Brevetul unei decoratii otomane primite de Michel Onou.

Brevetul unei decoratii otomane primite de Michel Onou.

corespondența lui Michel Onou și a Louisei baroană de Jomini;

Scrisoare Chreptowicz

documente ale baronului Antoine-Henri de Jomini;

Liste de cheltuieli ale baronului de Jomini.

Liste de cheltuieli ale baronului de Jomini.

cartea inedită a diplomatului Michel Onou despre druzi; decorațiile și ordinele primite de Kostia Onou; caietele de memorii ale Katiei Onou; meniuri, invitatii la baluri;

meniu M. Onou 1

meniu M. Onou 2

Meniu M. Onou 3

Invitatie la bal Michel Onou

casele familiei Buteniev (inclusiv inventarul obiectelor de la castelul Bordebure); fotografii.

Familia Onou la castelul familiei Buteniev de la Bordebure: in stanga, Kostia Onou si fratele lui, Andre (fost diplomat al Tarului in Elvetia). In dreapta, Katia Onou.

Familia Onou la castelul familiei Buteniev de la Bordebure: in stanga, Kostia Onou si fratele lui, Andre (fost diplomat al Tarului in Elvetia). In dreapta, Katia Onou.

O poveste care merită spusă.

Fotografiile publicate provin din Arhiva Katia Sozzani.

Arhiva de convorbiri Filip-Lucian Iorga

Rezumate ale convorbirilor realizate de

Filip-Lucian Iorga

(aprilie 2000 – octombrie 2008)

În afara zecilor de ore de conversații cu Alexandru Paleologu, publicate în Breviar pentru păstrarea clipelor (Ed. Humanitas), a zecilor de interviuri înregistrate (începând din 2009) cu descendenți ai vechilor elite românești, în cadrul proiectului Memoria elitelor românești, a convorbirilor cu Neagu Djuvara, Jean Delumeau, Jacques Le Goff, Emmanuel Le Roy Ladurie, Eric Mension-Rigau și Jordi Savall, publicate în volumul Le tempérament oecuménique (Editions Baudelaire, Lyon), mai am în arhivă înregistrări cu personalități, dar și cu persoane mai puțin cunoscute, dar cu trasee biografice pasionante. Sper să am cândva răgazul de a transcrie și de a publica aceste prețioase mărturii despre lumea de altădată. Deocamdată, câteva rezumate ale conținuturilor casetelor:

1. JEAN  ANTONESCU – n. 1924 [realizat în 2004; 180 min. înregistrate]

–          Strămoşi: Marin Ion Bogdan, descendent Muşatin, haiduc; marinari, negustori; Antoneştii; neamul Trufaşilor; Bogdan Duică; fam. Carandino.

–          Lumea negustorilor.

–          Brăila interbelică. Notabili. Colonelul Ţenţea.

–          Liceul. Lecturi. Cercurile de limbi străine.

–          Ascensiunea legionarilor.

–          Războiul.

–          Facultatea la Braşov.

2.      CORNELIU AXENTIE1911-2001 [convorbiri 2000-2001; 270 min. înregistrate]

(prelucrat şi publicat în revista Vlăstarul a Colegiului Naţional Spiru Haret din Bucureşti, numerele 9-10 şi 11-12 / 2001; un fragment a fost publicat în România literară, în 2003)

–         Istorie de familie (Axente Severul la 1848, prieten cu Avram Iancu; Lucreţia Axentie, prima femeie studentă la Bucureşti; membri ai elitei liberale).

–          Amintiri din Primul Război Mondial.

–          Lipsa de vulgaritate a vechiului Bucureşti.

–          Liceul la Spiru Haret; profesori de marcă (Banciu, Focşa, Vasile Haneş, Stan Ionescu, Dumitru Papadopol).

–          Prietenia cu Nicolae Steinhardt, familia Acterian, Dan Berlescu, Barbu Brezianu, Alexandru Ciorănescu, Mircea Eliade, Alexandru Elian, Eugen Ionescu, Constantin Noica, Radu Sighireanu, Şerban Tassian, Păstorel Teodoreanu, Nelu Vasilescu-Valjan etc.

–          Cu Ion Barbu la Capşa.

–          Profesorii de la Facultatea de Medicină; traseul medical.

–          Vacanţe la Balcic (poveştile lui Puiu Iancovescu); călătoriile în Grecia, Ţara Sfântă, Egiptul colonial (1929), Austria şi Italia.

–          Lumea mondenă interbelică.

–          Atitudinea faţă de extremismele de dreapta şi de stânga.

–          Pe front, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

–          Deţinut politic.

–          Voiajul în Maramureş, împreună cu Nicolae Steinhardt.

–          Protectorul episcopilor Hossu, Rusu şi Bălan.

–          Adevăratul patriotism şi simţul onoarei.

+ Aprox. 27 de fotografii de epocă (dintre care: 3 – Mircea Eliade în excursie în Italia, 1927; 1 – la liceu, cu Alexandru Ciorănescu; 8 – 1929, excursia în Egipt; 4 – 1992, cu Arşavir Acterian, Barbu Brezianu, Alexandru Ciorănescu) şi fotografii din timpul interviului.

3.      CONSTANTIN BĂLĂCEANU-STOLNICIn. 1923

–        Familia Bălăceanu (cnezii de la Balaci; Badea Bălăceanu Uşurelu; Nedelcu Bălăceanu; atracţia pentru Franţa şi Austria; experimentul „socialist” al lui Manolache Bălăceanu, de la Scăieni; banul Constantin Bălăceanu).

–          Despre familie şi genealogie.

4.      FLAVIA BĂLESCU şi RODICA COPOSU [2002; aprox. 100 min.]

–          Străbunicul Gavrilă Vaida, preot, militant unionist.

–          Străbunii materni, familia Ancean, posesori ai unei diplome de nobleţe.

–          Elita sătească. Viaţa la Bobota (casa, grădina, sărbătorile, obiceiurile azi dispărute).

–          Modelul părintesc.

–          Educaţia lui Corneliu Coposu.

–          Şcoala la Beiuş şi Blaj; mediul şcolilor confesionale.

–          Relaţia cu Iuliu Maniu.

–          Abdicarea M.S. Regelui Mihai I; calvarul comunist.

5.      GHEORGHE  BÂGU [2003; 90 min.]

–          Copilăria la Dorohoi; prosperitate; despre familie.

–         Amintiri din studenţie.

–         Unchiul Vasile Bâgu, ilegalistul.

–         Arestat. “Conferinţele”. Începutul “reeducării” prin tortură. Nicolski. Ţurcanu. Fritz Cordun, Leonard Gebak, Negură, Onişor, Popescu-Aligo, C. Sofronie.

–         La celula 7, de “nereeducabili”.

–         La “Canal”.

–         Comunismul = domnia lichelelor.

–         Profesorul Codarcea.

 6.      MIHAIL  BOICESCU [2003-2004; 130 min.]

–          Bunicul, Ion Popescu-Papiniu, om de lume.

–          Tatăl, Pantelimon Boicescu, muzician; fraţii tatălui; Primul Război Mondial.

–          Înrudirea cu Barbu Ştefănescu-Delavrancea.

–          Mihăiţă Boicescu.

–          Familia maternă: fam. Bitter, Kettler; relaţia cu familia de Blaremberg.

–          Şcoala Lucaci; Liceul Titu Maiorescu.

–          La Şcoala Militară.

–          În război.

–          Prietenia cu Bogdan Stănescu.

–          Lupta cu proştii.

7.  GHEORGHE  BOLDUR-LĂŢESCU [2002-2003; 180 min., prelucrate parţial – 33.000 de caractere] – n. 1929

(un fragment a fost publicat în România literară, în 2003)

–          Controverse genealogice.

–          Boldureştii: Iordache al Lupului; Lupu Kostaki, Dimitrie Cantemir şi Petru cel Mare; Iordake Kostake Boldur-Lăţescu

–         Familia maternă, Stroici: Luca Stroici, traducătorul Tatălui nostru în româneşte; bunicul Gheorghe Stroici.

–         O vizită la Hudeşti.

–         Alterarea limbilor.

–         Primele amintiri din copilărie.

–         Epigramistul.

–         Romeo Drăghici, Dimitrie Gusti, Ion Petrovici, Mihai Ralea, Păstorel Teodoreanu.

–         La Liceul Cantemir; profesori: Beliş, Ionescu-Sachelarie şi lecţiile lui de morală, Tiberiu Mihăilescu, Marin Petrescu. Colegi: actorul Iliescu, Şerban Rădulescu-Zoner, Nicolae Stoenescu, viitorul madrigalist. Edgar Reichmann, utecist.

–         Bucureştiul războiului; sport (Yacht-Club, Tenis-Club); serate cu muzică americană la Mihai Brătescu; fetele de la Şcoala Centrală.

–         Imperiul Britanic, ferment de civilizaţie.

–         1944: în evacuare la Herculane.

–         23 august 1944: Nu e pace, e comunism.

–         Manifestaţia de la 8 noiembrie 1945.

–         Culoarul destinului.

–         Acţiuni anticomuniste. Eroism, bravură şi naivitate.

–         Arestarea. Jilava. Piteşti (“reeducare”; Eşanu; Popa Ţanu, Ţurcanu).

–         Miracolele vieţii.

–         Anda Boldur-Lăţescu.

–         La belle Hélène şi Franz Liszt.

–         Efectele încă funcţionale ale “reeducării” la scară naţională.

8.      BARBU BREZIANU1909 – 2008 [2000, 2002, 2007; 360 min.]

(prelucrat parţial şi publicat în revista Vlăstarul a Colegiului Naţional Spiru Haret din Bucureşti, numerele 3-4 şi 7-8 / 2000; fragmente publicate în România literară, 2003, 2004, 2008)

–          Amintiri din Primul Război Mondial (mareşalul von Mackensen, zeppelinele).

–          Rubedenii (Petre Ciorăneanu, Alexandru Macedonski, Eustaţiu Sămeşescu, Grigore Tocilescu, Eftimie Ulescu etc.).

–          Jocurile copilăriei.

–          Atmosfera de la Liceul Spiru Haret. Profesori (Ion Barbu, Iosif Frollo, Nicodem Locusteanu, Constantin Moisil).

–          Lecturi; descoperirea vocaţiei poetice.

–          Vacanţe la moşiile Grădişte, Chiriac (a familiei Noica), Lehliu, Velea Nebuna (a maestrului Ion Vasilescu-Valjan).

–          Amintiri despre Arşavir, Haig şi Jeni Acterian, Marcel Avramescu, Emil Cioran, fraţii Ciorănescu, Mircea Eliade, Alexandru Elian, Eugen Ionescu, Constantin Noica, Nicolae Steinhardt, Corneliu Vasilescu-Valjan (periplul său siberian).

–          Mondenităţi.

–          Păreri despre legionarism.

–          Nevoia echilibrului în modă, în artă şi în viaţă.

–          Magistrat şi literat; figura lui Istrate Micescu; Lucian Blaga, Dan şi Emil Botta, Lucian Boz, Bob Ciomac, Petru Comarnescu, Marcel Iancu, Nae Ionescu, Nicolae Iorga, Ionel Jianu, Mişu Polihroniade, Mihai Ralea, Mihail Sebastian, Alexandru Vaida-Voevod, Ion Valerian, Ion Vinea, Mircea Vulcănescu, Paul Zarifopol.

–          Despre poezii şi traduceri.

–          Pe front, la Odessa; generalul Glogoveanu, atentatul rusesc asupra Comandamentului românesc şi oribilele represalii ordonate de mareşalul Antonescu.

–          Închisoare la Canal. Partea luminoasă a suferinţei şi credinţa în Dumnezeu.

–          Publicarea corespondenţei Matisse-Pallady.

–          Pasiunea pentru Brâncuşi; lupta împotriva răspândirii falsurilor brâncuşiene şi a demolării Coloanei Infinite.

–          Critica de artă, bunul-gust şi kitsch-ul.

–          Gânduri despre noul mileniu.

+  Aprox. 30 de fotografii de epocă din arhiva domnului Brezianu (apar Regina Maria a României, Regina Elisabeta a Greciei, Arşavir Acterian, mareşalul Alexandru Averescu, Ion Barbu, Vintilă Brătianu, Sergiu Celibidache, I. G. Duca, Octavian Goga, Ion Inculeţ, Eugen Ionescu, G. T. Kirileanu, Virgil Madgearu, Constantin Noica, Petre Papacostea, Radu Sighireanu, Nicolae Steinhardt), imagini luate în timpul discuţiilor (cu Irina Brezianu-Fortunescu şi Barbu Brezianu) şi extrasuri din colecţia revistei Vlăstarul.

Barbu Brezianu si Constantin Noica, la o receptie in anii '30. Din arhiva lui B. Brezianu.

Barbu Brezianu si Constantin Noica, la o receptie in anii ’30. Din arhiva lui B. Brezianu.

Cu Barbu Brezianu

Cu Barbu Brezianu

9.      MIHAI  CIUDINn. 1918 [2008; 150 min.]

–          familia Ciudin, boieri moldoveni.

