Familiile Străjescu şi Onou

Primii reprezentanţi cunoscuţi ai familiei sunt, conform genealogiei inedite întocmite de Prinţul Mihai Dim. Sturdza, fraţii Pascal (şetrar la 1810; fiul lui, Ioan Dimitrie, a fost ispravnic de Hotin între 1822 şi 1825) şi Mihalache Străjescu şi vărul lor primar, Macarie Străjescu.

I. Ramura Mihalache Străjescu, sluger:

– Fiul lui Mihalache a fost Iordache Străjescu (1793-1873), căminar la 1818. A avut 8 copii.

– Unul dintre fiii lui Iordache a fost Petre (Petrachi) Străjescu, serdar la 1836, căsătorit cu Eugenia Mavrogheni, urmaşa neamului care dăduse Ţării Româneşti un domnitor, pe Nicolae-Vodă Mavrogheni, şi sora după tată a lui Petre Mavrogheni (candidat la Domnia Moldovei în 1859, ministru de Finanţe şi al Afacerilor Străine, parlamentar conservator, apropiat al Regelui Carol I, ministru plenipotenţiar al României la Roma, Constantinopol – unde a obţinut recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române de către Patriarhia Ecumenică – şi Viena).

Blazonul familiei Mavrogheni

Un frate al lui Petrachi Străjescu a fost căsătorit cu Eliza Vlahuţă, sora scriitorului Alexandru Vlahuţă.

Alexandru Vlahuţă

– Unul dintre fiii lui Petre (Petrachi) a fost Paul Străjescu (22.XI.1848-8.II.1887), judecător şi avocat, Primar al oraşului Roman şi deputat PNL. A fost căsătorit cu Olimpia (Olympia) Makarovitsch, fiica lui Vasile Makarovitsch, căminar (1810-1891; la rândul lui, fiul Ecaterinei Hasdeu) şi a Ruxandrei Kuharsky (1815-1868).

Boierul Vasile Makarovitsch şi cucoana Ruxandra Kuharsky

Olimpia Makarovitsch era sora generalului de divizie Gheorghe V. Makarovitsch (3.IX.1843-30.IV.1930), erou al Războiului de Independenţă, decorat cu Legiunea de Onoare franceză, director în perioada 1881-1894 al Şcolii de Fii de Militari din Iaşi, prima instituţie de învăţământ militar din Ţările Române.

Generalul Gheorghe Makarovitsch (din colecţia Dlui Alexandre Makarovitsch, strănepotul generalului).

Clădirea Şcolii de Fii de Militari din Iaşi, care a purtat, în perioada interbelică, numele generalului Gheorghe Makarovitsch

După ce a rămas văduvă, Olimpia s-a recăsătorit cu generalul Constantin Iliescu, împreună cu care l-a avut pe Constantin C. (Tantinel) Iliescu, medic, academician, fondatorul ASCAR.

Monumentele funerare ale familiilor Makarovitsch şi Străjescu din Cimitirul de la Roman. Aici sunt înmormântaţi generalul Gheorghe Makarovitsch, Paul P. Străjescu, Olimpia Makarovitsch, colonelul Vasile P. Străjescu (1881-1921; fiul lui Paul şi al Olimpiei), Alexandru G. Makarovitsch (1883-1946), Gheorghe A. Makarovitsch (1907-1981), Constantin George Olymp Iliescu (1890-1891; fiul Olimpiei Makarovitsch cu generalul Iliescu). Fotografie din colecţia Dlui Toma-Tudor Reţeanu.

– Unul dintre fiii lui Paul Străjescu şi ai Olimpiei Makarovitsch a fost colonelul Dimitrie Străjescu, născut în 1887. A fost ofiţer de cavalerie, a luptat în Primul Război Mondial şi a fost un apropiat al Mareşalului Alexandru Averescu. A murit la 30 iulie 1941 şi este înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti (fig. 72 bis).

Dimitrie Străjescu a fost căsătorit cu Cécille-Gabrielle Codrescu († 16.XII.1941), descendenta unui neam boieresc din Bârlad, fiica doctorului C. C. Codrescu, fondatorul spitalului din acest oraş.

Dr. C. C. Codrescu din Bârlad

Cecille-Gabrielle (Cecilia) Codrescu

Vila Codrescu de la Slănic-Moldova

Sora lui Dimitrie Străjescu, Eugénie, a fost măritată cu ofiţerul de cavalerie Emil Rosetti, din ramura Rosetti-Orăşanu, descinzând din Lascaris Roussaitos, născut în jur de 1580 şi din fiul acestuia, Constantin Rosetti Cuparul, născut în jur de 1600 şi mort în jur de 1678, care era fratele lui Antonie-Vodă Ruset, domnitor al Moldovei între 1675 şi 1678. Prin femei, Emil Rosetti descindea din familii precum Cantacuzino, Mavrocordat, Buhuş, Aslan, Sion, Krupensky, Donici.

Blazonul familiei Rosetti

– Dimitrie şi Cécille-Gabrielle Străjescu au avut doi fii: Paul (1911-1969; comandor de Marină, economist) şi Constantin (Dinu).

Constantin (Dinu) Străjescu (17.V.1919-30.XI.1996) a urmat cariera tatălui său, fiind ofiţer de cavalerie (promoţia 1940 a Şcolii de Ofiţeri de Cavalerie Regele Ferdinand I) şi făcând parte din: Regimentul 3 Călăraşi Purtat “General Praporgescu”, Regimentul de Gardă Călare, Comandamentul Cavaleriei, M.A.N. – Direcţia Instrucţie în Armată. A luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, atât pe Frontul de Est (până la Stalingrad), cât şi pe cel de Vest (până la Berlin). A fost decorat cu Crucea de Fier germană cl. II şi cu Ordinul Coroana României cl. V în grad de ofiţer, cu panglică de Virtute Militară (5 iulie 1945). În 1944 a fost rănit, în timpul operaţiunilor de pe Tisa. În 1945 a comandat Escadronul 4 din Regimentul de Gardă Călare. A fost exclus din rândurile armatei în 1954, de către comunişti, şi a lucrat apoi ca funcţionar la C.F.R. În 1969 s-a căsătorit cu economista Maria Bărbulescu (11.X.1924-18.II.2008), fiica industriaşului şi fruntaşului liberal Dumitrache (Démétre) Bărbulescu din Galaţi (1885-1933) şi a Mariei-Ana Ştefănescu (înrudită cu familia Neniţescu). Prin tatăl său, Maria Bărbulescu descindea din vechiul neam de moşneni Bărbulescu, din Poiana de Ialomiţa.

Familia Străjescu, 5 februarie 1937: Cecilia Străjescu n. Codrescu, colonelul Dimitrie Străjescu şi cei doi fii ai lor, Paul Străjescu (în stânga) şi Constantin (Dinu) Străjescu

Paul Străjescu, ofiţer al Marinei Regale

 

II. Ramura Macarie Străjescu, preot la Galaţi:

– Fiul lui Macarie a fost Pavel Străjescu (n. cca. 1776), serdar la 1816, sameş la 1817.

– Una dintre fiicele lui Pavel a fost Elena Străjescu, măritată cu Constantin Onul (n. 1802), medelnicer la Galaţi, vechil al familiei Rosetti-Roznovanu.