–          copilăria la Cernăuţi şi Dorohoi.

–          Şcoala militară la Bucureşti.

–          ofiţer în Garda Călare. Pe front.

–          amintiri despre Regele Carol al II-lea, Ion Antonescu.

–          prietenia cu George Enescu.

10.  LENA CONSTANTE1909-2005 [2002-2003; 180 min.]

–         Originile aromâneşti; regulile de conduită.

–          Tatăl, C. S. Constante. Mama, surorile, cumnatul Grigore Moisil.

–          Primele amintiri: jocurile copilăriei, Crăciunul; zeppelinul; refugiul în timpul Primului Război Mondial: de la Odessa cu trenul, clandestin, până la Murmansk, apoi cu vaporul până în Anglia; la Paris, urmează o şcoală catolică; amintiri din ziua Armistiţiului.

–          1921: înapoi în ţară. Ia lecţii de pian; Clody Berthola.

–          Studentă la Belle-Arte; Cecilia Cuţescu-Storck; Camil Ressu.

–          Membră a echipelor etnografice organizate de prof. Dimitrie Gusti; Harry Brauner; Argintescu-Amza, Victor Brauner, Mac Constantinescu, Rădulescu-Pogoneanu, Stahl, Margareta Sterian, Vulcăneştii.

–          Vacanţe la Balcic.

–          Harry Brauner şi Corneliu Zelea-Codreanu.

–          Victor Brauner.

–          Bursă de studiu la Paris; relaţia cu familia Cartier-Bresson.

–          Întâlnirile de la Floria Capsaly; Barbu Brezianu, Constantin Noica, Paul Sterian.

–          Expoziţii; răutăţile din lumea artistică.

–          Inferioritatea femeii în artă.

–          Hoţia la români.

–          Lucreţiu Pătrăşcanu.

–          Chinurile din închisorile comuniste.

–          Avantajul bătrâneţii este sinceritatea.

–          Îngerul pierdut, dar regăsit în noi.

–          Crede şi nu cerceta.

11. GABRIELA MIHAELA DEFOUR-VOICULESCU – 8.XI.1920-12.VII.2009 [2001-2002; aprox. 300 min. înregistrate] 

–         Riscurile farmecului.

–          Idealul tatălui său, scriitorul Vasile Voiculescu.

–          Strămoşi (străbunicul hagiu, bunica hughenotă Marie Kolan), rubedenii (fam. Kiciu, Magheru, Ştirbei).

–          Tutorele mamei, chirurgul Toma Ionescu.

–          Întâlnirea părinţilor; surorile şi fraţii (Sultănica – membră în Rezistenţa franceză; Martha – prietenă a lui Mircea Eliade; Radu; Ionică).

–          Casa părintească din Cotroceni, adevărată Arcă a lui Noe. Sărbători în casa Voiculescu.

–          Primele amintiri despre Vasile Voiculescu.

–          G. Defour-Voiculescu: vizita la Pârscov, la 13 ani; clasele primare; liberul arbitru în relaţia cu biserica; educaţia primită de la tată; liceul; lecturile; la Operă cu V. Voiculescu; eleganţa şi dragostea pentru sport; ceaiuri, flirturi, vacanţe la Balcic; seratele muzicale de la Apostol Apostolide; facultatea (colegi: Valentin Lipatti, Monica Lovinescu, Dinu Pillat; profesori: Busuioceanu, Caracostea, N. Iorga, Basil Munteanu, Oprescu, Papacostea, Ralea); refugiul la Buşteni, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial; căsătoriile cu Dinu Zamfiropol şi arhitectul Ruru Defour.

–          Spre sfârşitul anilor ’30, călătoreşte la Paris.

–          Bucureştiul de altădată. Protipendada. Frumuseţile locale (Ani Leasca).

–          Presiunile Securităţii, mizeria din anii ’50.

–          Maestrul Dinu Crăciunescu.

–          Despre Vasile Voiculescu: tinereţea, studiile; dragostea pentru înot; eroismul în Primul Război Mondial; medicul Domeniilor Coroanei; director la Radio; relaţia cu legionarii; Rugul aprins şi cenaclul Slătineanu; închisoarea; chinurile bolii. Însemnătatea operei literare.

+ Aprox. 20 de fotografii de epocă din arhiva G. Defour-Voiculescu şi fotografii din timpul convorbirilor.

Gabriela Defour-Voiculescu

Gabriela Defour-Voiculescu

12. Părintele Arhim. MINA  DOBZEU n. 1921 [2002; 340 min. de convorbiri] 

–          Omul şi Dumnezeu.

–          Păcatul, pedeapsa, încercările.

–          Relativitatea sfinţeniei omeneşti.

–          Asemănarea noastră cu Dumnezeu.

–          Stalin = Antihristul (Raţiune – Raţiune – Raţiune = 666).

–          Pilda păcătosului care nu credea în Nemurire.

–          Creaţionism şi evoluţionism.

–          Pilda smochinului.

–          Despre râs şi plâns.

–          Monarhia şi partidele istorice.

–          Primii ani ai vieţii: ţăranii basarabeni, sărbătorile lor.

–          La 13 ani intră în mănăstire. Bolnav de malarie, are viziunea Maicii Domnului.

–          Pe front, în al Doilea Război Mondial.

–          1949: “Prima strigare” împotriva comuniştilor; închis 11 luni.

–          1959: “A doua strigare”; închis la Jilava, Gherla, Canal; Sergiu Al-George, Constantin Noica, Păstorel Teodoreanu, Manole Vidraşcu.

–          Botezul lui Nicolae Steinhardt; despre moartea lui.

–          Relaţia Bisericii cu regimul comunist şi compromisurile ei.

–          Ortodoxie şi protestantism.

–          Talantul şi talentul.

–          Despătimirea, lepădarea de sine, rugăciunea de calitate. Rugăciunea Inimii. Isihasmul pentru toţi.

–          Omul nou.

–          Efectul retroactiv al Mântuirii.

–          Libertate şi egalitate. Lupta dintre Bine şi Rău.

–          “A treia strigare”: scrisorile către Ceauşescu; probleme cu Securitatea.

–          Trezia spirituală; curajul. Importanţa verticalităţii.

–          Minciuna convenţională.

–          Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!

–          Luptele interne din Biserică.

–          Răbdarea şi mila.

–          Rolul tineretului în lumea de azi.

–          Realitate şi Adevăr.

–          Fericirea; sensul vieţii.

–          Cuvânt de învăţătură.

+ Fotografii din cursul întrevederii.

Cu Parintele Mina Dobzeu, 4 iulie 2002

Cu Parintele Mina Dobzeu, 4 iulie 2002

13. ADRIAN  FANEA17. III. 1908 – 29. III. 2003  [2002; aprox.  540 min. de interviu] 

–          Familia. Vechiul Râmnicu-Vâlcea. Sărbătorile.

–          Amintiri din Primul Război Mondial.

–          Pasiunea pentru muzică.

–          Şcoala la Râmnicu-Vâlcea; profesorul Mumuianu.

–          Trupa lui Constantin Tănase la Râmnic.

–          Prietenia cu Mişu Fărcăşanu şi povestea vieţii acestuia.

–          Mentalităţile liberale.

–          Radu Gyr, Timotei Popovici, Vladimir Streinu.

–          Liceul la Sibiu. Emil Cioran.

–          Profesorul George Oancea.

–          Şcoala Militară la Craiova; căpitanul Iovipale; prinţul Mihail Şt. Suţu.

–          Student la Facultatea de Drept din Bucureşti; Istrate Micescu.

–          Angajat la Ministerul de Finanţe, în cadrul Oficiului Central pentru Licitaţii.

–          Petreceri; localuri bucureştene din perioada interbelică; prieten cu Maria Tănase, Buby Ashkenazi, Kalustian, Ion şi Lili Carandino, Nicu Constantinescu, Costi Deroussi, Grigoraş Dinicu (A. F. prezent la premiera neoficială a Horei Staccato), Emanoil Elenescu, colonelul Fotescu, Ion şi Preda Fundăţeanu, Ghibericon, Gheorghe Jurgea-Negrileşti, Titu Mihăilescu, Jean Moscopol (epigramele lui despre Aida Abagiev şi Arta Florescu), Tudor Muşatescu, Coca Romanos, Florin Scărlătescu, Dan Stoian, Păstorel Teodoreanu.

–          Fondator şi client fidel al Restaurantului Gazetarilor.

–          Întâlnirile de la Viticola.

–          Vacanţe la Balcic. Lumea de la Mahmut.

–          Membru P.N.L. Îi cunoaşte pe I. G. Duca şi Richard Franasovici.

–          Apropiat al lui Paul Călinescu.

–          La cursele de cai.

–          Îl vede în mai multe rânduri pe Carol al II-lea. Îl cunoaşte pe Nichifor Crainic.

–          Este numit director la casa de filme Broadway Film; Leon Scully-Logotheti şi prinţesa Caradja.

–          Venituri bune; se îmbracă la Constantin Trăilă.

–          Pe front, în al Doilea Război Mondial.

–          Importanţa umorului.

–          La moşia Brătienilor, administrată de Cotetzky şi la cea a lui Emil Ghika-Comăneşti.

–          După război, va cânta în Corul Armatei şi va conduce coruri bisericeşti. Probleme cu Securitatea.

+ Aprox. 40 de fotografii de epocă din arhiva Adrian Fanea (apare şi Mihail Fărcăşanu) şi fotografii din timpul întrevederilor.

 14. SORANA  GEORGESCU-GORJAN [2002; 135 min.] 

–          Origini: familiile Chirca, Duma, Gorjan, Stanca.

–          Bunicul patern, Ion Georgescu-Gorjan, şi ajutorul acordat de acesta tânărului Constantin Brâncuşi.

–          Povestea bustului bunicului, sculptat de Brâncuşi.

–          Tatăl, Ştefan Ioan Georgescu-Gorjan: liceu, facultate; despre Nae Ionescu, Nicolae Iorga, Tzigara-Samurcaş.

–          Întâlnirea tatălui cu Brâncuşi; prietenia lor.

–          Ochii lui Brâncuşi.

–          Atelierele Centrale de la Petroşani; Şcoala de Minerit.

–          Întâlnirea de la Paris, dintre inginerul Ştefan Georgescu-Gorjan şi Brâncuşi.

–          Doamna Tătărescu.

–          Motivul coloanei, la români şi la Brâncuşi.

–          Proiectul Coloanei Infinite.

–          Inginerul Bujoiu.

–          Ansamblul de la Târgu-Jiu.

–          Ing. Gorjan închis de comunişti la Aiud şi Canal; Mircea Marosin, Mircea Şeptilici.

–          Sorana Georgescu-Gorjan: primele amintiri; liceul, Şcoala Franceză; facultatea.

–          Elvira Godeanu, Mary Lăzărescu-Polihroniade, Victoria Mierlescu.

–          Problema “restaurării” Coloanei.

–          Scurta renaştere post-decembristă a Editurii Gorjan.

–          Controversata ofertă de donaţie către statul român a atelierului lui Brâncuşi.

–          Cărţile ing. Gorjan.

15. ION  IRIMESCU – 1903-2005 [2003; 100 min., prelucrate – 19.000 de caractere]

(publicat în România literară, 2003)

–          Copilăria; înrudiri: Barberis, Cazaban.

–         La Dolheşti.

–         Primul Război Mondial. Accidentul la mână.

–         Pasiunea creaţiei.

–         La Liceul Nicu Gane din Fălticeni. Colegi: Jules Cazaban, Petre Jitaru, Grigore Vasiliu-Birlic.

–         La Academia de Belle-Arte din Bucureşti. Maestrul Paciurea.

–         Bursa oferită de Nicolae Iorga, la Paris. Académie de la Grande Chaumière.

–         Politica artei.

–         Soţia, Eugenia Melidon.

–         Fiecare om se naşte cu destinul lui.  

Cu Maestrul Ion Irimescu, 12 septembrie 2003, Falticeni

Cu Maestrul Ion Irimescu, 12 septembrie 2003, Falticeni

16. LYDIA  baronesse  LØVENDAL-PAPAE – 10.V.1923 – 2006  [2002-2005; aprox. 1000 de minute înregistrate] 

–          Pasiunea pentru istorie.

–          Şovinismul popoarelor.

–          Calculul numărului strămoşilor.

–          Stema familiei Løvendal.

–          “Autobiografia” scrisă de George baron Løvendal pentru autorităţile comuniste.

–          Familia paternă: descendenţă din regii vikingi; regele danez Frederik III de Oldenburg, părintele familiei; Margrite von Papae; Ulrik Friedrik Gyldenløve; scriitoarea Sophie von Urne; Ulrik Friedrik Karl von Løvendal; Ulrik Friedrik Woldemar von Løvendal, vice-rege al Norvegiei; Ulrik Friedrik Woldemar von Løvendal II, mareşal al Poloniei şi al Franţei, conte al Sfântului Imperiu, guvernator al Estoniei, cuceritorul Finlandei pentru Rusia, prieten cu Voltaire, mare cuceritor şi om de lume; Karl von Løvendal; Nicolae I de Løvendal, nobil rus; Laurenţiu I; Nicolae II, l-a salvat pe ţarul Alexandru III de la înec; înrudiri Gavrishov, Kazi, Mavromihalis; Laurenţiu II, erou anticomunist.

–          Înrudirile cu familiile imperiale, regale şi aristocratice ale Europei şi cu personalităţi culturale.

–          Piotr Ilici Ceaikovski.

–          Fraţii tatălui, Lev, Nicolae şi Boris şi destinele lor de roman.

–          Teoria lui George baron Løvendal despre fotografierea trecutului.

–          Numărul constant al înţelepţilor.

–          În viaţă e bine să fii treaz.

–          Jertfa adevărată. Moştenirea lui George baron Løvendal.

–          Baronesă = … Bandită. La teatru, la Cernăuţi; Beaté Fredanoff.

–          Regina Maria a României şi Nicolae von Berg zu Kandel.

–          Carol al II-lea, Elena Lupescu, Artur Verona.

–          Vizita Lydiei baronesse Løvendal în Rusia.

–          Prietenia cu Arne Dagfin Dahl şi Dirdrik Heyerdahl.

–          George baron Løvendal: copilăria la Sankt Petersburg; la Hotin; 1917: revoluţie; în România (actor, regizor, pictor, scenograf); la Cernăuţi (directorul Teatrului Naţional; salvatorul frescelor din nordul Moldovei).

+ Fotografii de epocă din arhiva Løvendal (inclusiv imagini din Rusia ţaristă) şi fotografii din timpul convorbirilor.

Lydia baronesse Lovendal, la nunta cu arh. Radu-Mihai Papae, 20 iulie 1947

Lydia baronesse Lovendal, la nunta cu arh. Radu-Mihai Papae, 20 iulie 1947

Cu Lydia baronesse Lovendal, 3 august 2002

Cu Lydia baronesse Lovendal, 3 august 2002

17. ION LUCIAN22.IV.1924 – 31.III.2012  [aprox. 100 min.]

–          Primele amintiri din copilărie; răsfăţatul casei; singurătatea.

–          Prima dată pe scenă, la vârsta de 5 ani.

–          Unchiul Jenică Ungurescu şi primul film în care a jucat Ion Lucian.

–          Părinţii, serile în familie; descrierea casei cu 12 camere, personalul de serviciu; mâncăruri.

–          Primele lecturi.

–          Educaţia de altădată. Pilda profesorului Hilt: “Teoria furtului anilor”.

–          Cultura francofonă.

–          High-life-ul micului Paris.

–          Clasele primare la Şcoala nr. 60; Stroe David.

–          Povestea numelui de familie şi problemele provocate de acesta.

–          La Liceul Marele Voievod Mihai, apoi la Cantemir (spânzurarea colegului Cătunaru); profesori, colegi.

–          Examenul de Capacitate.

–          La Liceul Matei Basarab.

Cu Maestrul Ion Lucian, 22 noiembrie 2005

Cu Maestrul Ion Lucian, 22 noiembrie 2005

 18. ŞERBAN  MILCOVEANU 1911-2011 [2002-2004; 400 min.]

–          Milcovenii: boieri ai lui Mihai Viteazul; Preda Milcoveanu, Scarlat Milcoveanu pandurul; Ştefan Milcoveanu.

–          Familia maternă. Chirurgul Severeanu.

–          Primii ani de viaţă, la Slatina.

–          Liceul Sfântul Sava din Bucureşti; colegul Eugen Ionescu.

–          Societatea Ion Heliade-Rădulescu.

–          Ion Belgea, Emil Cioran, Mircea Eliade, Constantin Noica, Mihail Polihroniade, Nicolae Steinhardt.

–          Facultatea de Medicină.

–          Societatea Studenţilor Medicinişti.

–          Garda de Fier. Întâlnirea cu Corneliu Zelea-Codreanu.

–          Despre: Carol al II-lea, Cantacuzino-Grăniceru, Traian Cotigă, Furdui, Victor Iamandi, Virgil Ionescu, Elena Lupescu, Nicolae Malaxa, Iuliu Maniu, Ernest Urdăreanu.

–          Asasinarea lui Stelescu.

–          Asasinarea lui I. G. Duca.

–          Alegerile din 1933.

–          Represiunea. Codrenişti şi simişti. Mareşalul Antonescu.

–          Pe front.

–          Persecuţiile din timpul regimului comunist.

19. PERICLE   MARTINESCU1911-2005 [2003; 90 min.] 

–          Martorul izolat.

–          Defectul fizic şi teama de ridicol.

–          Jurnalul.

–          Liceul la Constanţa şi Braşov.

–          Venirea în Bucureşti. Contactul cu efervescenţa culturală a epocii.

–          Anarhismul “Generaţiei tinere”.

–          Kriterion; cenaclurile de la Dragomirescu şi Lovinescu.

–          Întâlnirile din casa lui Edgar Papu.

–          Cafenelele Bucureştilor.

–          Amintiri despre: familia Acterian, fraţii Botta, Emil Cioran, Alexandru Ciorănescu, Petru Comarnescu, Mircea Eliade, Nae Ionescu, Constantin Noica, Petre Ţuţea, Vasile Voiculescu, Mircea Vulcănescu.

–          Student al Facultăţii de Filosofie; P. P. Negulescu, C. Rădulescu-Motru, Tudor Vianu.

20. LIUDMILA  PETICĂ-KISELEFFn. 1909  [2002; 90 min.]

–          Înrudirea cu generalul-conte Pavel Kiseleff. Întâlnirea acestuia cu Vasile Alecsandri şi Puşkin.

–          Strămoşul Ilya Kiseleff, căsătorit cu o Theodopolos.

–          Înrudiri cu familiile Bielsky şi Gagarin şi cu actriţa Masha Meril. Rudele din Franţa şi Germania.

–          Tatăl, Nikolai Kiseleff, ispravnic.

–          1913: o vizită a Ţarului.

–          Primul Război Mondial.

–          Husarii; Vladimir Beiu.

–          În Basarabia; o vizită a Reginei Maria.

–          Căsătorii: Strumensky, Packentreyer, Petică (rudă cu poetul Ştefan Petică).

–          Profesorul Boga.

–          Balurile.

–          O vizită la contele Borszcewski.

–          Angajată la Poştă.

–          În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în refugiu la Braşov.

–          Dădacă la Craiova.

+ Câteva fotografii de epocă din colecţia Liudmila Kiseleff

21. Părintele Arhim. GHERONTIE  PUIU  [2001; 90 min.] 

–         Democraţia.

–         Începutul zidirii Mănăstirii Caraiman. Minunile Maicii Domnului.

–         Rugăciunea pentru cei răi.

–         Naşterea; părinţii; la familia Puiu.

–         Al Doilea Război Mondial; la boierul Buţureanu.

–         Viziunile cu Măicuţa Domnului.

–         La mănăstire.

–         Prigoana comunistă: în lagăr, la Iaşi; la Periprava.

–         Părintele Diomid; evadarea din închisoare.

–         10 ani pustnic în munţi.

–         Muncitor la Iaşi.

–         Înţelepciunea e pacea.

–         Importanţa iertării.

–         După 1989, ieromonah.

–         1995: accident vascular cerebral; paralizează.

–         Viziunea Maicii Domnului; minunea dumnezeiască, vindecarea şi misiunea.

–         Rugăciunea.

+ Câteva fotografii cu mănăstirea şi cu părintele.

22. MIRCEA  HORIA  SIMIONESCU23.01.1928 – 18.05.2011 (înmormântat în 20.05.2011, Cim. Bellu, fig. 112) [2003-2004; 90 min., prelucrate – 20.000 de caractere, publicate în România literară, în 2004; + 90 min. neprelucrate]

–          Lenevia. Nocturnele.

–          Lectura ca plăcere.

–          Gratuitatea.

–          Suprarealismul minţii noastre.

–          Pietroşiţa.

–          Însoţirile şi ocolişurile.

–          Kitsch-ul, categorie artistică.

–          Cititorul trebuie să fie şi el un profesionist.

–          Viaţa e ca o frază…

–          Căile vieţii şi ale literaturii.

–          Comunicarea.

etc.

Cu Mircea Horia Simionescu si Dorina Simionescu

Cu Mircea Horia Simionescu si Dorina Simionescu

23. PROFIRA  STOICESCU – 25. VII. 1904 – 30. VI. 2003  [2000-2003; aprox. 2730 de minute de convorbiri]

–          Născută Botez; înrudiri Albrich, Alexandrescu-Guranda, Baron, Băicoianu, Bălănescu, Bianu, Cantacuzino, Cuza, Golinski-Goliescu, Pretorian, Stegărescu, Xenopol; relaţia familiei cu prinţul Karagheorghevici.

–         Amintiri din timpul răscoalei din 1907.

–         Copilăria la ţară, la moşie, în Vlaşca; Obedeni, Preajba; conacul din Preajba, salonul; ce era la modă în 1910.

–         Sărbători, obiceiuri: de Crăciun, de Mărţişor; măturatul curţilor, săritul peste foc, Caloianul, Căluşarii, Moşii, Paparudele.

–         Tratamente băbeşti.

–         Copil singuratic, visător; învaţă carte de la 5 ani, de frica morţii.

–         Victoria Bălănescu şi Nicolae Leonard.

–         La Giurgiu; clasele primare; frumuseţea oraşului; Tudor Vianu.

–         Amănunte culinare.

–         Peripeţiile din timpul Primului Război Mondial; singură la Bucureşti; micuţa infirmieră.

–         Melancolie la 16 ani.

–         Liceul la Bucureşti; colege; model de educaţie; licee şi pensioane la Bucureşti.

–         Despre bătăile cu flori, de la Şosea.

–         La teatru; admiraţia pentru Aristide Demetriade.

–         Tramvaie cu cai, birje, cupeuri.

–         Termină liceul la Braşov; profesori, colege, serbări; bacalaureatul.

–         Vacanţe la vila tatălui, de la Predeal; cum a învăţat ungureşte.

–         Regina Maria la Câmpina.

–         Studentă la Facultatea de Litere din Bucureşti; profesori (Caracostea, Dragomirescu, Nicolae Iorga, Take Papahagi); colegi.

–         Serbări de 24 ianuarie, 1 mai, 10 mai, Înălţare etc.

–         Povestea cafelei Marghiloman.

–         Sfânta de la Coriţa.

–         Membră a clubului studenţilor bârseni; dansează în horă cu Corneliu Zelea-Codreanu.

–         Mondenităţi în Bucureştii anilor ‘20-’30; balurile studenţeşti.

–         Curtezanii: Radu Boureanu, Anton Holban, Zaharia Stancu.

–         Prietenia cu Mircea Eliade; întâlnirea la Mănăstirea Pasărea; lungile plimbări în doi; discuţiile din mansardă; decembrie 1925: împreună, cu Moş Ajunul, la Familia Regală, la Patriarhie, la prinţesa Cantacuzino, Octavian Goga, Negoescu etc.; 1926: împreună la Iaşi (acasă la Ionel Teodoreanu; în vizită la redacţia Vieţii româneşti, întâlniri cu Garabet Ibrăileanu, Mircea Simionescu, George Topârceanu); iubirea lui Mircea Eliade, care i-a inspirat Gaudeamus, despre care a scris în Şantier şi care îi va influenţa scrierile ulterioare şi memoriile; despărţirea, la plecarea în India.

–         În 1927, prima vizită în străinătate; cu vaporul, la Constantinopol; prietenia cu prinţul turc.

–         Profesoară la Strehaia, Balcic şi Bazargic.

–         Balcic: Carol Popp de Szathmary şi Regina Maria, la cârciuma lui Mahmut; Principesa Ileana; flori din grădina regală.

–         Mariajul nefericit cu Marcel Tăutu; la Constanţa; boala.

–         Corespondenţa cu Mircea Eliade şi reîntâlnirile; comentarii pe marginea celor scrise de Mircea Eliade despre enigmatica R.

–         Întâlnirea cu doctorul Sergiu Stoicescu; idila; căsătoria.

–         Despre familia Stoicescu; destinul tragic al medicului George Stoicescu; Ana Stoicescu, eleva lui Cortot; Cotty Stoicescu; Virginia Stoicescu.

–         Călătoria în Munţii Retezat; Maria-Magdalena.

–         Carol al II-lea, Zizi Lambrino, Elena Lupescu.

–         Ascensiunea legionarilor; lupta pentru apărarea soţului, director al proaspăt înfiinţatului Spital Elias.

–         Oroarea de extremele politice.

–         Prietenia cu prinţesa Martha Bibescu; vizite la Mogoşoaia; târziu după război, reîntâlnire la Paris.