– Fiul Elenei Străjescu şi al lui Constantin Onul a fost Mihail (Michel) Constantinovici Onou (17.III.1835, Galaţi – 20.V/2.VI.1901, Bad Nauheim; înmormântat în cimitirul Mănăstirii Novodevici, Sankt-Petersburg). În timpul ocupaţiei ruseşti asupra Moldovei, în 1853, generalul Budberg a remarcat calităţile lui Mihail Onou şi l-a luat în cancelaria sa. M. Onou a depus jurământ de credinţă Rusiei la 7 decembrie 1854, a studiat la Departamentul de limbi orientale din cadrul Ministerului de Externe al Rusiei (vorbea limbile rusă, franceză, turcă, greacă şi română), a fost secretar şi dragoman al consulatului Rusiei de la Adrianopol, al consulatului-general de la Constantinopol (1857-1859), al consulatului-general de la Beirut (1859-1863), şeful arhivelor şi al bibliotecii Departamentului pentru Asia din minister, secretar principal şi prim dragoman, apoi consilier al ambasadei Rusiei la Constantinopol (1869-1879; a jucat un rol important în timpul războiului ruso-turc din 1877-78) şi ministru plenipotenţiar al Rusiei la Atena (din 1889; decan al Corpului Diplomatic de la Atena, în 1898). Avea o moşie în Covurlui.

Coperta cărţii în care genealogiştii Ivan Grézine şi Andrei Schoumkov studiază descendenţa generalului Antoine-Henri baron de Jomini. Importantă sursă pentru cunoaşterea istoriei familiei Onou.

Mihail Onou s-a căsătorit, la 6 iulie 1864, la Paris, în Catedrala rusă Sf. Alexandru Nevski, cu Louise Alexandrovna baroană de Jomini / născută Jeanne-Valérie-Louise Petit de Baroncourt (19.VIII.1843, Bordebure, Loiret, Franţa – 26.I.1906, Paris; înmormântată în cimitirul Mănăstirii Novodevici, Sankt-Petersburg), fiica lui Marc Petit de Baroncourt (profesor de istorie la Collège Bourbon din Paris; mort înainte de 1880) şi a Alexandrinei baroană de Jomini (născută 13.XII.1815, Paris), aşadar nepoata directă a generalului Antoine-Henri baron de Jomini (6.III.1779, Payerne, Elveţia – 22.III.1869, Passy, înmormântat la Cimitirul Montmartre din Paris; general de brigadă în armata lui Napoleon, şef al statului-major general al generalului Ney şi cavaler al Legiunii de Onoare, apoi general rus şi aide de camp al Ţarului Alexandru, faimos strateg militar care a scris, printre altele, Précis de l’art de la guerre şi Les guerres de la Révolution) şi fiică adoptivă a unchiului ei, Alexandre baron de Jomini (9.I.1817 – 5/17.XII.1888; cunoscut, în Rusia, ca Alexandr Genrikhovich Zhomini; diplomat rus, cu studii în Elveţia şi la Universitatea din Berlin, ministru-adjunct de Externe al Rusiei, autor al unui jurnal diplomatic şi al unui tratat despre Războiul Crimeii, Étude diplomatique sur la guerre de Crimée, 1852-1856). După ce a fost înfiată de către unchiul ei, Jeanne-Valérie-Louise Petit de Baroncourt a purtat numele de Louise Alexandrovna baroană de Jomini (un ucaz imperial din 23.V.1864, emis aşadar înainte de căsătoria ei cu Mihail Onou, îi recunoştea dreptul de a purta numele şi titlul de baroană de Jomini).

Ex-libris al lui Antoine-Henri baron de Jomini

Una dintre cele mai cunoscute cărţi scrise de generalul Antoine-Henri baron de Jomini: „Precis de l’art de la guerre”

Antoine-Henri baron de Jomini, în timpul războaielor napoleoniene

Alexandre baron de Jomini

Alexandre baron de Jomini, împreună cu nepoata lui de soră şi fiica lui adoptivă, Louise Petit de Baroncourt (baroană de Jomini)

La mormântul generalului Antoine-Henri baron de Jomini, Cimitirul Montmartre din Paris (13 aprilie 2012)

Catedrala rusă Sf. Alexandr Nevsky din Paris, unde a fost celebrată căsătoria dintre Louise baroană de Jomini şi Mihail Onou

– Mihail Onou şi Louise baroană de Jomini i-au avut pe:

1) Alexandre Mihailovici Onou (19.IV.1865, Constantinopol – 7.IV.1935, Surrey, Anglia), diplomat rus, istoric, absolvent al Universităţii Imperiale din Sankt-Petersburg, membru şi secretar al Societăţii istorice a Universităţii din Sankt-Petersburg (1911), profesor de istorie la Universitatea Imperială din Petrograd (1916), şeful administrativ ad-interim al cancelariei Guvernului provizoriu (din 20.III.1917; apropiat al lui Vladimir Nabokov, secretarul-general al guvernului Prinţului Lvov), consul-general la Londra (numit la 12.VII.1917), a făcut parte din conducerile mai multor asociaţii ale imigranţilor ruşi albi din Anglia, a scris memorii (publicate, în limba engleză, în The Contemporary Review, 1933). Căsătorit, la 28 iulie 1899, în Biserica Corpului Pajilor din Sankt-Petersburg, cu Natalia Nicolaevna Golovin (26.V.1876 – 1957, Londra), fiica generalului Nicolai Mihailovici Golovin (1836 – 20.XII.1911) şi a Nataliei Mihailovna Dementiev. A locuit la Londra (St. Marylebone).

Nu au avut copii.

2) Maria Mihailovna Onou (născută la 22.XI.1866).Măritată, la 20 aprilie 1886, în Catedrala Sfintei Fecioare din Kazan, Sankt-Petersburg (căsătorie declarată ilegală în 1899, de către Sfântul Sinod al Bisericii ruse, din cauza bolii psihice a Mariei Onou), cu Alexandre Stepanovici Zinoviev (născut la 12.I.1849; inginer, avea moşii în provincia Orel), fiul Adélaïdei-Louise-Julie baroană de Jomini (29.VIII.1814, Aarau, Elveţia – 7.VI.1912; fiica generalului Antoine-Henri baron de Jomini; domnişoară de onoare a Împărătesei Alexandra Feodorovna, soţia Ţarului Nicolae I al Rusiei) şi al nobilului rus Stepan Vasilievici Zinoviev (25.IX.1805 – 12.III.1871). Aşadar, Alexandre Zinoviev era unchiul de gradul 2 al Mariei Onou. După desfacerea căsătoriei cu Maria Onou, Alexandre Zinoviev s-a recăsătorit cu Varvara Vladimirovna Jukovsky.

Maria Onou şi Alexandre Zinoviev au avut doi copii, morţi mici.

3) Elena Mihailovna Onou (13/25.XI.1870, Constantinopol – 25.XII.1955, Paris; înmormântată în cimitirul Batignolles din Paris). Măritată, la 20 aprilie 1897,la Yalta (divorţaţi înainte de 1/14.VII.1912) cu Principele Vladimir Vladimirovici Trubeţkoy (18.XI.1868, Yalta – 30.VI.1931, Meulan, Yvelines, Franţa), din promoţia 1891 a Şcolii Navale, din 1913 căpitan de vas, contra-amiral al Marinei Imperiale ruse, comandant al diviziei 1 de torpiloare (1915).