–         Amintiri despre: Haig Acterian, Aldulescu, Maria Antonescu, Costache Antoniu, Ana Aslan, familia Avakian, fam. Averescu, Baraschi, Batzaria, Eliza Brătianu, dr. Bruckner, fam. Buzdugan, d-na Calcăntraur, Nicolae Cartojan, fam. Cazaban, fam. Ciorănescu, fam. Creţu, dr. Danielopolu, Al. Finţi, Galbageari, Smaranda Gheorghiu, Ştefan şi Valentin Gheorghiu, dr. Giengold, Veturia Goga, Émile de Hillerin, Lida Ianculescu, Zoica Ioanovici, Ada Iosif, Grigoriţă Iunian, Letiţia Kendi, Kraft, fam. Lahovary, Dinu Lipatti, dr. Livaditti, Nicolae Malaxa, Nuţi Mateescu, fam. Meţianu, Istrate şi Stanca Micescu, Mihalescu, Tudor Muşatescu, amiralul Onceanu, George-Emil Palade, fam. Papazoglu, Ion Pavel, amiralul Păiş, fam. Pleşoianu, Valerica Popazu, Veronica Porumbacu, fam. Proca, moşierul Rădulescu, Mihail Sadoveanu, fam. Stanca, fam. Suţu, Constantin Tănase, fam. Tătărescu, Păstorel Teodoreanu, Sorana Ţopa, Grigore Vasiliu-Birlic, Eva Vântu, Coco Vidraşcu, Petrişor Viforeanu, Ion Voicu, George Vraca, Maria Zagora.

–         Naşterea unicului fiu, Călin Stoicescu, apreciatul chimist de mai târziu.

–         Dr. Sergiu Stoicescu, medicul protipendadei.

–         Casa din Piaţa Orbescu şi apartamentul cu 10 camere din Ştirbei-Vodă.

–         Restaurante bucureştene; magazine de lux; Piaţa de Flori; grădini de vară (la Pariziana).

–         Biserici; parfumul vechiului Bucureşti; plimbări autumnale.

–         Lumea mondenă a anilor ‘30-’40; sărbători, sindrofii.

–         Premoniţiile.

–         Crucea Albastră; Regina-mamă Elena; Mihai Antonescu.

–         Al Doilea Război Mondial; soră de caritate; în refugiu la Sinaia (Pensiunea Catargiu).

–         Instaurarea regimului comunist; daţi afară din casă; urmăriţi de Securitate.

–         Ratarea şanselor de a fugi din ţară.

–         Primul Festival George Enescu; trandafirul lui Herbert von Karajan; Zubin Mehta.

–         Dezagregarea unei lumi.

–         În actualitate.

+ Aprox. 80 de fotografii de epocă din arhiva Profira Stoicescu; fotografii din timpul convorbirilor; cópii după o serie de scrisori trimise de Rica Botez lui Mircea Eliade, în India; jurnalele Profirei Stoicescu; scrierile doctorului Sergiu Stoicescu; documente din arhiva familiei Stoicescu; arbori genealogici; corespondenţa dintre dr. Sergiu Stoicescu şi doamna Băicoianu; jurnalul talentatei pianiste, Ana Stoicescu, eleva lui Alfred Cortot – scris în limba franceză (1909-1946); fotocópii după dedicaţiile dăruite, de către Mircea Eliade, Ricăi Botez.

Dedicatie de la Profira Stoicescu, 30 aprilie 2001

Dedicatie de la Profira Stoicescu, 30 aprilie 2001

24. MARIA  STRĂJESCU 1924-2008 [2003-2004; 250 min.]

–          Strămoşii Bărbuleşti din Poiana. Barbu, 105 ani. Stan şi Maria Bărbulescu. Rudenia cu: actorul Constantin Bărbulescu, medicul Nicu Bărbulescu, fam. Ţenţea, actorul Puiu Călinescu etc.

–          Tatăl, Dumitrache Bărbulescu: proprietar de uzină metalurgică la Galaţi; produce cel mai mare clopot din ţară. Notabil liberal. Arbitru al eleganţei.

–          Mama, nepoata bogatului Ion Hagi-Ştefănescu. Luna de miere la Peleş (Dumitrache, amic cu intendentul Soare).

–          Galaţiul interbelic.

–          Liceul ortodox, apoi cel comercial.

–          Academia Comercială, la Bucureşti.

–          Soţul, Dinu Străjescu, ofiţer de cavalerie; a luptat, în cel de-al Doilea Război Mondial, până la Stalingrad şi Berlin. Înrudiri: Codrescu, Makarovitsch, Mavrogheni, Rosetti, Urechia, academicianul Constantin C. Iliescu etc.

25. CONSTANTIN  ŢOIU 1923-2012 [2003; 160 min., prelucrate parţial – 17.500 de caractere]

(un fragment publicat în România literară, 2003; republicat pe blogul Poiana Moșnenilor, 2012)

–          Semnele viitorului scriitor: nea Garabet, profesorul Landry.

–          Mama, Ifigenia Ioannis, care a văzut un înger.

–          Liceul Meşota, la Braşov.

–          Stilizări la Editura de Stat. Disidenţa mentală.

–          Alexandru Macedon… ski.

–          Poveşti proletcultiste. A. Toma şi buzunarul salopetei de muncitor.

–          Arghezi, vânzător de cireşe.

–          Succesul Galeriei….

–          Petru Dumitriu, Ion Negoiţescu, Marin Preda.

–          Nebunia scrisului. Îngerul de pe umăr.

–          Geniul şi literatura.

–          Văzul scriitoricesc.

–          Găştile din lumea literară.

–          Egalitatea nu există.

–          Redactor la Secolul 20. Paul Georgescu.

–          Conflictul cu Popescu-Dumnezeu.

–          Propunerea de a colabora cu Securitatea.

–          Ticurile scriitorului.

–          Magiile interioare şi “ţicneala” scriitorului.

–          Destinul, o punere de acord.

–          Singurătatea populată.

–          Muzeul cuvintelor.

26. HARRY-DORU VASILESCU von KRAUS

–          Leagănul familiei: Poiana, lângă Slobozia.

–          Bunicul Mihail Vasilescu, croitorul elitei ialomiţene.

–          Înrudirea cu neamul Bărbuleştilor.

–          Tatăl, Constantin M. Vasilescu: la 15 ani, pe vasul comercial Bucegi al lui Ionescu-Johnson (face de două ori ocolul Pământului); absolvent al Şcolii de Pilotaj de la Tecuci (aduce avioane de la Liverpool); apropiat al lui Vintilă Brătianu; inspector financiar la Braşov; adevărat don Juan.

–          Ceremonia unei înmormântări săseşti.

–          Baluri la Codlea.

–          C. M. Vasilescu-Doru se căsătoreşte cu Rosa von Kraus-Tamàs, fiica lui Thomas von Kraus-Tamàs, fostul şef al Grădinilor Imperiale de la Viena, în timpul Împăratului Franz-Josef I, proprietar de sere la Codlea, furnizor al Casei Imperiale şi, după Primul Război Mondial, furnizor al unor mari florării din Bucureşti.

–          Stema familiei.

–          Vasilescu-Doru construieşte, la Codlea, cele mai performante sere din Europa; inventează serele pe roţi; primul cultivator de frezii din ţară; mirarea olandezului.

–          Furnizor al Casei Regale; C. M. Vasilescu-Doru la Peleş.

–          Regina-Mamă Elena şi Principesa Ileana la Codlea; alte personalităţi în vizită.

–          Naţionalizarea din 1953; evacuaţi.

–          Harry Vasilescu-Doru: Şcoala Regală de Horticultură la Curtea de Argeş; exmatriculat; lucrează pe litoral şi la Bucureşti; pune bazele unor noi sere, la Otopeni.

–          Venera Vasilescu: campioană la ciclism și motociclism.

–          Dumnezeu e… casier.

+ Fotografii de epocă din arhivele Vasilescu și von Kraus; extrasuri din Cartea de Onoare a Serelor C. M. Vasilescu-Doru, de la Codlea.

Alte convorbiri cu:

27. Lucian BOIA (publicat în România literară, 2004)

28. Angela MARINESCU (publicat în România literară, 2004)

29. Arhim. Petroniu TĂNASE (convorbire înregistrată la Schitul Prodromu, de la Muntele Athos, în 2004 şi publicată în Lumea credinţei, 2005).

Proiectul „Memoria elitelor româneşti”

În 2009-2010, în cadrul Şcolii Doctorale de Istorie, am beneficiat de o bursă de cercetare în cadrul Centre de Recherches en Histoire du XIXe Siècle, de pe lângă Universităţile Paris I Panthéon – Sorbonne şi Paris IV Sorbonne. Coordonatorul acestui stagiu a fost profesorul Eric Mension-Rigau, colaborator al lui Pierre Chaunu şi specialist în istoria aristocraţiei franceze contemporane. Eric Mension-Rigau este autorul mai multor cărţi despre educaţia din familiile aristocratice, despre relaţia dintre aristocraţie şi cler, despre strategiile de legitimare, uzanţele sociale, mentalităţi şi forme de transmitere a memoriei[1].

Într-una dintre cărţile lui Eric Mension-Rigau, L’enfance au château, am găsit un instrument de lucru pe care autorul şi-a fundamentat mai multe dintre lucrările sale: este vorba despre un chestionar adresat descendenţilor aristocraţiei franceze, prin care aceştia sunt rugaţi să răspundă la o serie de întrebări legate în special de educaţie, de perioada de formare şi de alte aspecte ale copilăriei şi adolescenţei. Chestionarul, care are 6 capitole şi numără aprox. 100 de întrebări, a fost realizat cu sprijinul profesorului Jacques Revel, coordonatorul tezei de doctorat a lui Eric Mension-Rigau, la École des Hautes Etudes en Sciences Sociales, şi a fost distribuit, pe parcursul a doi ani, în 1000 de exemplare, descendenţilor aristocraţiei franceze. Rata de răspuns a fost ridicată, peste 40%, iar mărturiile adunate reprezintă un bogat material documentar, utilizabil în scrierea istoriei aristocraţiei franceze, în descrierea mentalităţilor unui grup social şi în completarea unui tablou mai amplu de istorie socială.

Lectura chestionarului realizat de Eric Mension-Rigau şi discuţiile purtate cu el m-au determinat să iau în calcul posibilitatea alcătuirii unui chestionar adaptat mediului românesc. Am fost motivat de mai multe argumente:

a) Studiul boierimii din Moldova şi Ţara Românească suferă încă de lipsa unor abordări fundamentate din punct de vedere metodologic, care să treacă dincolo de cadrul restrâns al alcătuirii unor spiţe de neam şi să aprofundeze privirea asupra resorturilor interne ale unui grup social, asupra mentalităţilor, tradiţiilor, transmiterii memoriei etc. Dacă lucrările de pionierat ale unor Mihai Cantacuzino[2], Costandin Sion[3] sau Octav-George Lecca[4] sunt mai degrabă surse literare utile pentru cercetarea mitologiilor genealogice, lucrările de genealogie aplicată de la finele secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea ignoră aproape cu desăvârşire mentalităţile şi forul privat[5]. După absenţa forţată din timpul regimului comunist, studiile de genealogie au reapărut după 1989, în special graţie eforturilor Institutului de Genealogie şi Heraldică Sever Zotta din Iaşi, coordonat de Ştefan S. Gorovei[6]. Studii genealogice erudite şi detaliate, dar foarte strict circumscrise ştiinţei genealogice, a realizat Mihai-Sorin Rădulescu[7]. O încercare de sinteză monumentală, de talia tentativei eşuate dar extraordinar de valoroase a lui Ştefan D. Grecianu (Genealogiile documentate ale familiilor boiereşti), şi de extindere a paletei tematice este enciclopedia istorică, genealogică şi biografică Familiile boiereşti din Moldova şi Ţara Românească a lui Mihai Dim. Sturdza, din care au apărut deocamdată doar primele două volume, care se opresc la litera B[8]. Alte istorii de familie au fost publicate de către descendenţi ai unora dintre familiile boiereşti[9]. Poate că mai multe detalii despre mentalităţile boiereşti transpar din câteva cărţi de memorii, scrise de descendenţi ai familiilor istorice[10]. În fine, unele cărţi de convorbiri reprezintă, la rândul lor, o bogată sursă documentară[11].

În toate aceste cazuri lipseşte, însă, încercarea unei sinteze care să deceleze mecanismele subtile ale distincţiei, ale transmiterii memoriei, ale mitologiilor genealogice şi ale imaginii de sine a descendenţilor boierimii. Cărţile de genealogie se concentrează aproape întotdeauna pe filiaţiile propriu-zise şi pe aspectele de istorie politică. Memoriile şi cărţile de convorbiri livrează, de cele mai multe ori, informaţii brute care nu beneficiază de comentarii şi interpretări istorice, sociologice sau antropologice.

b) Genealogia şi istoria familiei au nevoie, şi la noi, să utilizeze instrumente de investigare moderne şi să se deschidă către interdisciplinaritate.

c) Alcătuirea chestionarului nu vine pe un teren nou pentru mine. Sunt eu însumi posesorul unei arhive de istorie orală de aprox. 250 de ore de convorbiri cu zeci de personalităţi ale vieţii culturale româneşti. Unele dintre aceste interviuri au fost deja publicate (Corneliu Axentie, Barbu Brezianu, Ion Irimescu etc.), iar convorbirea cu Alexandru Paleologu a apărut ca volum de sine stătător[12]. Fără să constituie o bază de date suficientă, această arhivă este un punct de plecare foarte util şi beneficiază de două avantaje importante: în primul rând, proporţia de descendenţi ai boierimii este, în arhiva mea, mult mai mare decât în uriaşa arhivă de istorie orală a Fundaţiei Academia Civică (axată pe mărturiile despre represiunea comunistă) sau decât în arhiva Victoriei Dragu Dimitriu (care se concentrează nu atât pe istoriile de familie, cât pe legătura celor intervievaţi cu istoria oraşului Bucureşti); în al doilea rând, istoria de familie, amintirile genealogice şi comentariile pe marginea mentalităţilor specifice ale descendenţilor familiilor boiereşti ocupă o parte semnificativă din convorbirile pe care le-am realizat în perioada 1999-2010.

d) Chestionarea descendenţilor actuali îmi oferă, de asemenea, accesul către imaginarul genealogic al unor familii de care genealogiştii români nu s-au ocupat până acum şi despre care nu s-a publicat nimic (în această situaţie se află foarte multe familii care aparţin boierimii mici şi mijlocii).

e) Există încă numeroase arhive de familie care nu sunt accesibile nici publicului larg, nici cercetătorilor. Niciun studiu serios despre boierime nu se poate baza numai pe documentele din arhivele publice, atâta timp cât unul dintre elementele definitorii ale oricărei nobilimi este recursul documentat la memorie şi grija pentru păstrarea urmelor memoriale. Mai mult, există monografii de familie care circulă în circuitul închis al descendenţilor dintr-un strămoş comun. Aceste monografii nu respectă, poate, întotdeauna cu rigoare regulile cercetării istorice, dar sunt, aproape de fiecare dată, tezaure de memorie, cu atât mai valoroase, pentru istoricul imaginarului, cu cât sunt redactate, în general, de către membri ai familiilor respective.

f) Strângerea de date prin aceast chestionar are şansa să nască o arhivă care să faciliteze accesul istoricului către o zonă aproape imposibil de cercetat prin mijloacele convenţionale: arhivele private şi, dincolo de acestea, atitudinile personale şi universul intim familial.

 

Există, desigur, şi dificultăţi pe care un astfel de demers le ridică:

a) Există riscul inadecvării, prin aplicarea unei metode utilizate în Franţa, asupra descendenţilor boierimii române, care prezintă numeroase diferenţe faţă de aristocraţia franceză.

b) Dificultatea distribuirii chestionarelor. România nu are o asociaţie a boierimii, aşa cum Franţa are celebra Association de la Noblesse Française (ANF). Nu există un echivalent românesc al Bottin mondain şi nici măcar publicaţii mondene care să se ocupe în mod special de descendenţii boierimii. Descoperirea acestor descendenţi trebuie făcută empiric, din aproape în aproape şi pe baza recomandărilor personale.

c) Destinatarii şi interlocutorii mei aparţin unui mediu pentru care discreţia este una dintre valorile fundamentale. Un chestionar de acest tip poate fi considerat indiscret şi poate fi respins din această cauză.

d) O categorie socială căreia i-au fost confiscate averile, ai cărei membri au fost încarceraţi în timpul regimului comunist şi au plecat, în număr mare, în străinătate, s-ar putea să fi pierdut cea mai mare parte din patrimoniul ei memorial.

e) Lungimea chestionarului (despre care vom vorbi mai jos) i-ar putea speria pe eventualii subiecţi, iar caracterul „deschis” al întrebărilor va limita analiza statistică a rezultatelor.

f) Nu în ultimul rând, dificultăţile logistice sunt şi ele importante. Această cercetare trebuie susţinută din resurse proprii, beneficiind doar de sprijinul moral al Institutului de Genealogie şi Heraldică Sever Zotta din Iaşi.

Luând în calcul toate impedimentele, am decis totuşi că urgenţa primează. Dacă documentele din arhivele publice pot fi oricând consultate, mărturiile inedite ale oamenilor riscă în orice moment să se piardă pentru totdeauna, iar arhivele de familie să se risipească. Oricât de dramatic sau de clişeizat ar suna, este o luptă contra cronometru a memoriei contra uitării, luptă în care istoricul este obligat să se implice, spre a nu rata (deşi este deja destul de târziu) şansa de a beneficia de aceste mărturii valoroase prin ele însele, dar şi prin modul ştiinţific în care ele pot fi obţinute şi prelucrate.

Păstrând aproape modelul chestionarului francez, am început treptat să mă desprind de el. În primul rând, pentru mine nu educaţia era punctul central de interes, ci imaginarul genealogic, strategiile distincţiei şi ale legitimării sociale, strategiile de transmitere a memoriei. În timpul redactării s-au ivit, însă, noi şi noi întrebări. Am hotărât, în ciuda unor recomandări avizate, să includ în chestionar toate întrebările care mi s-au părut relevante pentru trasarea portretului descendenţilor contemporani ai boierimii române. Dacă Jacques Revel caracteriza chestionarul realizat de Eric Mension-Rigau drept „interminabil”[13], materialul meu a ajuns să fie de aprox. 4 ori mai lung (22 de capitole, cu peste 300 de întrebări). Mi-am asumat însă riscul de a-mi înspăimânta destinatarii, din dorinţa de a nu rata nicio temă esenţială.

Bazându-mă pe propriile convorbiri cu descendenţi ai boierimii, pe alte convorbiri publicate şi pe lucrări româneşti de genealogie, am încercat să adaptez întrebările specificităţilor boierimii române şi să ating cât mai multe probleme relevante. Prima variantă a chestionarului am denumit-o „Memoria boierimii” şi am prezentat-o la Congresul de Genealogie de la Iaşi, în mai 2010. Treptat, am înţeles că lungimea chestionarului îi împiedica pe mulţi corespondenţi să-mi răspundă, aşa că am realizat şi o formă rezumată a chestionarului, aceea pe care o voi publica şi aici. Şi numele l-am modificat în „Memoria elitelor româneşti”, pentru că demersul meu nu se poate rezuma la descendenţii familiilor boiereşti, fără a lua în considerare alte segmente ale elitei româneşti: marea burghezie, dinastii intelectuale, moşneni şi răzeşi.

ANF înregistrează, în Franţa, în jur de 3000 de familii cu ascendenţă nobilă demonstrabilă. E. Mension-Rigau a ales să trimită 1000 de chestionare, aşadar s-a adresat unei treimi din nobilimea certificată în Franţa şi a primit 464 de răspunsuri.

În Moldova şi Ţara Românească nu putem identifica, începând cu secolul al XV-lea şi terminând cu secolul al XIX-lea, mai mult de 500 de familii boiereşti proprietare de mari moşii, care au jucat un rol istoric important, care s-au menţinut pe mai mult de una-două generaţii în dregătorii importante şi care au fost recunoscute de arhondologii şi de genealogiştii români. Nu intră, desigur, în discuţie moşnenii şi răzeşii (oameni liberi proprietari de pământ, din care multe familii boiereşti descind, dar cu care boierimea nu s-a confundat niciodată)[14] şi nici sutele de boieriri din secolul al XIX-lea, care apar, spre exemplu, în Arhondologiile Ţării Româneşti de la 1837, editate de Paul Cernovodeanu şi Irina Gavrilă[15]. După consultări cu Dnii Neagu Djuvara, Mihai Dim. Sturdza şi Ştefan S. Gorovei, am ajuns la concluzia că nu există probabil mai mult de 200 de familii boiereşti care să mai aibă descendenţi recunoscuţi în prezent. Se adaugă celelalte familii, din marea burghezie şi din alte segmente ale elitei româneşti. Pentru că numărul familiilor cu ascendenţă nobilă sau notabilă este oricum mult mai mic decât în Franţa[16], am hotărât să le trimit câte un exemplar din Chestionarul Memoria boierimii (apoi Memoria elitelor româneşti) tuturor acelor descendenţi pe care voi putea să îi identific şi cărora voi reuşi să le aflu contactele. Dacă în Franţa, unde există o asociaţie a nobilimii, identificarea destinatarilor nu s-a putut face decât în mod empiric[17], cu atât mai mult nu puteam proceda altfel în cazul descendenţilor elitelor româneşti.

Ancheta se află în plină desfăşurare. Am distribuit chestionarele, în ţară şi în străinătate (Franţa, Elveţia, Germania, Austria, Marea Britanie, S.U.A., Canada, Olanda, Italia, Finlanda, Australia etc.). În noiembrie 2012 pot prezenta următoarea situaţie intermediară:

–         mărturii ale unor descendenţi ai boierimii aflate în arhiva mea personală de convorbiri, înainte de redactarea chestionarului: 15

–         chestionare distribuite (prin poştă, e-mail sau înmânate personal): peste 250

–         numărul familiilor din vechea elită românească din care fac parte destinatarii şi a căror amintire este păstrată de către aceştia: cca. 150

–         răspunsuri primite până în prezent: 57

–         promisiuni ferme de completare a chestionarului: 50

–         pe lângă răspunsurile la chestionar, am mai primit: arbori genealogici (mulţi dintre ei inediţi); fotografii inedite de familie; câteva blazoane de familie; monografii inedite de familie (destinate exclusiv membrilor familiilor respective); texte memorialistice inedite; câteva documentare de familie nedifuzate, care evocă lumea boierească.

–         corespondenţa purtată în aceşti ani poate prezenta şi ea interes documentar.

Proiectul continuă şi sper ca volumul de informaţie pe care îl voi acumula să-mi permită scrierea unei sinteze dedicate memoriei de familie şi descendenţilor actuali ai vechilor elite româneşti.


[1] Dintre lucrările sale, amintesc: L’enfance au château. L’Education familiale des élites françaises au XXe siècle, Paris, Éditions Rivages-Payot, 1990; Aristocrates et grands bourgeois. Education, traditions, valeurs, Paris, Plon, 1994 / Pluriel, 1996 / Perrin, 1997; Danse avec l’Histoire (împreună cu Pierre Chaunu), Paris, De Fallois, 1998; La vie des châteaux, Paris, Perrin, 1999; Le donjon et le clocher. Nobles et curés de campagne de 1850 à nos jours, Paris, Perrin, 2003.

[2] Mihai Banul Cantacuzino, Genealogia Cantacuzinilor (publicată şi adnotată de N. Iorga), Bucureşti, Institutul de Arte Grafice şi Editură „Minerva”, 1902.

[3] Costandin Sion, Arhondologia Moldovei, Bucureşti, Editura Minerva, 1973.

[4] Octav-George Lecca, Familiile boiereşti române (după izvoare autentice), Bucureşti, Libra, Muzeul Literaturii Române, f.a.

[5] De exemplu: Ioan C. Filitti, Arhiva Gheorghe Grigore Cantacuzino, Bucureşti, Instit. de Arte Grafice Carol Göbl, 1919; Nicolae Iorga, Documente cu privire la familia Callimachi, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice şi Editură „Minerva”, 1902; Constantin George Mano, Documente din secolele al XVI-lea – XIX-lea privitoare la familia Mano, Bucureşti, Tipografia Curţii Regale, F. Göbl Fii, 1907; Grigore P. Olănescu, Arborele genealogic al familiei Olănescu, f.l., 1903; Albumul familiei Cantacuzino, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice „Minerva”, 1902; Cartea neamului Calmăş din Moldova, zis Callimachi, Vălenii de Munte, Tipografia „Neamul Românesc”, 1910 etc.

[6] Institutul a tipărit, începând cu anul 1994, 12 volume ale revistei Arhiva Genealogică şi a publicat numeroase alte lucrări de genealogie şi heraldică.

[7] Dintre lucrările acestuia, cele mai importante sunt: Genealogii, Bucureşti, Editura Albatros, 1999; Genealogia românească. Istoric şi bibliografie, Brăila, Muzeul Brăilei, Editura Istros, 2000; Memorie şi strămoşi, Bucureşti, Editura Albatros, 2002; În căutarea unor istorii uitate, familii româneşti şi peripluri apusene, Bucureşti, Editura Vremea, 2011.

[8] Mihai Dim. Sturdza (coordonator şi coautor), Familiile boiereşti din Moldova şi Ţara Românească. Enciclopedie istorică, genealogică şi biografică, vol. I, Bucureşti, Editura Simetria, 2004; vol. II, Bucureşti, Editura Simetria, 2011.

[9] Dintre aceste lucrări, menţionăm: Constantin Bălăceanu-Stolnici, Cele trei săgeţi. Saga Bălăcenilor, Bucureşti, Editura Eminescu, 1990 şi Saga baronilor Du Mont. Nouă secole de istorie europeană, Bucureşti, Editura ALL, 1995; Nicolae Şt. Noica, Neamul Noica, Bucureşti, Editura Cadmos, 2009; Neagu Djuvara, Ce au fost boierii mari în Ţara Românească? Saga Grădiştenilor (secolele XVI-XX), Bucureşti, Editura Humanitas, 2010-2011.