Principele Vladimir Vladimirovici Trubeţkoy

Blazonul Principilor Trubeţkoy, Herb Pogon Litewska

Elena Onou şi Principele Vladimir Trubeţkoy au avut 3 copii:

Principesa Kyra Vladimirovna Trubeţkoy (9/21.IV.1898, Kronstadt, St. Petersburg – 5.VIII.1924, Paris; înmormântată în cimitirul Batignolles din Paris). Necăsătorită.

Principesa Olga Vladimirovna Trubeţkoy (26.IX/8.X.1900, Yalta – 5.XII.1947, Paris; înmormântată în cimitirul Batignolles din Paris). Necăsătorită.

Principele Nikita Vladimirovici Trubeţkoy (27.IX/10.X.1902, Yalta – 6.II.1980, Paris; înmormântat în cimitirul Batignolles din Paris), administrator de societăţi. Căsătorit, în 1926, la Paris, cu Simone Madeleine Marie Marcotte de Quiviéres (1.IV.1904, Clermont-Ferrand – 25.XI.1981; înmormântată în cimitirul Batignolles din Paris), fiica lui Jean Marie Félix Marcotte de Quiviéres şi a Mariei Joséphine Thérèse Jeanne Berger-Germondy. Nu au avut copii.

La mormântul principilor Trubeţkoy de la Cimitirul Batignolles din Paris (28 iunie 2012). Aici este înmormântată Principesa Hélène Mihailovna Onou, împreună cu copiii săi.

4) Alexandra Mihailovna Onou (24.II.1873 – 1944, pe domeniul său de lângă Tours, Indre-et-Loire, Franţa, în timpul bombardamentelor germane). Măritată, înainte de 1898, cu Principele Vsevolod Nicolaevici Şahovskoy (13.IX.1874, proprietatea Dubovo, gubernia Tver, Rusia – 17.VIII.1954, Larçay lângă Tours, Franţa), ofiţer de marină (din promoţia 1893 a Şcolii Navale), ultimul ministru al Comerţului şi Industriei, în guvernul Ţarului (1916-februarie 1917), membru al Partidului Constituţional-Democratic, autor de memorii (Sic transit gloria mundi, publicate la Paris, în 1952, în limba rusă). Nu au avut copii.

Principele Vsevolod Nicolaevici Şahovskoy

Blazonul Principilor Şahovskoy

5) Constantin Mihailovici Onou (5.VII.1875, Buiuk-Dere, Imperiul Otoman – 22.XI.1950, Clamart, Hauts-de-Seine, Franţa; înmormântat în cimitirul vechi din Clamart, Secţiunea R), diplomat rus, secretar la ambasadele Rusiei de la Constantinopol (1901-1910), Haga (1910-1915) şi Washington D.C. (din august 1916), însărcinat cu afaceri al Rusiei în Statele Unite ale Americii (aprilie 1917 – sfârşitul lui 1917; în mai 1917, Statele Unite au acordat Rusiei un împrumut de 100 de milioane de dolari), cancelar diplomatic al armatelor albe conduse de generalii Denikin şi Wrangel (1919, Novorossisk), consilier în cadrul misiunii diplomatice ruse de la Constantinopol, însărcinat cu ajutorarea refugiaţilor ruşi albi (1920-1923).

Constantin Mihailovici Onou

Decoraţiile lui Constantin Mihailovici Onou, din colecţia Dnei Elizabeth Saika-Voivod.

Constantin Onou a fost căsătorit, la 9/22 ianuarie 1905, la Moscova, cu Ecaterina Constantinovna Buteniev (Bouteneff) (15.V.1878, Moscova – 3.VIII.1966, Clamart, Hauts-de-Seine, Franţa; înmormântată în cimitirul vechi din Clamart), fiica contelui Constantin Apollinarievici Chreptowicz-Buteniev (9.IX.1848, Roma – 27.XII.1932, Clamart; urmaşul lui Joachim Littawor-Chreptowicz, 1729-1812, ultimul mare-cancelar al Lituaniei, sub autoritatea Poloniei) şi a Verei Vasilievna Ilyin. Ecaterina (Katia) Buteniev a avut un frate, contele Apollinari Constantinovici Chreptowicz-Buteniev (30.IV.1879 – 30.VI.1946; diplomat rus la Londra şi Tokio; căsătorit cu Principesa Maria Sergheievna Trubeţkoy, 21.XI.1888, Moscova – 4.I.1934, Clamart) şi o soră, Maria Constantinovna Buteniev (23.II.1881 – 30.X.1943, Clamart; măritată cu Principele Grigori Nicolaevici Trubeţkoy, 26.IX.1873, Moscova – 24.XII.1930, Clamart, diplomat rus la Constantinopol şi ministru plenipotenţiar al Rusiei la Belgrad, 1912-1915, ministru de Interne în cadrul armatei albe a generalului Denikin şi apropiat al generalului Wrangel; au avut împreună cinci băieţi, dintre care cel mai mare, Constantin, voluntar în Armata Albă, a murit eroic, în vârstă de 17 ani, în Crimeea, ucis de bolşevici).

Familia contelui Constantin Appolinarievici Chreptowicz-Buteniev, de la stânga la dreapta:
– Maria Sergheievna Buteniev, născută prinţesă Trubeţkoy (1888-1934);
– Contesa Ecaterina Pavlovna Chreptowicz-Buteniev, născută contesă Baranov (1858-1945);
– contele Constantin Appolinarievici Chreptowicz-Buteniev (1848-1933);
– Appolinari Constantinovici Buteniev (1879-1946);
– Principele Grigori Nicolaevici Trubeţkoy (1873-1929);
– Principesa Maria Constantinovna Trubeţkoy, născută Buteniev (1881-1943);
– Ecaterina Constantinovna Onou, născută Buteniev (1878-1966);
– Constantin Mihailovici Onou.
Casa Buteniev, 18 Povarskaya, Moscova.
Fotografie din colecţia lui J. Ferrand.

Contesa Maria Irineevna Chreptowicz, sotia lui Apollinary Buteniev, ambasador al Rusiei la Constantinopol si Roma, impreuna cu fiica ei, Maria (în vârstă de 1 an). Acuarela, realizată de Karl Pavlovici Briulov, în 1835, la Constantinopol, se află în momentul de faţă la Galeria Tretiakov din Moscova. Contesa Maria Irineevna Butenieva (nascuta Chreptowicz) era bunica Ecaterinei Buteniev, sotia lui Constantin Mihailovici Onou.

Ecaterina Constantinovna Onou n. Buteniev, împreună cu sora ei, Maria (Masha) măritată Principesă Trubeţkoy şi cu fratele ei, contele Apollinari Chreptowicz-Buteniev. Fotografie din arhiva lui Michael C. Bouteneff.

Ecaterina (Katia) Constantinovna Onou, născută Buteniev, în perioada în care soţul ei, Constantin Mihailovici Onou, era însărcinatul cu afaceri al Rusiei în Statele Unite ale Americii (1917)

Blazonul conţilor Chreptowicz, Herb Odrowaz

Michael C. Bouteneff povesteşte că, în exil, Constantin (Kostia) şi Ecaterina (Katia) Onou au locuit pe domeniul La Châtre, de pe Valea Loirei şi la Clamart, lângă Paris, într-o casă vecină cu casa Trubeţkoy. Iubeau mult copiii, iar lui C. Onou îi plăcea să le povestească oaspeţilor, copii ai rudelor, despre viaţa păsărilor şi a animalelor. Începând din 1929, Constantin Onou a început să sufere de tulburări ale sistemului nervos. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, soţii Onou şi sora Ecaterinei, Principesa Maria (Maşa) Trubeţkoy, s-au îngrijit de castelul Bordebure, de pe Valea Loirei (fostă proprietate a generalului Antoine-Henri baron de Jomini şi apoi a familiei Onou, moştenitoare a acestuia). Acolo au adăpostit numeroase familii refugiate de la Paris, din faţa armatelor germane. Ecaterina Onou a scris memorii şi a avut o impresionantă arhivă de corespondenţă, documente, fotografii şi portrete de familie.

Coperta cărţii lui Michael C. Bouteneff, “The Bouteneff Family Chronicle”, New York, 1989, pe care am primit-o prin amabilitatea contesei Vera Bouteneff.

       Katia si Kostia Onou nu au avut copii.

Mormântul familiei Onou din Cimitirul vechi de la Clamart (Franţa). Aici sunt înmormântaţi Constantin Onou, Catherine Onou n. Buteniev (Bouteneff) şi Andrei Onou. Alături se află mormintele membrilor familiei contale Chreptowicz-Bouteneff.

6) Andrei Mihailovici Onou (15.XI.1881 – 29.IX.1950, Paris; înmormântat la Clamart, Hauts-de-Seine, Franţa), diplomat rus, ministru plenipotenţiar al Rusiei în Elveţia (1917). Căsătorit cu Tatiana Ippolitovna Komarov (născută la 18.II.1895). Nu au avut copii.

 

III. Ramura lui Emanuil Străjescu (Strejescu, Strejesco):

– Fiul lui Emanuil a fost Constantin Emanuilov Străjescu (născut în 1799), căpitan de cavalerie în armata rusă, înscris la 29 mai 1827 în Registrul Nobililor din Basarabia. Căsătorit cu Elena Pavlovna Leonard (1809 – înainte de 1856), fiica serdarului Pavel Leonard.

– Constantin Străjescu şi Elena Leonard au avut 5 copii:

1) Ioan (Ivan) Străjescu (născut în 1833), absolvent al Şcolii de Cadeţi din Sankt-Petersburg.

2) Ştefan (Stepan) Străjescu (născut în 1834), tot ofiţer.

3) Emanuil Străjescu (născut în 1838), absolvent al Şcolii de Cadeţi din Sankt-Petersburg.

4) Ecaterina Străjescu, măritată cu Ivan Constantinovici Bogdan. Cei doi au fost părinţii Eugeniei Apostolopulo-Bogdan (1857-1915), cunoscută filantroapă din Basarabia, fondatoare a şcolii de viticultură de la Saharna.

5) Maria Străjescu (moartă în 1882), măritată Evtasiev.

Reclame

Barbulestii – un neam de mosneni din Poiana – Ialomita

Bărbuleştii sunt unul dintre neamurile de moşneni din Poiana. Primul strămoş atestabil prin tradiţia de familie este Barbu Bărbulescu, primar la Poiana (în anul 1877), extrem de longeviv, a trăit 110 ani (aprox. 1780 – aprox. 1890).

Unul dintre fiii acestuia, Radu Bărbulescu, poreclit Dascălul, a fost învăţător al şcolii din Poiana, în perioada 1877-1923, membru în consiliul comunal şi casierul Băncii Populare Buna-Vestire din Poiana, înfiinţată în anul 1902[1]. În familia Bărbulescu au existat, în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi în prima parte a secolului al XX-lea, numeroşi învăţători; un Alexandru Bărbulescu (născut în 1830) a ţinut chiar o şcoală particulară la Poiana, între anii 1851 şi 1857, după care a fost numit învăţător, în 1858, la Poiana şi Ivăneşti[2].

Un altul, Stan Bărbulescu (aprox. 1835 – aprox. 1900), poreclit Puşcaşul, pentru talentul lui de vânător, a împuşcat o pasăre la vârsta de 5 ani, în timpul unei vânători la care fusese luat de tatăl său. O activitate de predilecţie a Bărbuleştilor era vânătoarea, inclusiv cea cu şoim. Stan Bărbulescu, căsătorit cu Maria Ţenţulescu (1846-1944), este strămoşul mai multor ramuri ale familiei, care aveau să părăsească Poiana şi să se stabilească în alte locuri din România sau din afara ţării. Siliţi de micşorarea treptată a loturilor moştenite, Bărbuleştii au suferit, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea, un proces de „îmburghezire”.

Semnatura lui Stan Barbulescu

Maria Barbulescu nascuta Tentulescu

Barbulestii la mosia din Poiana

Barbulestii la casa batraneasca din Poiana

Barbulestii la Bucuresti, la inceputul secolului al XX-lea

Fiii lui Stan Bărbulescu au fost:

1) Niculae Stănescu  (1875-1942): O greşeală în acte a făcut ca fiul cel mare al lui Stan Bărbulescu să fie înscris cu numele de „Stănescu”, alcătuit după prenumele tatălui său. Procedeul era obişnuit şi este cel care a creat onomastica burgheză românească, impunând, ca normă, cândva omniprezentul -escu. Totuşi, în acest caz nu se poate vorbi de o creare de patronim, atâta timp cât tatăl lui Niculae Stănescu semna ca „Stan Bărbulescu” şi le scria fiilor săi despre „familia noastră ce se cheamă Bărbuleşti”[3]. Niculae Stănescu a fost funcţionar al Societăţii de Tramvaie Bucureşti, a luptat în Primul Război Mondial, pe frontul din Moldova (contingent 1897, sergent, comandant de tun în cadrul Regimentului de Artilerie Antiaeriană, decorat cu Crucea Comemorativă a războiului 1916-1918) şi a fost membru P.N.L. A construit, în anii 1930, pe str. Filofteea Gheorghiu din Bucureşti, la numărul 38, o casă în valoare de 270.000 de lei, pe un teren care îi aparţinuse lui Athanasie Săvulescu (acesta lăsase terenul, prin testamentul din 1897, al cărui executor fusese Dumitru M. Bragadiru, soţiei sale, Filofteea Săvulescu, care s-a recăsătorit în 1900 cu Pericle C. Gheorghiu, împreună cu care a adoptat-o pe Georgeta C. Popescu, măritată la rândul ei cu inginerul Traian Pârvu şi apoi cu celebrul aviator Romeo Popescu).

Portretul lui Niculae Stanescu

Ecaterina Stanescu

Portretul Ecaterinei Stanescu

Fratii Niculae Stanescu si Costache Barbulescu, in timpul Primului Razboi Mondial, pe frontul din Moldova

Certificat de onorabilitate al Ecaterinei Stănescu

Fiii lui Niculae si ai Ecaterinei Stănescu au fost:

a) Theodor Stănescu (1908-1975), economist, funcţionar la Banca Naţională, în perioada interbelică.