[10] De exemplu: Gh. Jurgea-Negrileşti, Troica amintirilor. Sub patru regi, f.l., Ed. Cartea Românească, 2002; Luli August Sturdza, …aşa s’au întâmplat, aşa le-am însemnat… ţie, care le citeşti, Bucureşti, Editura Anima, 2001; Gheorghe Boldur-Lăţescu, Memorii. Patru generaţii, Bucureşti, Editura Universal Dalsi, 2008; Scarlat Callimachi, La răscruce de vremuri, Bucureşti, Editura Anima, 2009 (acesta este un roman cu un puternic caracter autobiografic).

[11] Dintre acestea, cea mai interesantă prin bogăţia informaţiilor ni se pare a fi seria publicată de Victoria Dragu Dimitriu: Poveşti ale Doamnelor din Bucureşti, Bucureşti, Editura Vremea XXI, 2004; Poveşti ale Domnilor din Bucureşti, Bucureşti, Editura Vremea, 2005; Alte Poveşti ale Doamnelor şi Domnilor din Bucureşti, Bucureşti, Editura Vremea, 2006; Poveştile unui Domn din Bucureşti. Dinu Roco, Bucureşti, Editura Vremea, 2007; Doamne şi Domni la Răspântii Bucureştene, Bucureşti, Editura Vremea, 2008.

[12] Alexandru Paleologu în dialog cu Filip-Lucian Iorga, Breviar pentru păstrarea clipelor, Bucureşti, Editura Humanitas, 2005.

[13] Jacques Revel, Présentation, în Eric Mension-Rigau, L’enfance au château. L’éducation familiale des élites françaises au XXe siècle, Paris, Éditions Rivages/Histoire, 1990, p. XIII.

[14] Nu suntem de acord însă nici cu denumirea de „ţărani liberi” acordată acestei categorii. Din punctul de vedere al libertăţii personale, al proprietăţii asupra pământului, al dreptului de a purta arme şi chiar al înrudirilor, este evident că moşnenii şi răzeşii constituie o categorie socială de sine stătătoare şi că pot fi echivalaţi mai degrabă cu o „nobilime populară” similară şleahticilor poloni, decât cu o aşa-zisă „ţărănime liberă”. Această poziţie a fost adoptată atât de către Constantin Giurescu (Despre boieri şi despre rumâni, Bucureşti, Ed. Compania, 2008), cât şi de către Dinică Ciobotea, singurul autor al unei sinteze despre istoria moşnenilor (Istoria moşnenilor, vol. I, 1829-1912, Iaşi, Ed. Tipomoldova, 2010).

[15] Dispariţia marii majorităţi a familiilor boierite prin dregătorii, în secolul al XIX-lea, din rândul boierimii (dacă vor fi fost vreodată considerate ca aparţinând cu adevărat boierimii) este fulgerătoare, încă de la prima generaţie şi demonstrează fragilitatea boieririi instituţionalizate.

[16] Totuşi, foarte important, numărul descendenţilor familiilor boiereşti din Moldova şi Ţara Românească (în linie directă masculină sau prin femei) este mult mai mare decât consideră, în general, publicul larg sau chiar o parte a istoricilor. Un exemplu elocvent în acest sens este cartea de convorbiri Amurgul nobililor de Doina Tudorovici (Editura PRO, f.l., 1998). În Cuvântul înainte al unei cărţi în care includea – lucru, de altfel, lăudabil – câteva scurte mărturii oferite de 21 de descendenţi ai boierimii, autoarea nota cu naivitate: „Sper din tot sufletul că nu am omis nici una din familiile boiereşti în care mai există cel puţin un supravieţuitor” (p. 13).

[17] Eric Mension-Rigau, Aristocrates et grands bourgeois, Paris, Perrin, 2007, p. 11.

Paul Străjescu (1848-1887), primar şi deputat de Roman

Paul P. Străjescu (1848-1887), fiul serdarului Petre (Petrachi) Străjescu şi al Eugeniei Mavrogheni (sora după tată a ministrului Petre Mavrogheni) a fost judecător şi avocat, primar al oraşului Roman (1876), deputat liberal în două legislaturi (1883-1884). A fost căsătorit cu Olimpia Makarovitsch, fiica lui Vasile (1810-1891, fiul lui Ion Makarovitsch şi al Ecaterinei Haşdău) şi a Ruxandrei (1815-1868, născută Kuharsky).

Necrologul lui Paul Străjescu din ziarul „Romanu” (director Emanuel Arghiropol), Anul VIII, no. 11, duminică 15 februarie 1887:

Paul P. Străjescu

S’a născut la Iassy în anul 1848 luna Noemvrie în 22 zile, din părinţi: Petru Străjescu coborâtor al unei vechi şi ilustri familii, recunoscute în Istoria ţerei, şi Eugeniea Mavrogheni, sora Dlui Petru Mavrogheni, plenipotenţiar al ţerei la Wiena.

Încă de mic, Paul Străjescu arăta predisposiţiuni de inteligenţă şi energie. Caractere de acestea, de la început, nu sunt statornice. De aceia, Paul Străjescu nu avu un şir regulat de studii: aci în pensionate private, aci în şcoale publice şi în cele din urmă în şcoala de Cadeţi de la Iassy. Însă nu cariera militară era destinată spiritului său, care căta a se desvolta şi a lucra în deplină libertate. Pentru aceia îl găsim mai târziu figurând în magistratura ţerei; întâi ca judecător de pace la Ploesci, apoi membru supleant pe lângă Tribunalul de Roman.

Dacă Străjescu, urmă a acestui început, desigur ar fi ajuns departe, dar nu era dat lui de a sta într-un cerc restrâns, el a vroit deplina libertate şi nu întârzie de părăsi magistratura, îmbrăţişând cariera de advocat.

Era în anul 1872 când, bucurându-se deja de o bună opiniune, se căsători cu Olimpia Macarovici, una din fiicele celei mai vechi şi onorabile familii din Roman. De aice, Străjescu se stabili cu totul în Roman.

Nu târziu, căpătând încrederea Romaşcanilor, fu ales în 1876 primar al oraşului Roman. Aceasta este una din cele mai frumoase epoce ale vieţii sale. În această calitate, Străjescu a avut ocasiunea să-şi pună la lucru toate predisposiţiunile sale, care avură de resultat nenumărate îmbunătăţiri de la care a şi pornit progresul dobândit până astăzi în reformarea şi propăşirea oraşului Roman.

Pe timpul resbelului din 1877, Străjescu fiind primare şi comandant al gardei civice, devenise în acelaşi timp omul cel mai filantrop, împărţind timpul său între datoriile funcţiunilor sale şi căutarea şi ajutarea bolnavilor militari care se internau în spitalul anume înfiinţat în Roman pentru acest sfârşit. Acestui zel, Străjescu datoreşte decoraţiunile: Sf. Ana rusească, Tacova serbească, Apărătorii Independenţii şi Steaua României în gradul de oficier.

Pe urmă în 1883 şi în 1884, Străjescu fu succesiv onorat cu sufragiile alegătorilor colegiului II din Roman, alegându-l deputat, demnitate în care a şi rămas până la sfârşitul său.

Dar dacă Străjescu avea acestea în partea vieţii sale publice, avea cu mult mai multe calităţi în viaţa sa privată. Onest şi strict în toate afacerile sale; prietinos şi îndatoritor pentru toţi; un părinte de familie din cei mai iubitori şi vrednici de imitat. Era stimat şi iubit atât în familie cât şi în societate, unde el era pe atâta de vesel, atrăgător, pe cât şi de folos pentru toţi şi în toate împrejurările.

Când cineva a avut fericirea de a-şi îndeplini cu atâta succes şi bună voinţă misiunea sa în lume, poate să treacă în viaţa sfârşirei, fără să zică că a murit, căci faptile lui îl ţin în viaţă pentru totdeauna.

Moartea

Paul P. Străjescu era un om corpolent, de o înfăţoşare bărbătească, cu privirea vie şi blândă, o figură deschisă, pe care se citea inteligenţa şi energia: vesel cu un exterior complectamente plăcut.

Nimic în persoana lui nu lăsa să se bănuească germenul vreunui morb şi cu atâta mai puţin ceva care să merite o temere serioasă. Acuma doi ani, un început de suferinţă fizică, al cărei caracter nu se putea determina, sili pe Străjescu a începe o cură care îl obliga de a merge doi ani de-a rândul la băile de la Slănic. Ori că tratamentul de la aceste băi – asupra cărora se tânguea el cătră amicii săi – nu se potrivea cu caracterul boalei sale, ori că obosala peste măsură a necontenitelor sale drumuri, contribuiră la a-i accentua o adivărată boală, care se manifesta, de un timp încoace, prin o îngălbineală a figurei şi prin o grea respirare. Încă în sara de 27 Decemvrie anul trecut, el ne înveselea pe toţi cu presenţa sa de spirit obiciniuită, la balul Societăţei de binefaceri Caritatea.

La 23 Ianuarie anul curent, s-a dus la Bucuresci, luând parte la lucrările Camerei, de unde s-a întors la Roman într-o stare deplorabilă, în dimineaţa a 6-a a curentei, iar Duminică 8 Februarie 1887, la orele 11 noaptea, a încetat din viaţă în mijlocul familiei neconsolate, sprijinit de braţul soţiei sale sdrobite de durere şi încunjurat de 5 copii mici, a căror privire storcea lacrimi din ochii cei mai împietriţi.

După Moarte

Îndată ce se răspândi trista ştire despre încetarea din vieaţă a domnului Paul Străjescu, toată familia, din diferitele părţi ale ţerei, amicii şi notabilităţile din localitate sosiră şi se grăbiră a aduce condoleanţile lor dureroase doamnei Olimpia Străjescu. Cel întâi şi mai de aproape sârguitor a fost domnul deputat Andrei Vizanti, care a contribuit prin o neobosită vigilenţă la pompa înmormântărei  şi la mângâerea familiei.

Iată şi telegramile sosite imediat:

Telegrame

Via Florica, 10 Februarie

Domnului Andrei Vizanti

Rog fii interpretul meu lângă nenorocita d-na Străjescu, căria presint condolenţele mele şi să-i spui că astăzi nu pot face mai mult decât să iau o vie parte la durerea D-nei.

I. C. Brătianu

 

Bucureşti, 9 Februarie

D-lui Deputat Andrei Vizanti

În numele biroului Adunărei, sunteţi rugat a-l representa la înmormântarea regretatului nostru coleg, Paul Străjescu, asociindu-vă şi pe toţi deputaţii de Roman ce se vor afla în localitate. Vă anunţ, totodată, că Ministerul Financelor a dat ordin Casierului Roman de a libera suma de 3000 lei pentru cheltuielile de înmormântare.

Preşedinte D. Lecca

 

Bucureşti, 9 Februarie

Doamnei Olimpia Străjescu,

Adunarea Deputaţilor, adânc mişcată la ştirea despre încetarea din viaţă a soţului dv., Paul Străjescu, a însărcinat pe Biuroul său de a vă esprima din parte-i cele mai vii şi profunde regrete pentru această pierdere mult dureroasă. Îndeplinindu-mi această însărcinare, în numele unanimităţii adunărei, vin, doamnă, şi ca amic personal al mult regretatului nostru coleg, a uni simţirile mele de durere către acele ale mult desolatei sale familii, şi a vă ruga, doamnă, să agreaţi espresiunea celor mai vii sentimente de condolenţă.

Preşedinte D. Lecca

 

Bucureşti, 10 Februarie

Doamnei Străjescu

Doamnă!

Permiteţi-ne a împărtăşi durerea mare ce aţi simţit, prin pierderea nereparabilă a iubitului de noi toţi, Paul Străjescu, şi a vă supune sentimentele noastre de mâhnire şi condolenţă.

Sturdza, Stătescu, Nacu, Pherekidy, Angelescu, Radu Mihai

 

Iassy, 10 Februarie

Vizante Deputat

Pierderea amicului nostru m-a mâhnit adânc. Presentează, rog, doamnei Străjescu, espresiunea condolenţei mele. Voi fi la înmormântare.

N. Ionescu

 

Bucureşti, 10 Februarie

Doamnei Olimpia Străjescu

Regretele noastre pentru pierderea scumpului dv. soţ, le unim cu acele ale întregei familii, fiindu-ne tot atât de scumpă pierderea defunctului dintre noi.

Agarici, Al. V. Morţun

 

Iassy, 9 Februarie

Doamnei Olimpia Străjescu

Rugăm, primiţi espresiunea condolenţelor noastre, pentru pierdirea scumpului dv. soţ şi regretatului nostru coleg.