Theodor Stănescu, copil

b) Nicolae Stănescu (1911-1978), economist (a lucrat la Siguranţa Statului, în perioada interbelică), ofiţer de rezervă, a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, pe frontul de est (serviciul militar şi-l satisfăcuse în cadrul Regimentului 6 Roşiori din Bucureşti şi era un iscusit călăreţ, deţinătorul unei cupe obţinute la un concurs de sărituri cu obstacole); deţinut politic între 1952 şi 1956, la Cernavodă, Midia-Năvodari şi penitenciarul Făgăraş; căsătorit cu Margareta Melinescu (1910-1983), mătuşa scriitoarei Gabriela Melinescu.

c) Vasile Stănescu (1915-2003), botezat la Biserica Manu Cavafu din Bucureşti, inginer, a luat parte la proiectarea „Ploieştiului fals”, menit să inducă în eroare bombardierele inamice, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial; laureat al Premiului de Stat.

Certificatul de botez al lui Vasile Stănescu

Diploma de bacalaureat a lui Vasile Stanescu

Vasile Stanescu ofiter

d) Bogdan Stănescu (1919-1997), colonel, a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, pe frontul de est; decorat, doctor în ştiinţe militare, profesor universitar, publicist.

Bogdan Stanescu in scoala militara

Bogdan Stanescu ofiter

e) Mircea Stănescu  (1923-2000), absolvent al Liceului Matei Basarab din Bucureşti (ca şi fraţii lui, Vasile şi Bogdan), ofiţer de carieră al Armatei Regale, în cadrul armei Artileriei Antiaeriene; a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, pe frontul de vest; comandant de regiment la Strejnicu (Prahova), decorat cu Ordinul Coroana României cu spade şi panglică de Virtute Militară în grad de Cavaler şi cu Ordinul Meritul Militar clasa I. Exclus din rândurile armatei „populare” în 1958. Absolvent al Politehnicii, inginer energetician[4]. După 1989, a ajuns la gradul de colonel în rezervă.

Legitimaţie de călătorie pentru S.T.B., a fraţilor Vasile, Bogdan şi Mircea Stănescu

Profilul de adolescent al lui Mircea Stănescu, decupat de fratele lui, Vasile Stănescu.

Mircea Stanescu in copilarie

Mircea Stanescu, elev de liceu

Diploma lui Mircea Stănescu, de la “Gazeta Sporturilor”

Certificat de notorietate al lui Mircea Stănescu

Mircea Stanescu ofiter

Mircea Stanescu la scoala de ofiteri de Artilerie Antiaeriana (in randul din fata, al doilea din dreapta)

Decoratiile familiei Stanescu: Crucea Comemorativa a Primului Razboi Mondial (Niculae Stanescu), Ordinul „Coroana Romaniei” si Crucea Comemorativa a celui de-al Doilea Razboi Mondial (Mircea Stanescu).

Alexandrina Stanescu (nascuta Costache) si Mircea Stanescu, la casatorie.

Niculae şi Ecaterina Stănescu au avut şi o fiică, Maria (Marie, Marioara) Stănescu (1913-2006), profesoară de gospodărie.

Marie Stănescu, elevă în anii 1920

Marie Stănescu (în dreapta), în Parcul Carol, în anii 1930

Dar să continuăm enumerarea fiilor lui Stan Bărbulescu:

2) Costache Bărbulescu (1879-1943): Proprietarul atelierului de straie bisericeşti de la Patriarhia Română, a făcut parte din suitele Patriarhilor României, Miron Cristea şi Nicodim. A luptat în Primul Război Mondial, pe frontul din Moldova. Prin călătoria la Constantinopol, a devenit hagiu.

Costache Barbulescu, in timpul serviciului militar

Costache Barbulescu, in timpul Primului Razboi Mondial, pe frontul din Moldova

Costache Barbulescu

3) Dumitrache Bărbulescu (1885-1933): Ca dorobanţ, a luptat în cel de-al doilea Război Balcanic. A fost proprietarul Uzinelor Metalurgice şi al Fabricii de Clopote Démétre Bărbulescu din Galaţi (str. Mazepa), fruntaş liberal şi „arbitru al eleganţei” în Galaţiul interbelic. A furnizat, în anii 1930, clopotul Catedralei ortodoxe din Galaţi, cel mai mare din ţară, la vremea respectivă. S-a căsătorit cu Maria-Ana Ştefănescu (1905-1986), fiica lui Hristache Ştefănescu şi a Vasilichiţei (descendenta unei familii greceşti din Galaţi) şi crescută de unchiul ei, Ion Hagi-Ştefănescu, bogat proprietar din Galaţi. Una dintre surorile Mariei-Ana, Ioana Ştefănescu (1896-1977) a fost măritată cu Constantin Neniţescu (din familia care l-a dat şi pe ilustrul chimist Costin Neniţescu), cu care a avut doi băieţi: Romulus (1913-1985; condamnat la 18 ani de închisoare şi deţinut politic, în timpul regimului comunist, la Aiud şi la Canal) şi Dumitru (1921-2003; are urmaşi). O altă soră a celor două, Dumitra Ştefănescu, măritată Solomon (1901-1993) este mama doctoriţei Virginia Ioan (1921-2011), la rândul ei mama Sandei Tenner, care a fost măritată, prima oară, cu scriitorul Radu Anton Roman şi, a doua oară, cu realizatorul de televiziune Radu Cimponeriu.

Dumitrache Barbulescu in timpul serviciului militar

Dumitrache Barbulescu dorobant, luptator in Razboiul Balcanic

Dumitrache Barbulescu

Dumitrache (Demetre) Barbulescu, proprietar de atelier metalurgic si fabrica de clopote la Galati

Dumitrache şi Maria-Ana Bărbulescu au avut un băiat, Dumitru (1923-1977; a avut, la rândul lui, un fiu, Gabriel, născut în 1959, economist şi jurist, ultimul care poartă numele de familie al Bărbuleştilor din Poiana) şi o fiică, Maria (1924-2008), economist, măritată cu Constantin (Dinu) Străjescu (1919-1996).

Maria (Miţa) Bărbulescu, măritată Străjescu

Constantin (Dinu) Strajescu

Dinu Străjescu a fost absolvent al Liceului Gh. Lazăr din Bucureşti, ofiţer de Cavalerie (promoţia 1940 a Şcolii de Ofiţeri de Cavalerie Regele Ferdinand I), membru al Gărzii Călare. Decorat, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cu Crucea de Fier germană cl. II, cu Ordinul Coroana României cl. V în grad de Ofiţer, cu panglică de Virtute Militară (5 iulie 1945) şi propus pentru Ordinul Mihai Viteazul (nu l-a primit, fiind prea tânăr). A luptat atât pe frontul de est (până la Stalingrad), cât şi pe cel de vest (până la Berlin). După ce a fost exclus din rândurile armatei, din motive de „origine socială nesănătoasă”, în 1954, a lucrat ca funcţionar la C.F.R. Împreună cu soţia, a călătorit, cu trenul, în Europa Centrală, Italia, Franţa, Germania, Elveţia, Rusia, Mongolia etc. A fost proprietarul unei case din cartierul Cotroceni. Dinu Străjescu era fiul colonelului de cavalerie Dimitrie Străjescu şi al Ceciliei Codrescu (fiica medicului C. C. Codrescu din Bârlad).