A. Liteanu, N. Gane

Ceremoniea Înmormântărei

Ceremoniea înmormântărei a fost ficsată pentru Mercuri 11 Fevruarie, orele 12. Încă de dimineaţă, o mare afluenţă de oameni se observa pe strade, care devenea mai compactă cu cât te apropiai de casa de doliu. Aice, toate rudele, amicii şi cunoscuţii erau de faţă şi convoiul plecă în ordinea următoare:

Două rânduri de serjenţi de oraş, mergând pe dreapta şi pe stânga, apoi praporile şi pomenile precum se obicinuieşte. Preoţii şi arhimandritul Stamatin. Carul funebru tras de şase cai şi precedat de un călăraş funebru cu crucea în mână. Gordonile de la car erau purtate de cătră domnii deputaţi Andrei Vizanti şi Nicu Drăghici, de cătră primarile oraşului, G. I. Drăghici şi, din partea baroului advocaţilor, de cătră domnii G. Gheorghiade şi Şadbey, pe rând. Carul funebru era împodobit cu douăsprezece frumoase cununi, purtând fiecare din ele inscripţiunea lor respectivă, şi anume:

1) Din partea soţiei defunctului, cunună de violete de Parma cu pansele, având inscripţiunea “Olimpiea, regretatului său soţ, Paul.

2) Cunună bătută în mărgele albe, cu inscripţiunea General Lecca, Ion Agarici, Andrei Vizanti, Enache Cantemir, G. Urzică, Al. V. Mortzun: “Neuitatului lor amic, Paul Străjescu”.

3) Consiliul comunal din Roman.

4) Baroul advocaţilor din Roman.

5) Familia Macarovici.

6) Fraţii Străjescu.

7) Simion Donic Simionescu.

8) Amploeaţii ambelor gări din Roman.

9) Societatea de asigurare Naţionala.

10) Familia Ştefan Bogdan Buicli.

11) Todiraş Pipi.

12) Societatea de Economie Concordia.

Domnii sublocotenenţi Miclescu şi Balmeş purtau pe cultuce de catifea şi atlas, decoraţiunile, asistaţi aceşti domni ofiţeri de către domnii locotenenţi Zamfirescu şi Buzdugan, din arma Artileriei şi de domnii sublocotenenţi de Dorobanţi, Ionescu şi Voeşel.

După musica regimentului, urma un pluton de Dorobanţi sub comanda domnului locotenent Tăutu, cu sublocotenentul Racovitză.

Cortegiul se opri la biserica Precista-Mare, unde făcându-se prima rugăciune, se începură cuvântările:

Domnul Locotinent Stamatopol a rostit întăia cuvântare:

Întristată Adunare, 

Ziua de astăzi, care ne aduce la această dureroasă întâlnire, este şi trebuie să fie, pentru noi, o zi de o adâncă durere şi de un doliu neşters din inimile noastre.

Astăzi ne despărţim pentru totdeauna: de un bun părinte de familie, de un bun şi onorabil cetăţean, de un sincer şi loial amic, colegul meu încă de pe băncile şcoalei primare, Paul Străjescu.

Bunul nostru amic fu născut la anul 1848 din părinţi foarte oneşti; când abia numera 14 roze, se destinase de onorabilii săi părinţi pentru cariera militară. Aci nu şezu mult, căci Paul Străjescu era chemat la un alt destin al jocului social.

La vrâsta de 22 de ani, prea june încă, l-am fost întâlnit în braţele carierei celei mai laborioase, cariera de advocat. El, prin sârguinţa sa, prin aplicaţiunea sa, prin zel şi laboria sa, căpătă dreptul şi stagiul de advocat în Roman, unde se şi stabili. Iată omul cum şi până unde devine prin sârguinţa sa, creându-şi prin sine însuşi o carieră ajunsă la treapta cea mai satisfăcătoare.

Acest bun amic recunoscut de advocat în Roman, prin blândeţa sa, prin amabilitatea sa şi prin cunoştinţele sale, a ştiut a câştiga iute afecţiunea, simpatia şi iubirea nu numai ale amicilor, dar ale tuturor acelor care abia îl cunoşteau.

Paul Străjescu, în ultimele sale momente, a fost încongiurat de rudele sale, sub îngrijirea prea iubitei şi virtuoasei sale consoarte, D-na Olimpia Străjescu, ale cărei îngrijiri i-au uşurat mult suferinţele sale; în agonia boalei sale, zic că au cerut continuu, cu stăruinţă, ca noi să fim cu toţi pe lângă el; nici unul nu l-am părăsit nici un moment.

Iată caracterul lui iubit şi stimat de toată lumea. Paul Străjescu era un bun cetăţean, un bun advocat, un bun birocrat şi aceasta nu i-o poate nimenea contesta.

Pentru onorabilitatea sa şi a cunoştinţilor sale capătă încrederea tuturor cetăţenilor din Roman în 1877, când se alege şi se confirmă de Primar al urbei Roman, în acel timp când ţara era în cea mai mare situaţiune critică şi timpuri grele.

El, cu o voinţă de fer, s-au fost achitat cu mult devotament şi inteligenţă, cu abnegaţiune chiar, de îndatoririle şi însărcinarea ce i s-au încredinţat de cetăţeni şi ţară. Şi pentru serviciile aduse, ţara l-a fost recompensat, numindu-l oficier al Stelei României.

Onoare ţie binemeritată, Paul Străjescu! În urmă fu ales în două rânduri, în 1883 şi 1884, ca representant al Romanului în Adunarea Naţională.

Iată valoarea sa.

Acesta este trecutul şi viaţa regretatului nostru amic.

Cu toţii să plângem, să-l regretăm, căci acela care abia număra 39 de ani, când steaua fericirei surâdea bine pe fruntea sa, atât de forte şi june încă, plin de speranţă, fu atât de curând chemat la o altă predestinaţiune a legei.

Ne părăseşti, Paul Străjescu, fără voia ta, cu durere, o ştim cu toţii: din pământ eşti, în pământ intri.

Numele tău, însă, iubirea ta vor fi întotdeauna etern înscrise în adâncul inimilor noastre, unde ai lăsat un deşert, atât de dureros şi plin de lacrămi. Memoria ta va fi neştearsă pentru noi, amicii tăi şi cetăţeni ai Romanului, care te-au iubit şi te vor iubi chiar dincolo de mormântul tău. Ne părăseşti, cu amărăciune siliţi suntem, cu constrângere, a o face şi noi astfel.

Surâsul tău, însă, rămas pe buzele tale mortuare, ne spune îndeajuns ce doresci a spune; te asigur, ochii amicilor tăi vor fi întotdeauna aţintiţi asupra iubiţilor tăi copilaşi, speranţa şi bucuria vieţii tale. Rude şi amici, în unire cu toţi, să părăsim acest locaş sfânt şi să mergem cu toţii până la ultima sa treaptă de mormânt; unde, cu ochii în lacrămi, să ne îndeplinim ultima datorie la care suntem chemaţi şi adunaţi astăzi de el, sărmanul.

Ca amici ai săi, dăm ceea ce se cuvine oricărui muritor în ultimul moment; împovărând sarcofagiul său, dimpreună cu aceşti sfinţi şi cinstiţi părinţi, cu câte o mână de ţărână, ca semn de depunere a unei ultime sărutări şi regret de eternă dispărţenie, zicând: “Du-te, amice, unde eşti chemat de lege şi Dumnezeu să te ierte!”

Iar tu, muma copiilor lui, curagiu! Căci bunul Dumnezeu, amicii tăi şi ai lui sunt cu tine.

Amicul meu Străjescu, niciodată nu m-am gândit că de aşa timpuriu eu voi lăcrăma la mormântul tău. Prea Sfinte Părinte, dă-i buna ta cuvântare!

 

Domnul advocat Gh. Gheorghiade:

Onorată Adunare!

Moartea lui Străjescu a produs asupra noastră, colegii săi, o impresiune de durere încât, cu toate că ştiam că discursuri de valoare însemnată urmau să se rostească cu ocasiunea ceremoniilor înmormântărei, noi, corpul advocaţilor, nu numai din punctul de vedere al datoriei, dar nici nu ne-am putut abţinea să nu manifestăm regretele noastre acum, în acest moment suprem, când încă-l mai avem înaintea noastră, deşi fără viaţă, dar într-o clipă are să dispară pentru totdeauna, lăsându-ne amintiri foarte plăcute din viaţă şi cu atât durere mai mare pentru pierderea lui.

Însărcinarea a căzut asupra mea, pentru că o legătură de colegialitate mai veche mă unea cu dânsul; am fost colegi de şcoală la Iassy, câtva timp.

Dacă acum trebuie să mai vorbim despre Străjescu, cum era el în societate şi cu colegii lui, este numai pentru a recapitula scurta lui viaţă în Roman şi pentru a ni-l întipări mai tare în memoria, în mintea  noastră; pentru că astfel ne este tuturor asistenţilor cunoscut.

Aşa, la 1871, venit în acest oraş ca Judecător supleant la tribunal, nu trecu mult şi, în Mai 1872, prin căsătorie s-a legat cu una din familiile de însemnătate din societatea Romaşcană, a demisionat în urmă din funcţiune şi a îmbrăţişat cariera de advocat, cu intenţiunea de a se fixa pentru totdeauna aici.

Era blând şi amabil, bun amic, bun coleg şi foarte îndatoritor; şi pentru acestea era simpatic, era iubit.

Amicii lui şi în genere Romaşcanii, la fiecare ocasiune, îşi manifestau aceste sentimente pentru dânsul. De aceea, îl vedem îndată, la 1876, ales în consiliul comunal, alegere reiterată în urmă şi ca primar al oraşului, aproape cu unanimitate de voturi, pe urmă deputat în două legislaţiuni succesive, aproape cu aceeaşi majoritate. Ajuns în Cameră, n-a încetat cu amabilităţile şi cu îndatoririle lui către romaşcani. Şi acolo şi-a dobândit simpatii însemnate, precum dovedesc profundele regrete exprimate de Cameră la trista ştire despre perderea iubitului ei membru.

Toate acestea, de care vorbesc foarte scurt, pentru că mi-ar trebui prea mult timp să fac o enumerare complectă, nu sunt alta decât simpatii pentru Străjescu.

Acum nu-mi rămâne decât ca, în aceste momente de dureroasă despărţire, să-l recomandăm memoriei noastre, să ne aducem cu drag aminte de dânsul, să adresăm familiei sfâşiate condolenţile noastre şi s-o rugăm să creadă că Străjescu se duce, da, dar ea tot va găsi totdeauna, în noi, pe fraţii lui!

 

Dl deputat Andrei Vizanti, foarte emoţionat, se esprimă în următorii termeni:

Prea Sfinte Părinte! Rog binecuvântează-mă ca să-mi pot stăpâni durerea în cuvântarea celor ce simte şi agită sufletul meu…

Jalnică Adunare,

În faţa acestui cadavru, care ne recheamă o existenţă valoroasă şi plină de viaţă, ce până mai alaltăieri se mişca şi trăia în mijlocul nostru, în faţa acestei transiţiuni neaşteptate şi premature de la viaţă la moarte – ce zic la moarte ? La Eternitate! – îmi vine în minte un vers al poetului nostru popular, care sună astfel:

“Câte flori sunt pe pământ,

 Toate se duc la mormânt;

 Numai floarea lacului

 Stă la uşa raiului,

 De întreabă florile:

 Ce-au făcut miroasele?”

O! Tu, floare iubită, pe care coasa neînduplecată a morţii te-a secerat atât de timpuriu!… Iată-te la pragul eternităţei, la uşele raiului!… Răspunde: Ce-ai făcut miroasele? Ce-ai făcut în scurtul interval de timp ce ţi-a fost dat să parcurgi în spinoasa cale a vieţei? … Ce-am făcut? Ce-a făcut Paul Străjescu? O! La aceasta, domnii mei, răspund toţi amicii şi cunoscuţii săi; răspunde un oraş întreg; mai mult încă: răspunde representaţiunea naţională care a privit cu adâncă mâhnire dispariţiunea din sânul ei a unui coleg atât de drăgălaş, a unui cetăţean atât de activ şi dotat cu cele mai nobile aplecări.

Nu voi vorbi aici de fostul magistrat şi actual membru al baroului, nici de fostul primar al Romanului, care a dat oraşului o impulsiune puternică pe calea îmbunătăţirilor şi a înfrumuseţării lui reale; căci antevorbitorii mei v-au spus îndestul ce a fost şi ce a făcut ca atare. Nu voi zice, aseminea, nimic nici despre bunul părinte de familie, căci îmi este peste putinţă a descrie ceea ce simte şi deplânge o numeroasă familie consternată de durere. Voi încerca să înfăţişez în faţa Dvoastră pe cetăţeanul valoros şi devotat binelui public, pe amicul cel bun şi îndatoritor, căutând prin aceasta a îndeplini şi o distinsă misiune ce mi-a încredinţat-o Camera României.

Omul ce-l onorăm noi astăzi, jalnică adunare, este caracterizat mai cu deosebire prin calităţile sale sufleteşti, prin zelul, corectitudinea şi devotamentul cu care îşi îndeplinea mandatul său de reprezentant al acestui oraş.

Străjescu nu era un ambiţios vulgar; mandatul de deputat, ca şi alte sarcini onoratoare ce i-au fost încredinţat urbea Romanului, erau considerate de dânsul cu toată seriositatea şi importanţa ce comportă o misiune atât de înaltă. Angajamentele şi ideile pe care le profesa de pe tribuna Primăriei formau pentru dânsul obiectul preocupărilor şi al activităţei de toată ziua. Cine va foileta procesele verbale ale Adunării din care a făcut parte, va vedea că el era un liberal convins din raţiune şi din inimă; naţionalist şi patriot luminat, care nu pierdea o singură ocasie în care să nu se distingă la susţinerea nevoilor şi intereselor generale ale ţării, ca şi acelor particulare ale oraşului şi ale judeţului nostru, punând în aceasta toată râvna şi toată energia de care era capabil.

Mai presus de toate, domnii mei, Străjescu este expresiunea acelei generaţiuni tinere şi viguroase care a înţeles şi a respectat pe bătrânii luptători, care nu le-a precupeţit concursul său leal şi desinteresat, aducând la capitalul de activitate al vechilor luptători, odată cu modestia manierelor şi constanţa caracterului, o inteligenţă energică şi o voinţă neînduplecată.

Aceste calităţi, unite cu frumuseţea şi blândeţea caracterului, cu predisposiţiunea sa de a servi şi a îndatora pe oricine ar fi făcut apel la concursul său, cum şi cu sinceritatea sentimentelor sale amicale, fac din el un adevărat tip a cărui amintire nu se va pierde niciodată dintre noi.

Iată pentru ce, onor cetăţeni, întreg oraşul Romanului se găseşte astăzi în doliu; iată pentru ce însăşi Representaţiunea populară a ţării, cu preşedintele ei, dl General Lecca şi cu primul-ministru, dl I. C. Brătianu, au fost adânc mişcaţi la vestea dureroasă a pierderii unui cetăţean atât de valoros şi distins cum a fost prea iubitul meu amic şi coleg Paul Străjescu…

Dragă amice! Tu te duci de la noi, dar frumuseţea înţelegerii şi nobleţea caracterului rămân adânc săpate în mintea şi în inimile noastre; căci a zis un scriitor al Antichităţei: “forma corpului este muritoare, pe când forma minţii este eternă şi nemuritoare” !

Pleacă, mergi liniştit şi fericit, căci precum tu te-ai silit să-ţi serveşti cu râvnă şi devotament familia cea mare, ca şi familia cea mică, aşa şi noi acuma, cu toţii, plângând amar sborul tău în alte regiuni, onorăm precum se cade memoria ta scumpă şi din însăşi absenţa ta dureroasă formăm un exemplu de nobilă îmboldire pentru toţi cetăţenii români! Da! Fie ca toţi cetăţenii să-şi îndeplinească misiunea precum ai înţeles să ţi-o îndeplineşti tu! Fie ca oraşele şi ţara să poată zice despre fiii lor ceea ce au de zis despre tine şi ceea ce noi cu toţii repetăm într-un singur glas: Uşoară să-ţi fie ţărâna şi eternă amintirea dulcelui tău nume!

Iar tu, iubita lui soţie, şi voi, dragii lui copilaşi, fraţi, surori şi ceilalţi membri ai familiei, nu mai plângeţi, nu mai suspinaţi; căci, iată, un oraş întreg împarte cu voi durerea ce vă consumă. Şi fiţi încredinţaţi că nu vor lipsi suflete nobile şi amice care să aducă curaj şi mângâere acolo unde moartea neînduplecată a aruncat pentru moment descurajarea şi întristarea cea mai profundă.

După dl Vizante, cuvântarea din urmă s-a ţinut de către dl deputat Nicolae Ionescu, venit anume, după cum promisese printr-o telegramă a sa, publicată mai sus. Cuvântarea dlui Ionescu, îşi poate închipui oricine, că a trebuit să fie din cele mai influente şi mai mişcătoare asupra auditoriului. Regretăm că plecarea imediată a dlui Ionescu nu ne-a dat timpul să ne procurăm întreg discursul său, astfel că nu putem da decât o mică prescurtare a vorbelor dlui Ionescu, pe cât memoria noastră ne ajută:

Pe mine, a zis dl Ionescu, o sântă datorie mă cheamă aicé, atât pentru regretatul meu coleg, Paul Străjescu, cât şi pentru cele două familii, una ilustră, Străjeştii, şi alta nobilă şi onorabilă, Macaroviceştii.

Domnul Ionescu aminteşte câteva epoce din viaţa defunctului, care i-au atras cu drept cuvânt simpatia tuturor acelora care l-au cunoscut:

Străjescu era un liberal convins şi sincer, apoi avea o inimă bună şi îndatoritoare. Eu am avut ocasiunea de a-l vedea obosindu-se în dreapta şi în stânga, pentru a face servicii la nevoile multora din concetăţenii săi romaşcani. Am admirat cu drag această calitate a lui şi îmi amintesc, adaugă dl Ionescu, de cuvintele sale adresate mie: “Dumitale trebile mari, iar mie trebile mici”. Şi avea dreptate, căci un reprezentant, pe lângă alte datorii ale sale, nu trebuie să uite nici pe acei din sânul cărora a ieşit. Astăzi, continuă a zice dl Ionescu, se face judecata lui, căci faptele omului se judecă numai după ce el moare. Eu am plăcerea a constata multe bunuri în viaţa regretatului meu coleg, smuls aşa de timpuriu dintre noi. Eu cred că, împreună cu mine, toţi vor păstra o plăcută aducere aminte de dânsul. Dar, în mijlocul acestei jelanii şi mai presus de toate, nu trebuie să se uite că Străjescu lasă după el o nemângâiată soţie, cu cinci copilaşi fără de altă avere decât virtuţile defunctului. La aceştia trebuie să ne gândim de azi înainte şi această sfântă datorie o au cu deosebire oraşul şi judeţul Roman.

Terminând dl Ionescu, s-a făcut prohodul de cătră părintele arhimandrit Iorgu Stamatin, asistat şi de alţi preoţi. La ieşirea sicriului din biserică, s-a făcut prezentarea armei, cântându-se imnul naţional, apoi cortegiul a plecat în aceeaşi ordine, cătră cimitir. De la Biserică, lumea se adunase atâta de multă, încât cortegiul abia înainta. Toate clasele societăţei romaşcane erau cu abondenţă representate. Un şir de echipaje şi diferite trăsuri, în care erau membrii familiei şi aproape întreaga societate romaşcană, se ţinu de convoi până la cimitir.

Numeroşi erau, atât acei din familie cât şi amicii defunctului care, cu toată grosimea zăpadei, au petrecut pe jos, în urma carului, până la cimitir, pe ruda şi amicul lor iubit.

Dna Olimpia Străjescu, într-o durere consternată, cum şade femeii nobile şi simţitoare, era într-un cupeu de doliu, însoţită de buna doamnă Aneta I. G. Buicliu şi de doi copilaşi, având la oblonul cupeului pe dl. Neculai Coroiu, rudă prin alianţă cu familia Străjescu.

La capul carului funebru se găsea cel mai mare dintre fiii dlui Străjescu (12-13 ani), a cărui dezolare sfâşia inima. Acest copil nemângâiat era părinteşte susţinut de către dl Vasile Ioachim, care căzuse în o aşa de profundă durere încât nu se ştia care din doi avea mai multă nevoie de îmbărbătare.

Printre numeroşii petrecători ai convoiului, am observat din familie, osebit de membrii din Roman, pe dl Costachi Balaiş de la Galbeni, cu soţia sa Ortansa, sora defunctului, dl Leonida Panopol, deputat de la Iassy, rudă prin alianţă, dl Theodor T. Vasiliu din Iassy, asemenea aliat, dl locotenent colonel Macarovici, directorul şcoalei fiilor de militari din Iassy, cumnat defunctului.

Dintre amici şi cei mai cu stăruinţă, am observat, afară de persoanele care purtau cordoanele de la car, pe domnii: General C. Pilat, Colonel Crupenschi, Locotenent Colonel Groza, Locotenent Colonel Ghenovici, G. Miclescu, G. Aslan, I. Stroescu, Ion Gh. Buicliu, Ioan Ştefănescu, Mihai Iorgulescu, G. I. Gheorghiu, preşedintele Tribunalului, Petrovici, Fabian, Al. Giosanu, Fain, inspector al societăţii de asigurare Naţionala şi alţii mulţi ale căror nume ne scapă.

Ceremonia înmormântărei la cimitir s-a făcut cu tot cerimonialul obicinuit, având o parte atingătoare, depunerea cununei de violete a doamnei Olimpia Străjescu pe sicriul care a luat cu dânsul în mormânt această dulce expresiune a iubirii unei soţii virtuoase. Aşadar, în acestea s-a încheiat despărţirea noastră din urmă, de iubitul şi stimatul nostru amic comun, Paul P. Străjescu, a cărui ţărână să-i fie uşoară!

În toată această împrejurare tristă, sufletul nostru a fost întrucâtva mângâiat, văzând viile dovezi de iubire şi simpatie generală, manifestate din toate părţile şi de către toate stratele societăţii. Cu deosebire se cuvin mulţumiri călduroase acelora care au simţit nu numai cu inima şi sufletul, dar au fost şi neobosiţi conducători ai îndeplinirei celei din urmă datorii, pentru un bun amic şi bun creştin.

Aceste suflete zeloase şi nobile sunt domnii: Andrei Vizanti deputat, George S. Bogdan, G. Botez avocat, Nicu T. Naum şi G. Turbure.

Anunţ din acelaşi ziar “Romanu” (director Emanuel Arghiropol), Anul VIII, no. 11, duminică 15 februarie 1887:

Pe când dl deputat Neculai Ionescu era în Roman, cu ocazia înmormântărei domnului Paul Străjescu, am avut plăcerea a-l auzi exprimându-se cum că Camera ar face bine să acorde familiei defunctului o pensiune viageră; acuma cu o deosebită plăcere videm că o aseminea idee a venit şi în Cameră. Domnul deputat Cristodul Cerchez a depus un proiect de lege pentru a se acorda un ajutor de 250 lei pe lună doamnei Străjescu şi orfanilor răposatului, asupra cărei propuneri Camera a admis urgenţa şi a trimis proiectul la secţiuni.

Arborele genealogic al familiei de moşneni Bărbulescu din Poiana-Ialomiţa

Am început să mă interesez de genealogia, istoriile şi legendele familiei mele materne, moşnenii Bărbuleşti din Poiana-Ialomiţa, pe la 10 ani. De fapt, nu prea îmi amintesc să mă fi lăsat vreodată rece rădăcinile, poveştile din trecut, momentele fericite şi dramele, luptele şi momentele tihnite, ofiţerii ţanţoşi şi domnişoarele sfioase, demnitatea celor vechi, poate inactuală azi dar dătătoare de forţă. Mi s-a întâmplat de multe ori să fiu interpelat de o aceeaşi fotografie sepia, care se încăpăţâna să îmi transmită nu o informaţie, ci o atmosferă. Cu privirile lor blânde şi sigure, cu buclele, mustăţile în furculiţă, săbiile şi gulerele lor de blană, sprijiniţi fiecare, în bibliotecă, de câte o carte cu care vor fi avut, cândva, de-a face, strămoşii şi rudele lor m-au însoţit de când mă ştiu. De atâtea ori mi s-a întâmplat să mă întâlnesc prin casă cu un acelaşi abonament, albastru şi cartonat, la un cinematograf interbelic, cu o veşnic neschimbată notă de plată de la cine ştie ce festin al vreunui străbun, la fel sau poate încă mai gurmand decât mine, cu un epolet a cărui ţâfnă nu îşi are echivalentul decât, poate, în aceea a fostului său stăpân, vreun unchi cavalerist, sau cu un dop foarte cochet de la o sticlă din anii ’20. Am purtat întotdeauna strămoşii cu mine, nu au fost doar amintiri reci, doar nume, date şi informaţii. Au fost şi sunt prezenţe vii, calde, apropiate. Îi port cu mine, iar ei mă sprijină, mă împing înainte, iar atunci când e nevoie mă poartă în cârcă.

De mai bine de 15 ani adun informaţii despre diversele ramuri ale familiei. Graţie bunicului Mircea, a mătuşilor şi unchilor mei şi a documentelor pe care le-am găsit, am ajuns la forma de acum a arborelui genealogic, care se află în curs de publicare în revista Arhiva genealogică a Institutului Român de Genealogie şi Heraldică Sever Zotta din Iaşi. Sunt încă multe de aflat, de completat, de corectat şi sper ca anii care vin să-mi îmbogăţească memoria şi arborele. Deocamdată, cam aşa arată filiaţia Bărbuleştilor:

Arborele genealogic al familiei Bărbulescu, moşneni din Poiana-Ialomiţa