Dimitrie Strajescu, colonel de cavalerie

Imagine

Blazon presupus al familiei Străjescu

La rândul său, Dimitrie Străjescu era fiul lui Paul Străjescu (1848-1887; magistrat, primar al oraşului Roman, deputat din partea Partidului Naţional Liberal, decorat cu ordinul rusesc Sfânta Ana şi cu Steaua României) şi al Olimpiei Makarovitsch. Paul Străjescu era fiul lui Petre Străjescu şi al Eugeniei Mavrogheni, sora dupa tata a lui Petre Mavrogheni (1818-1887; candidat la Domnia Moldovei, în 1859; fruntaş conservator, finanţist de marcă, deputat şi senator, membru fondator al Jockey-Club-ului din Bucureşti, ministru de Finanţe şi al Afacerilor Străine sub Carol I, ministru plenipotenţiar al României la Roma, Constantinopol şi Viena; a avut un rol esenţial în dezrobirea ţiganilor particulari din Moldova, înainte de Unirea Principatelor, în realizarea reformei monetare sub Carol I şi, ca ministru plenipotenţiar pe lângă Poarta otomană, în recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române de către Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol; prin mama lui, Roxana Sturdza, dar şi prin soţia lui, Olga Catargiu, se înrudea cu dinastia Obrenovici a Serbiei[5]).

Imagine

Fratele bunicului patern al Eugeniei Mavrogheni a fost Nicolae-Vodă Mavrogheni (1738-1790), domnitorul Ţării Româneşti (1786-1790), decapitat de otomani, evocat în Cronica mavroghenească a pitarului Hristache (din secolul al XIX-lea) şi care a rămas în legendă graţie calităţilor sale militare şi prin ctitoriile bucureştene (Biserica Mavrogheni), dar şi prin excentricităţile sale (circula prin Bucureşti cu un atelaj de cerbi cu coarne aurite).

Imagine

Imagine

Dintre rudele apropiate ale lui Dinu Străjescu mai menţionăm: ramurile Străjescu din Basarabia (supuşi ruşi după 1812, înscrişi în Registrul Nobililor din Basarabia, ofiţeri în regimente precum cel de husari Pavlogradski; Ioan Dimitrie Străjescu a fost ispravnic de Hotin, între 1822 şi 1825, gratificat de Împăratul Alexandru I; ofiţerul Ioan Străjescu a fost membru fondator al Academiei Române, în 1866), avocatul Străjescu din Fălticeni (căsătorit cu Eliza, sora scriitorului Alexandru Vlahuţă), familiile Hasdeu, Rosetti (prin Emil Rosetti, născut în 1869, căsătorit cu Eugénie Străjescu, sora colonelului de cavalerie Dimitrie Străjescu; inginerul Emil Rosetti făcea parte din ramura Rosetti-Orăşanu, descinzând din Lascaris Roussaitos, născut în jur de 1580 şi din fiul acestuia, Constantin Rosetti Cuparul, născut în jur de 1600 şi mort în jur de 1678, care era fratele lui Antonie-Vodă Ruset, domnitor al Moldovei între 1675 şi 1678; prin femei, Emil Rosetti descindea din familii precum Cantacuzino, Mavrocordat, Buhuş, Aslan, Sion, Krupensky, Donici; Emil Rosetti şi Eugénie Străjescu au avut două fete şi un băiat, Constantin, inginer, care a avut, la rândul lui, un băiat, Costin, născut în 1936, inginer şi o fiică, Maria-Elizabeta, născută în 1938, inginer; Costin Rosetti are o fiică, Andreea, născută în 1970 şi un fiu, Radu Rosetti, născut în 1972)[6], Şeptilici, Makarovitsch, Kuharsky, Balaiş, Codrescu, Panopol, Alexandrescu-Urechia, cu academicianul Constantin C. (Tantinel) Iliescu, apreciat cardiolog şi fondator al ASCAR etc.

Prin ramura Onul (Onou) a familiei, stabilită în Basarabia şi apoi la Sankt-Petersburg şi intrată în elita diplomatică a Imperiului Ţarist, familia Străjescu se înrudeşte cu mai multe familii din cea mai înaltă aristocraţie rusă, printre care Principii Trubetzkoy, Principii Shakhovskoy, conţii Chreptowicz-Buteniev, familiile Golovin, Zinoviev etc., dar şi cu baronii de Jomini sau familia Petit de Baroncourt[7].

Imagine

 

4) Ştefan Bărbulescu (1887-1962): Proprietarul unui atelier mecanic în Bucureşti, confiscat de comunişti în anii ’50. A luptat în Primul Război Mondial. Fiica lui, Stela, s-a măritat cu actorul de comedie Puiu Călinescu (1920-1997).

Certificat de onorabilitate al lui Ştefan Bărbulescu, emis de Primăria Poiana – Ialomiţa, în 1903

Stefan Barbulescu

Stan şi Maria Bărbulescu au avut şi două fiice:

Filofteea Bărbulescu (1877-1950), măritată cu funcţionarul Mirică Mirescu, împreună cu care a locuit la Călăraşi şi a avut 4 copii: Cristodor (Sisi) Mirescu, căsătorit cu profesoara Suzi Vlasiciuc, de origine poloneză; Alexandrina (Drina); Elena (Nuţa), măritată cu medicul evreu Iancu Keller; Zoia, măritată cu Leonte Petrescu.

Cristodor (Sisi) Mirescu

Cazimir Vlasiciuc, fratele lui Suzi Vlasiciuc măritată Mirescu

Smaranda (Măndica, Măndel) Bărbulescu (1890-1965), măritată cu grecul Aristide P. Tănăsescu (1894-1981).

Smaranda Bărbulescu

Învăţătoarea Anetta Bărbulescu, verişoară cu fraţii Bărbuleşti

Tot din neamul Bărbuleştilor din Poiana – Ialomiţa au mai descins: actorul Constantin Bărbulescu (a interpretat peste 100 de roluri la mai multe teatre particulare şi la Teatrul Naţional din Bucureşti; cunoscut pentru roluri precum cel al lui Tipătescu din O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale, cel al Domnitorului Alexandru Ioan Cuza sau cel al lui Macbeth din piesa omonimă a lui Shakespeare; a mai jucat în Cidul, Regele Lear de Shakespeare, Patima roşie de Mihail Sorbul etc.; a jucat şi în numeroase filme artistice)[8],

Constantin Barbulescu

Constantin Barbulescu, in rolul domnitorului Alexandru Ioan Cuza

Constantin Barbulescu, in rolul Regelui Carol I

Imagine

medicul Nicolae Bărbulescu din Bucureşti, dar şi, prin femei, Constantin Olănescu sau

Constantin M. Vasilescu-Doru (1905-1993). Acesta a fost absolvent al Şcolii de conductori-arhitecţi din Bucureşti, în 1923; marinar de punte pe vasul comercial Bucegi, în 1924; aviator cu brevet obţinut la Şcoala de pilotaj de la Tecuci; inspector financiar între 1927 şi 1931, inventator, horticultor. S-a căsătorit cu Rosa von Kraus (16.07.1912, Bucureşti – 1983, Codlea) şi a ridicat, începând cu 1934, la Codlea, pe terenul primei unităţi horticole a tatălui Rosei, Întreprinderile Horticole C. M. Vasilescu-Doru, unele dintre cele mai moderne sere din Europa centrală şi de est. Dacă tatăl Rosei, Thomas von Kraus (1866-1930)[9] fusese Furnizor al Casei Imperiale de la Viena, pe timpul domniei Împăratului Franz Joseph I al Austro-Ungariei, C. M. Vasilescu-Doru a devenit Furnizorul Casei Regale a României (Regina-Mamă Elena şi Principesa Ileana a României au vizitat serele de la Codlea şi au semnat în Cartea de Aur ţinută de familia Vasilescu, alături de personalităţi precum G. Ionescu-Siseşti, Tr. Săvulescu, Radu R. Rosetti, Mitropolitul Nicolae al Ardealului, Octavian Goga). Specialitatea lui erau garoafele şi freziile. Vasilescu-Doru a brevetat mai multe invenţii, printre care serele rulante şi diverse tipuri de cazane pentru încălzirea serelor şi a fost preşedinte de onoare al Societăţii Române de Horticultură. Serele i-au fost confiscate de comunişti în 1953. C. M. Vasilescu-Doru şi Rosa von Kraus au avut doi copii: Venera Vasilescu (n. 1932; campioană europeană şi naţională la ciclism şi motociclism, deţinătoare a unui record mondial la ciclism viteză în 1953) şi Harry Vasilescu (n. 1934; absolvent al Şcolii Regale de Horticultură de la Curtea de Argeş şi al Facultăţii de Horticultură din Bucureşti; proprietar de sere la Otopeni).

Constantin M. Vasilescu-Doru

Constantin M. Vasilescu-Doru, horticultor la Codlea

Rosa Vasilescu nascuta von Kraus

Venera Vasilescu, alergand pentru recordul mondial la ciclism viteza

Prima pagină a Cărţii de Aur a Serelor “Constantin M. Vasilescu-Doru” de la Codlea, cu semnăturile Reginei-Mamă Elena a României şi a Principesei Ileana a României. Cartea se află în continuare în posesia familiei Vasilescu şi serveşte drept Carte de Aur a Serelor “Thomas & Harry” de la Otopeni.

Blazonul familiei von Kraus/Krauss/Krausz

Fără să putem trasa legături genealogice, menţionăm apariţia numelui de Bărbulescu în alte două localităţi ialomiţene din apropiere de Poiana: chiar în numele satului Bărbuleşti[10] şi la Panduri[11]. Bărbuleşti mai apar şi în alte sate sau comune din judeţul Ialomiţa (spre exemplu, Tache Bărbulescu, primar al comunei Larga, la sfârşitul secolului al XIX-lea).

Prin intermediul lucrărilor de specialitate, al tradiţiei de familie, al atestărilor documentare (acte de stare civilă, corespondenţă, fotografii) şi al unui arbore genealogic am încercat să creionăm istoria unei familii de moşneni ialomiţeni care, la graniţa dintre secolele al XIX-lea şi al XX-lea, păstrând conştiinţa apartenenţei la o elită, au preluat modelele occidentale, devenind industriaşi, ofiţeri, funcţionari, medici, profesori, oameni de cultură sau artişti şi răspândindu-se în România (Bucureşti, Călăraşi, Galaţi, Brăila, Braşov) dar şi, ulterior, în Germania, Canada, Statele Unite ale Americii, Italia sau Spania. Am urmărit, pe lângă descendenţa directă a primului Bărbulescu atestabil, şi înrudirile prin alianţă cu familii ca Străjescu (boieri moldoveni) sau von Kraus (nobili saşi).

Cercetarea unei familii ca aceea a Bărbuleştilor ialomiţeni ne poate oferi, pe lângă o mai bună cunoaştere a istoriei moşnenilor din sudul Munteniei, şi o deschidere către un studiu elaborat al naşterii micii burghezii româneşti din secolele XIX-XX.

NOTE

[1] Stelian Ivăncioiu, Comuna Ciulniţa. File de monografie, Slobozia, Editura Helis, 2007, p. 102.

[2] Fără a putea stabili, deocamdată, pentru toate persoanele, gradele de rudenie, îi cităm pe învăţătorii care poartă numele de familie Bărbulescu şi care activează la Poiana şi în împrejurimi, în această perioadă (menţionând locul şi perioada în care au activat): Alexandru Bărbulescu (Ion Ghica – 1886-1921, localul şcolii aflându-se chiar în casa învăţătorului; Poiana – 1883), Ana (Aneta) Bărbulescu (Ciulniţa – 1918; Ion Ghica – 1921-1923), Aurelia Bărbulescu (maistră la Ciulniţa – 1908), D. Bărbulescu (Poiana – 1917-1918), Dumitru Bărbulescu (Ghimpaţi – 1888), Ecaterina Bărbulescu (Poiana – 1917-1926), Eugenia R. Bărbulescu (Ivăneşti – 1923; Poiana – 1923-1936), Ion Bărbulescu (Ciulniţa – 1875-1917; Poiana – 1864), N. Bărbulescu (Ion Ghica – 1921), Radu Bărbulescu (Poiana – 1877-1923; Ghimpaţi – 1893), Smaranda Bărbulescu (Ciulniţa – 1917-1922). Conform Stelian Ivăncioiu, op. cit., pp. 144-145.

[3] Conform unei scrisori adresate, la 1898, de Stan Bărbulescu, fiilor săi aflaţi la Bucureşti. Document păstrat în arhiva de familie a lui Filip-Lucian Iorga.

[4] Din căsătoria cu Alexandrina Costache (n. 1932; fiica lui Nicolae Costache, luptător în Primul Război Mondial şi luat prizonier de către bulgari, la Turtucaia şi nepoata de frate a bogatului proprietar ploieştean, Florea Grigore, căruia comuniştii i-au confiscat averea şi i-au impus domiciliu forţat), a avut două fiice: Rodica, inginer, măritată cu inginerul George Copoţ, împreună cu care are o fiică, Laura, informatician, măritată cu inginerul spaniol Emilio Castaño-Rodriguez (dintr-o familie castiliană înrudită cu familia franco-braziliană Cals de Oliveira), împreună cu care are, la rândul ei, un băiat, Tomas; Lucia, doctor în psihologie, profesor, decorată cu Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler, măritată cu Victor Iorga (fiul profesorului de istorie şi directorului de şcoală Constantin Iorga, din Râmnicu-Sărat, care s-a născut ca stră-strănepot al unui Radu Iorga născut în jur de 1830, într-o familie de tradiţie politică liberală, a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, a fost rănit şi a fost decorat cu Ordinul Coroana României cu spade şi panglică de Virtute Militară, urmând tradiţia strămoşilor care luptaseră în Războiul de Independenţă, Războiul Balcanic şi Primul Război Mondial), împreună cu care are un fiu, Filip-Lucian Iorga, istoric şi publicist.

[5] Primul Rege al Serbiei, Milan Obrenovici, era nepotul Smaragdei Balş (soră după mamă a lui Petre Mavrogheni), iar soţia acestuia, Regina Natalia a Serbiei, născută Keşco, era la rândul ei nepoata Nataliei Balş (cealaltă soră după mamă a lui Petre Mavrogheni). Cea de-a doua soţie a lui Petre Mavrogheni, Olga Catargiu, era sora Mariei Catargiu, mama Regelui Milan Obrenovici. Conform lui Mihail Dimitri Sturdza, Grandes familles de Gréce, d’Albanie et de Constantinople. Dictionnaire historique et généalogique, Paris, Chez l’auteur, 1999, p. 154.

[6] Pentru detalii despre familia Rosetti, vezi Generalul R. Rosetti, Familia Rosetti. I. Coborâtorii moldoveni ai lui Lascaris Rousaitos, Academia Română, Studii şi cercetări, XXXIII, Bucureşti, Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului, Imprimeria Naţională, Depozitul General „Cartea Românească”, 1938. Datele în legătură cu descendenţii actuali ai lui Emil Rosetti şi ai Eugeniei Străjescu provin de la Dnele Maria Străjescu şi Maria-Elizabeta (Doina) Rosetti.

[7] Conform Arborelui genealogic inedit al familiei Străjescu, aflat în posesia Prinţului Mihai Dim. Sturdza.

[8] Nu cunoaştem încă precis gradul de rudenie dintre actorul Constantin Bărbulescu şi restul Bărbuleştilor prezenţi în arborele genealogic. Informaţia conform căreia actorul era un descendent al Bărbuleştilor din Poiana – Ialomiţa provine de la Dumitrache Bărbulescu (1885-1933), prin fiica lui, Maria Străjescu (1924-2008). Actorul Constantin Pace Bărbulescu era fiul lui Ştefan (proprietar de cârciumă la Bucureşti) şi al Mariei Bărbulescu. Constantin Bărbulescu s-a născut la 17 aprilie 1917 în Bucureşti, a absolvit mai întâi Şcoala de Horticultură gr. II din Bucureşti, după care a absolvit Conservatorul de Artă Dramatică, la clasa Marioarei Voiculescu. Sora lui Constantin Bărbulescu (decedată mult înaintea actorului) este mama actriţei Rodica Popescu-Bitănescu, iar fiica actorului şi a soţiei lui, actriţa Matilda A. Ionescu (fiica unui învăţător din Târgovişte şi a unei Vârfureanu – veche familie de preoţi şi învăţători de la Vârfuri, lângă Târgovişte), a fost soţia violonistului şi dirijorului Ilarion Ionescu-Galaţi. Livia Bărbulescu şi Ilarion Ionescu-Galaţi au un fiu, violonistul Florin Ionescu-Galaţi, care are la rândul lui o fiică, Alexandra.

[9] Thomas von Kraus era descendentul unui alt Thomas von Kraus, ofiţer născut în 1663 la Făgăraş şi înnobilat la 9 iunie 1702, de către Împăratul Leopold I al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană, pentru fapte de vitejie. Filiaţia până la socrul lui C. M. Vasilescu-Doru este următoarea: Thomas von Kraus (n. 1663, Făgăraş; înnobilat de Leopold I) – Thomas von Kraus (n. 1686, Făgăraş) – Johannes von Kraus (n. 01.06.1713, Făgăraş) – Johannes von Kraus (n. 22.07.1738, Făgăraş) – Johannes von Kraus (n. 31.07.1772, Făgăraş; căsătorit, a doua oară, cu Chatarina Martini) – Thomas von Kraus (03.09.1812, Codlea – 11.05.1874, Codlea; cizmar, căsătorit cu Katharina Stolz) – Thomas von Kraus (07.11.1838, Codlea – 21.08.1901, Codlea; cizmar, căsătorit cu Anna Roth) – Thomas von Kraus (08.04.1866, Codlea – 22.01.1930, Codlea; grădinar, căsătorit în 1891 cu Katharina Müll şi, a doua oară, în 1918, cu Katharina Türk). Thomas von Kraus şi-a început afacerea în 1890, după ce se pregătise la Braşov şi Karlsbad (în 1886 lucra în grădinile de trandafiri ale lui J. L. Schmoll), fiind unul dintre primii horticultori profesionişti din Codlea. La începutul secolului al XX-lea, cultiva peste 180 de soiuri de trandafir, peste 50 de soiuri de garoafe, 25 de soiuri de pelargonia, liliac, plante în ghivece, flori de vară. În jurul anului 1910 deţinea şi o florărie la Bucureşti, care a trebuit însă închisă, din cauza izbucnirii Primului Război Mondial. În 1919, au intrat în afacere şi fiii lui Thomas von Kraus, Thomas-Richard (20.02.1893, Codlea – 10.10.1977, Codlea; căsătorit, în 1922, cu Klara Neudörfer şi, a doua oară, în 1947, cu Frieda Weidenbächer născută Tittes) şi Viktor (21.09.1894, Codlea – 22.06.1975, Codlea; căsătorit, în 1923, cu Rosa Stamm), care studiaseră în Germania. Un alt Kraus, Heinrich (30.06.1883, Codlea – 13.11.1955, Bucureşti; căsătorit, în 1909, cu Rosa Kueres), fratele lui Thomas von Kraus, care lucrase în Statele Unite ale Americii, a înfiinţat, în 1909, Unitatea comercială de grădinărit Schwarzburg. După Primul Război Mondial, un alt frate al lui Thomas von Kraus, Martin (26.06.1870, Codlea – 16.05.1955, Codlea; căsătorit cu Rosa Plajer), şi-a construit şi el sere şi a cultivat, împreună cu soţia sa, fiii lor, Otto (06.08.1902, Codlea – 09.01.1993, Augsburg; căsătorit cu Martha Dück) şi Helmut (09.10.1910, Codlea – 04.10.1944, mort pe Front în Balcani) şi ginerele Anton (Ferdinand) Lischka (02.02.1906, Krems-Austria – 23.12.1973, Krems-Austria), soiuri nobile de garoafe. În 1944, după terminarea războiului, Thomas-Richard şi Viktor von Kraus aveau 9.875 m² de sere (cele mai mari sere din Codlea), 800  m² de solarii şi 30 de angajaţi permanenţi; Martin Kraus avea 3.603 m² de sere, 459 m² de solarii şi 15 angajaţi permanenţi; C. M. Vasilescu-Doru avea 1.250 m² de sere, 150 m² de solarii şi 8 angajaţi permanenţi. Mai recent, tradiţia grădinăritului a continuat în familia von Kraus, prin Heinz, Werner şi Gerhard. Vezi Erhard von Kraus, Grădinăritul la Codlea. O documentaţie la istoricul horticulturii la Codlea, Raubling, 1992 (traducere din germană în română de Harry Vasilescu, 2004) şi genealogia inedită a familiei von Kraus – von Krauss – von Krausz, realizată de grădinarul Erhard von Kraus (n. 08.09.1924, Codlea; căsătorit cu Margarete Zerwes) şi de fiul acestuia, inginerul Volkmar von Kraus (n. 26.12.1950; căsătorit cu Brigitte Nuss).

[10] Vechi sat moşnenesc, numit mai întâi Dobroţei, atestat la 1575-1576 şi din care a provenit “Stan logofăt ot sud. Ialomiţa”, care a făcut parte din cancelaria domnească a Ţării Româneşti, în cea de-a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Numele de „Bărbuleşti” apare la începutul secolului al XVII-lea şi provine, probabil, de la numele unui stăpânitor de moşie. Ştefan Grigorescu, Aşezări şi monumente ialomiţene, Slobozia, Editura Helis, 2006, pp. 47-48.

[11] Sat menţionat în secolul al XVIII-lea şi aflat pe malul drept al râului Ialomiţa. Biserica satului, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, ridicată la 1817, a fost restaurată la 1900, prin contribuţia unei familii Bărbulescu, care îşi are şi mormintele în cimitirul de lângă lăcaşul de cult. Ştefan Grigorescu, op. cit., p. 37.